sâmbătă, 27 decembrie 2014

Ce-i aia Revelion?

După iureșul de Crăciun  după cadouri pentru to(n)ți și toa(n)te, dragilor Crăciunul este despre altceva, nu despre schimbul de cadouri..., cu sălbaticele și fără noimă tăieri de brazi și porci, (chiar așa: de ce o trebui să tai brazii și apoi după doar câteva zile să-i arunci - nu poți împodobi niște crenguțe sau să faci un brad din orice altceva ai sau găsești prin casă sau prin curte?), vine o nouă perioadă de zăpăceală, alergare fără cap și coadă, și o grămadă de stress neprovocat de nimeni - zilele premergătoare Revelionului și noaptea respectivă.

Mă lasă rece Revelionul. Absolut indiferent rămân la semnificațiile acestei zile. Este doar o noapte, o singură noapte, căreia în partea asta de Europă, estică și orientală, i se dă prea multă importanță. Mult prea multă şi costisitoare.

vineri, 26 decembrie 2014

Clarificări simple

Răspund cititorilor mei dragi... :-)
Sunt mulți, foarte mulți care vor să încetinească, dar nu pot, sau vor să simplifice viețile lor, dar nu știu cum. Fiecare are niște bariere, personale, la care se mai adaugă cele sociale sau ale grupurilor în care este inclus cu sau fără voia lui. Mulți mi-au scris cu diverse probleme, cu neclarități, sau chiar cu situații concrete din viața lor - cerându-mi o părere, o soluție sau o rezolvare. Sau măcar un punct de vedere din partea cuiva care pare mai ”zen” - am citat din C.C.


Zilele trecute am primit un email de la o doamnă deosebită, ce dorește să rămână anonimă, cu care am corespondat mai susținut în ultima vreme și care are mereu ceva interesant de punctat și de menționat. Iată cu ce m-a pus la treabă

miercuri, 24 decembrie 2014

Partenerul ideal

Mulți caută rețeta fericirii în dragoste. Puțini o găsesc.
Și eu am făcut asta ani de zile. Am căutat disperat. Sunt zile când încă mai fac asta. Cum este ziua de azi. Mâine închid mustăria,  a trecut sezonul.

luni, 22 decembrie 2014

Nevastă bună

Îi plăceau poveștile, mai ales cele cu happy-end și cele ușor ireale. Sau rupte din realitate - clar, dar cu un ceva neverosimil. Cam cum este și povestea aceasta.

Se căsătorise de tânără. Încă din primul an al facultății. În anul trei avea deja primul copil. Bogdan fusese și primul ei bărbat și ultimul, cel puțin până astăzi sau din ce știm și noi. Cel puțin până acum când începuse să citească tot feluri de chestii despre femei independente și libere. Chiar dacă măritată și cu 2 copii, Ana are totuși doar 27 sau 28 de ani. Relativ tânără. Și parcă simțea cum trec ani ”degeaba” pe lângă ea. Ceva o mânca...

duminică, 21 decembrie 2014

Încă 13 (+1) povești în 6 cuvinte

  1. Goana juvenilă împiedică senectuții plimbarea relaxată.
  2. Am pierdut multe, acum apreciez puținul.
  3. Femeia naște chinuit, copilul displace grimasa.
  4. Doamnele intră, ard, fură, fugărind bărbații.
  5. Frauda minoră ieri, ioc viitor mâine.
  6. Sport azi. Gând bun mâine. Zâmbete.
  7. Cartea apără și păzește. Prosperitatea viitorului.
  8. Virtualul atrage sufletele. Cafeaua apropie trupurile.
  9. Inițial rictus. Apoi zâmbete promițătoare. Fierbințeală...
  10.  Politicieni fără meserie, popor fără ocupație.
  11.  Am bicicletă. Merg pe jos. Sănătos.
  12.  Nebunii deghizați par normali până-n discuție.
  13. Petrolul arde, bursa oscilează, pietrele rămân.

vineri, 19 decembrie 2014

Lent și calm de Sărbători

Sărbătorile ce vin zilele acestea mă obosesc înainte de vreme. În ultimii ani apropierea Crăciunului și a Revelionului crează o agitație și o turbulență pe care încerc să le evit cât de mult pot.

Sunt mulți cei care ne tot îndeamnă să ne grăbim. Să ținem pasul. Să fim ”pregătiți”. Mereu în alertă. De ce fac ei asta? Așa au fost educați de mici. Nu-i neapărat vina lor. 

Societatea noastră chiar se mândrește că se află în mileniul vitezei. Se mândrește? Chiar e o mândrie? Ce să mai zică cei mulți din spitalele arhipline de psihiatrie?

luni, 15 decembrie 2014

Fotbal de gagici

Un alt domeniu în care s-a făcut foarte mult exces și în care puțină simplitate ar fi bine-venită, până nu este prea târziu, este fotbalul. 

Așa cum se poate s-a putut observa și în recent încheiatul Campionat Mondial din Brazilia, unde am avut “așa zise” partide echilibrate, și chiar surprize, în meciurile dintre echipele mici și cele mari - considerate favorite. FIFA a adus, în megalomania ei, arbitrii din toate colțurile lumii, unii dintre ei perfect incompetenți sau timorați de anvergura la care au ajuns, greșind flagrant și extrem de ușor la faze simple, banale.

duminică, 14 decembrie 2014

Similar-identic sau "Toți la fel"

”Gol am ieșit din pântecele mamei mele, (relativ tot) gol mă voi duce la groapă.” Să crezi că iei ceva cu tine pe lumea ailaltă este hilar. O naivitate imensă.

Zilele trecute am fost la o petrecere de sfârșit de an a unei companii, invitat de o drăguță superbă (care nu știu ce vrea de la mine. :-) )
Dar să lăsăm siropoșeniile și să trecem la obiect. Am ajuns la petrecere, într-un spațiu modern și bine decorat de sezon, și, împreună cu încă un amic, am trecut la..., ghici ce?..., scanarea ofertei din piață. Na, golanii - tot golani! Pentru ce-i chemi tu şi ce se apucă ei, primul lucru, să facă ?!?

luni, 8 decembrie 2014

Iubeşte-te tu pe tine mai întâi!

Nu sunt nici psiholog, nici consilier marital, nici măcar vreun guru în materia dragostei. Dimpotrivă. Dar ceva experiență în domeniu, din păcate, am. Și scriu, cum am mai spus, în principal, pentru mine.

Mie îmi place şi caut deseori singurătatea. E un refugiu pentru mine, un loc liniştit, un privilegiu. Singurătatea este locul în care mă regăsesc şi reclădesc pe mine însumi.


Singurătatea e cool. Face bine. E infinit mai bună ca gregaritatea.

Este extrem de important să știi și să poți trăi (și) singur. Să nu te sufoci când rămâi tu cu tine, să reușești să găsești chiar plăcere în solitudine. Fiind capabil de asta vei evita greșeala comună a multora de a intra în relații pentru a obloji niște răni și minusuri interioare sau anterioare.
Nu aștepta de la un partener să te facă

duminică, 7 decembrie 2014

Risipitorii

Greu, foarte greu îmi este să înțeleg cum pot unii oameni să muncească pe brânci, de dimineața până seara, în condiții de stress maxim, în corporații, în firme de stat, în antreprenoriale românești sau bugetari, să câștige totuși niște bani, puțini-mulți, nu asta contează, doar la doctor să nu-i dea, iar apoi, cu toată viteza, să meargă să dea

sâmbătă, 6 decembrie 2014

Animal vs rațiune

De când mă știu s-a dus o luptă teribilă în mine între cele două: partea animalică, instinctuală, naturală, agresivă, pură, autentică și partea cealaltă rațională, cerebrală, bazată pe educație, cultură, cizelare, rafinare (pseudo)-intelectuală - adică sub masca generală a convențiilor sociale - ca să dau doar un exemplu.

Cel mai mult îmi plac acei oameni care se arată, se dau și susțin că sunt calmi, relaxați și cerebrali. Dar, totuși, zilnic, la cel mai mic stimul, își pierd cumpătul și lasă partea instinctuală să-i manevreze după bunul plac al naturii. Nu-i ceva rău în asta, nu neapărat, dar este haios modul în care încearcă ei să ascundă realitatea intrinsecă, evidentă, naturală. Aseară m-am distrat de minune la finalul întâlnirii. Chiar dacă nu era de râs să vezi o femeie în starea aceea...


Revin. Această luptă cruntă interioară s-a dus, și se duce în continuare pe undeva, pe câteva fronturi importante și în mine. Recunosc. Eu n-am de gând să ascund asta, ba, dimpotrivă voi scrie chiar acum deschis și explicit despre asta:


1. Mâncare. Mă surprind deseori salivând după ceva apetisant, deși stomacul meu este plin-ochi. Există un ceva în interior care nu se satură doar prin sațietatea fizică, tehnică. Mai sunt și momentele în care mi-e foarte foame, sunt hămesit, și devorez alimentele pe care le am în față. Lăcomie cred că se poate numi. Mi-e foarte greu, în cele mai multe cazuri, să mă abțin și să mănânc civilizat atunci când

miercuri, 3 decembrie 2014

Prefer...


Prefer să ascult ciripitul păsărelor și vuietul vântului, eventual să-mi bubuie urechile de liniște oarbă, decât de muzica discotecilor sau decibelii absurzi ai cluburilor la modă.

marți, 2 decembrie 2014

Însărcinată! De către cine? partea a doua

continuare de aici

Au trecut Sărbătorile de iarnă, Paștele, încă un an, apoi în vara următoare Nașa trebuia să cunune ochii albaștri. La masa mare, la nuntă, la restaurant, în plasa Nașei cade, de data asta, alt mare schmecker, unul din cei trei cei mai apropiați de care ți-am vorbit la început - Omul de Gheață Topită. Eu îl vedeam ca pe un tip de piatră, rece, distant, calculat, moralmente impecabil (ce orb am putut să fiu și eu și fosta ...), dar fără nici un sentiment, totuși căsătorit, la vremea aceea, e adevărat că nu din dragoste (o poveste urmează în acest sens) - dar așa era el - un afacerist.

Omul meu, în care aveam mare încredere odată, pe vremuri, se îndrăgostește subit în acea noapte. Își pierde mințile efectiv. Ulterior aveam să aflu că nu era prima oară când se întâmpla așa, doar că ”se camufla” foarte bine. 
Nașa își face regia arhicunoscută, îi cântă în strună, Nașul nu observă, tot ca de obicei, nimic. Nuntașii își văd de ale lor, toată lumea este fericită. Mai ales tovarășul meu.

După miezul nopții schimburile de priviri se intensifică, alcoolul își face exemplar datoria, dansurile corp la corp și din ce în ce mai strânse se înmulțeau, pauzele de respiro erau din ce în ce mai mici. Până când, la un moment dat, brusc, într-o astfel de mini-pauză între dansurile fierbinți, fostul meu prieten nu mai rezistă și-i face o propunere concretă și indecentă pe sms Nașei.

luni, 1 decembrie 2014

Însărcinată! De către cine? partea întâi

Demult, tare demult, în grupul nostru de  prieteni, doar ”masculii”, eram vreo 8-9, poate chiar 10 băieți. Mergeam împreună în excursii, în vacanțe (și cu fetele - bineînțeles, unele deja neveste), vedeam meciurile de fotbal mai importante toți grămadă, jucam diverse jocuri de societate și, în general, pierdeam, consumam sau petreceam mult timp împreună. Dar doar 3 eram mai apropiați și ne vedeam sau auzeam aproape zilnic. Eu, Omul de Gheață Topită și ”Pretenarul” Non-combat. Fuseră și se duseră ... 

Toate bune și frumoase, excelente chiar aș spune, vreo 15-16 ani, până când o p!zd@ ne-a pus capac. Bine-bine, nu doar una. Una ne-a deschis capetele seci. Au fost vreo 3 care ne-au convins. 

joi, 27 noiembrie 2014

Bordeaux - culoarea minune

Eu rămân tot în bucătărie, la masa cu mușama albă și având în mijlocul ei o pilulă roșie. Roșu-aprins. Roșu-bordeaux.

Au trecut mai bine de 20 de ani de atunci. Era parcă prin 1993 sau 1994. Căldura începea să-și intre binișor în drepturi, vara începuse de 3 sau 4 săptămâni. Mai aveam un singur joc, Doamne! dar ce joc..., cu echipa de pe locul 1 - actuala campioană de juniori II și dușmanii tradiționali ”de moarte” ai noștri - și care erau cam singurii care ne bătuseră pe unde ne-au prins. Și anul trecut, și în campionat și în pregătiri. Apoi venea binemeritata vacanță. Doar la mare și la nisipul cald îmi era gândul atunci. Aveam 16-17 ani și adoram litoralul. Prieteni de-ai mei plecaseră deja la bronzat și bălăceală. Eu mai aveam de tras la galere.

miercuri, 26 noiembrie 2014

Dragoste, nu frică

Toate în viață se desfășoară ori sub puterea dragostei ori sub imperiul fricii. Nu există altă cale reală de mijloc. 
Jocurile se fac și lumea evoluează și se mișcă între pedeapsă și recompensă. Este arhicunoscut, fie că vrem sau nu să acceptăm asta.
Bici sau morcov. (Ca să destindem puțin atmosfera vă aduc aminte bancul acela cu muncitorii obosiți care înțeleg într-un final că-i mai bine ”cu morcovul” decât cu biciul, și la acel moment unul dintre ei, mai ”metro” așa, sau mai nou poate mai ”sporno”, roagă instanțele superioare și decizionale: Bine-bine, cu morcovul suntem de acord, dar dacă se poate de data asta cu

marți, 25 noiembrie 2014

Căsătorie - de ce?

Nu cred în căsătorie.
Cred însă în iubire. Sau dragoste. Sau afecțiune necondiționată. Simplu. Scurt. Iubire din aia adevărată. Cu chimie. Cu acel misterios și rar ”vino-ncoa” reciproc. Fără prea multe cuvinte, dar cu multe fapte. Fapte prin care să evoluăm şi să ne dezvoltăm amândoi. Să creştem împreună. Prin evenimente, gesturi şi situaţii nespuse, necomunicate, neexplicate, dar doar perfect subînțelese de către celălalt.

Nu cred în hârtii şi nici în promisiuni eterne. Nu ştiu ce voi face sau ce se va întâmpla mâine, dar să promit cuiva ceva "până când moartea ne va despărţi..." ar fi un risc imens, foarte probabil o minciună din capul locului. Cum să fac asta? E incorect, imprevizibil, iraţional. Ar fi o naivitate dacă nu ar fi o mare înşelătorie.

Lunile trecute o prietenă virtuală, pentru că eu consider ca prieteni ai mei pe cei ce scriu cu mine pe Fb sau aici pe blog, mi-a adus aminte de Stephanie Coontz și a ei carte celebră cu teoria aferentă despre mariaj. Teorie și idei pe care le-am agreat și îmbrățișat și eu de acum vreo două decenii. Două decenii, nu doi ani, dar având alte surse de inspirație. Prietena mea a comentat excelent la un articol despre
nunta în Ro în care eu mi-am prezentat punctul de vedere cu privire la această gaură neagră.

luni, 24 noiembrie 2014

Vocația

În copilărie și mai apoi în adolescență am fost mereu instruiți, îndrumați și mai apoi educați, să nu spun îndoctrinați, că este cel mai important lucru: să-ți găsești un loc de muncă, oricare ar fi el, și să dezvolți o cariera profesională. Și asta și facem 99% dintre noi.

”Dintre persoanele pe care le frecventează familia mea, toate au urmat aceeași cale: o tinerețe petrecută în încercarea de a-și rentabiliza inteligența de a o stoarce ca pe o lămâie filonul studiilor și de a-și asigura o poziție de elită, pentru ca apoi să se întrebe cu uimire o viață întreagă de ce asemenea speranțe au dus la o existență atât de vană. Oamenii cred că aspiră la aștri și sfârșesc ca niște peștișori aurii într-un bol.” Muriel Barbery - Eleganța ariciului.

După o perioadă de intensă preocupare carieristică - profesional, am observat, cred că fiecare, am pus pe primul plan al preocupărilor noastre datoria. E treapta a doua a devenirii. Datoria față de serviciu, de compania angajatoare care este mama și tatăl unora, față de colegi, față de familia nouă, față de partener, față de copii, față de părinți, față de prieteni.

Ulterior, citind diverse, auzind în dreapta și în stânga unele și altele, evoluând și lovindu-ne de lipsa de atracție față de domeniul profesional ales,

duminică, 23 noiembrie 2014

“Prea ocupat” pentru ... tine

Mulți dintre noi sunt oameni foarte ocupați. Zilnic. Unii n-au timp nici să-și bea cafeaua de dimineață, iar alții n-ajung nici până la toaletă uneori. Se țin până aproape să pleznească vezica în ei. Aici mă încadrez și eu deseori. Mă apuc de scris, am o idee bună în minte și scriu. Și scriu, și scriu. Mi-e frică să cobor la baie că poate-mi fuge inspirația. Și strâng, și strâng și mă chircesc, dar de ridicat nu mă ridic din scaun.

Când lucram în corporație exista o adevărată modă. S-ar putea să mai fie și acum. Statul cu ochii în ecranul calculatorului și cu mintea în altă parte. Era fascinant să vezi colegi stând minute în șir pe câte un excel nemișcat cu minutele sau zecile de minute sau, cazuri reale, uitându-se la ecranul cu logo-ul companiei ce intrase în slide-show pe screen saver.


Mulți cred că statul cu telefonul la ureche de dimineață până-n seară și trimisul de sms-uri pe bandă rulantă arată nivelul ridicat de importanță al respectivului. Fals. Nu-i chiar așa. Câți directori generali, membri ai boardului sau mari proprietari de afaceri private cunoști tu care să stea cu telefonul lipit de ureche? Sau cu degetele lingând la sms-uri?

Exact.
Niciunul. 
Fix niciunul este și răspunsul meu.

“Prea ocupat” este un mit. Oamenii își fac timp pentru lucrurile care sunt importante pentru ei.

Exemplu:

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Solitudine dorită în ascuns

Solitudinea este un ingredient valoros, rar, necesar debutului unei vieți simple și (mai) liniștite. Chiar și în doze mici, sau foarte mici, dar repetate, constante. Dar din proprie inițiativă, nu forțat(ă). Cred că atunci când vei savura pe deplin plăcerea solitudinii, nu a singurătății, abia atunci vei putea să apreciezi partenerul, grupul sau familia la adevărata lor valoare.

Zilele trecute, în cadrul unui fost proiect personal, extrem de apropiat suflețelului meu, am cunoscut o femeie tânără, undeva la 28-30 de ani, nu neapărat frumoasă, dar atrăgătoare, dezghețată, educată. Dezinhibată chiar, am auzit-o folosind expresii pe care nu le așteptam din gurița ei. Dar per ansamblu finuță, cu ”perdea”, nu ostentativă. Doar știi că nu-mi place ostentativ.11. La vedere plăcere, ostentație în dizgrație. Ne întâlneam prima oară face-to-face, deși eram deja prieteni pe Fb de mai demult, la un restaurant în Regie. Domnișoara G., să-i zicem așa - conspirativ, avea acea agitație interioară, acea neliniște inexplicabilă, datorată unei deficiențe sau unor lipsuri. De timp, sigur, dar și de liniște și poate și de ceva afecțiune, din aia adevărată, chimică, destul de probabil.

vineri, 21 noiembrie 2014

Mâncare și mișcare

Ne-am întâlnit în centrul istoric la o terasă, era prin 2007 sau 2008. Vremea era încă frumoasă, deși începuse toamna, și locul ales era aproape de unde lucrau fiecare. Toți 4 fusesem colegi la un club de sport ani de zile. Am făcut performanță împreună, pe vremuri ne cunoșteam perfect mișcările și ne intuiam impecabil următorii pași pe gazon. Toți aveam pe atunci, cu 12-15 ani în urmă, 65-70 de kg la 1,80-1,85 m fiecare. Kilogramele erau doar de mușchi, plus ceva oase - multe rupte. Alergam kilometri zilnic în vremea aceea, ridicam tone de greutăți săptămânal. În cantonamente alergam chiar și 20-25 de km zilnic. Timp de 10-12 sau chiar şi 14 zile.

Acum la masă nici unul nu aveam sub 100 de kg. Eu băteam singurul undeva la imediat sub 100, dar Grasu, care acum 20 de ani avea 71 de kg, numai fibră, și care era liderul de viteză și tehnică, acum se bătea cu palma pe burtă și se mândrea:
 - 115 kg. În viu!

joi, 20 noiembrie 2014

Revelionul fierbinte al primei iubiri

Ea îi învățase atingerea, era singurul din clasă care-și permitea asta, și se revolta din ce în ce mai greu și mai rar. Se arăta mereu ușor indignată de gesturile lui, doar când erau și colegi prin preajmă sau cineva se uita. În rest, zâmbea și, deși ridica mereu mâna ei fină și albă ca să-l pleznească pe brunetul pretendent insolent, erau dese ori când o cobora rușinată imediat și doar pufnea nemulțumită. Ca și cum și-ar fi cerut scuze că-l ceartă c-o mângâie - așa cum se pricepea și el cu mintea unui băiețel din clasa a 8-a.

Se cunoscuseră în școala generală, fuseseră colegi de clasă în sfârșitul anilor ”80. Angela era înaltă, slabă, cu tenul alb și ochii migdalați. Atrăgătoare, chiar frumușică. Corneliu era ... doar leșinat după Angela. Și slab, dar vânjos - făcea sport, brunet - în contrast cu albul marmorat al ei. Obișnuia s-o tachineze ciupind-o ușor de fund. Infantil, știu, dar atunci aveau 14-15 ani. E adevărat că de multe ori o mai și pălmuia. Tot peste fund, tot finuț. Aproape o mângâia. Se bucurau amândoi de natura care transforma corpurile și simțurile lor din copii în tineri adolescenți.

marți, 18 noiembrie 2014

Fetițe și femei

Femeile, fetițele (de 20, de 30, dar mai ales de 40+) și simplitatea atrăgătoare - iată un subiect greu și intens dezbătut, fără concluzie unanimă, așa că arunc și eu niște gaz pe foc. Pe focul și altarul dragostei, bineînțeles. 
Simplist, nu profund, sau măcar nu tot timpul. Poate pro_p...altceva, dar nu pot scrie aici că ”nu-i frumos, mamă” și mă mai citesc și rudele.

Femeia este cea care dă viață. Ar trebui să aibă dreptul s-o și ia. Probabil că o face în momentul în care-și retrage sentimentele. E cumplit acel moment. E ca și cum ți-ar smulge o bucată de piele de pe tine, dar e mai grav. E sufletul tău smuls din rai. Fetiţele, dar mai ales ”băieții” ar fi bine să înveţe perfect această lecţie.

De asemenea știm că femeia e regina, dar bărbatul nu-i pionul - așa cum scrie Otravă citând din cineva. Am și răspuns acolo cu aceleași cuvinte de mai sus. El e doar nebunul ce-o dorește perpetuu. E nebunul ce simte chemarea eternă către locul generic de unde a plecat.

Mă lovesc zilnic de doamne și domnișoare. Ori cu și la treabă sau serviciu, ori la sală, ori la concerte, ori la doctor (v-am spus că-s ipohondru?), pe la lansări de carte sau vernisaje, ori la diverse întâlniri cu prietenii, ori prin parc la plimbare întâlnesc zilnic multe ființe delicate. Sau măcar simple purtătoare, unele ilegale, de sex gingaș.

Vârsta nu contează. Chiar nu contează. Sunt tinere fetițe de nici 22-27 de ani care sunt rulate, tunate și uzate mai ceva ca un automobil de WRC ce tocmai termină o cursă. Trebuie să-i schimbi tot pe dedesubt, din bară în bară, în afară de caroserie, dar și acolo uneori ai nevoie de niște aripi sau eleroane noi ori vreun prag sau carenă, ca s-o mai faci să meargă cât de cât decent și drept pe stradă sau traseu. Nu precum camioanele acelea rusești antice și de demult cu șasiul pe diagonală, în romb,  kamazuri parcă se numeau, cu cele 4 sau 6 roți călcând pe trasee perfect paralele și diferite.
Că unele au mereu cearcănele până la caninii de pe maxilar și ochii cârpiți de somn standard chiar nu mai contează. Mașina-i pe butuci, sau sticle de lapte, și tu te cramponezi că nu-i parbrizul curat sau că nu-i merg ștergătoarele. Pfff!

Tot așa cunosc doamne, femei, adevărate, la 37-45 de ani care sunt ”țiplă”. Fizicul e impecabil, sau măcar atent lucrat și întreținut în limita posibilităților de timp și financiare, tenul este curat și luminos. La fel și ochii - limpezi și odihniți. Iar suflețelul e exact ce trebuie unora plini de cicatrici la 40-. Sau  puțin +.

luni, 17 noiembrie 2014

Cadou simbolic e perfect

Este extrem de plăcut să faci cadouri. Pentru unii. Dar este și mai plăcut să primești cadouri. Pentru majoritatea. Așa se bucură toată lumea la momentele aniversare fie că dai, fie că primești.

Pe vremuri era o bucurie mare în sufletul unui om, în general femeile spuneau asta, când primea ... orice. Chiar și un fir de floare, oricare ar fi fost felul florii, aducea mulțumire pe chipul unei sărbătorite. Se spunea atunci că ”mă bucur că te-ai gândit la mine”. Și așa și era. Lumea punea preț pe gest, nu pe suma alocată cadoului. Valoarea unui cadou era determinată în primul rând de simplul fapt că îți aduceai aminte data aniversară și că transmiteai gândurile bune. Nimeni nu făcea calcule instantanee a valorii cadoului primit.

Între timp au trecut 10-15 ani, poate chiar 20-25 pentru unii, și multe s-au schimbat pe meleagurile noastre. Au apărut telefoanele mobile care îți aduc ele aminte ziua cui este sau urmează. Și site-urile de socializare fac același lucru. Și multe alte aplicații au preluat astăzi grija ținerii de minte a aniversărilor. Tot acum, ca o compensație în secolul vitezei, se poate calcula valoarea unui cadou cu o simplă privire. Reacțiile sunt instantanee.

marți, 11 noiembrie 2014

Caut liniște. O declar nulă, pierdută era oricum.

Îi văd când ies cu ei la masă. Mănâncă repede, precipitat, ca niște pușcăriași. Parcă s-ar teme că le ia cineva gamela din față sau trebuie s-o golească ca să poată să-și pună și felul doi.

Îi văd în baruri, în cluburi, la terase, în sălile de sport, prin parcuri. Gesturile sunt febrile, atitudinea agitată, totul e alterat. Parcă ceva nevăzut îi împinge de la spate și-i hăituiește ca pe hoți. 

duminică, 9 noiembrie 2014

Invidios :-)

Recunosc!  ;-)
Cine a mai pomenit om să recunoască așa ceva? Și s-o și declare public... Las' c-o fac eu!

Mă apucă o ”invidie” teribilă, din aia grea ca o peltea făcută impecabil de bunica, ori de câte ori văd:
  • oameni în vârstă, dar și mai tinerei, vorbind, comunicând calm verbal și nonverbal, râzând afectuos, tachinându-se reciproc, distrându-se unul cu celălalt liniștiți fără necesar sau aport de alte lucruri, substanțe, obiecte, semeni;

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Sentimente și afecte - da! Obiecte - nu.

Tocmai se terminase aniversarea zilei ei de naștere și era extrem de mulțumită. I. avea un zâmbet reținut și mic pe față, dar avea unul. Altele nu-l aveau nici pe ăsta.
Cadourile se lăfăiau nenumărate, unele chiar încă nedeschise, în camera mare și luminoasă de la stradă, florile umpleau toate vazele și câteva sticle de plastic de 2l tăiate la jumătate - special pentru asta. Pe terasă mai bolborosea o sticlă abia desfăcută de șampanie. Toată casa arăta ca după bombardament, iar fumul țigărilor încă domnea neclintit. În curte, pe jos, peste dalele de piatră, era un covor de mucuri de țigară, capace de bere și șervețele.
Da, fusese o petrecere pe cinste. Așa evaluase ea. Lumea se distrase strașnic și I. primise o grămadă de felicitări și urări de bine și sănătate.

I. era o femeie frumoasă. Era încă foarte atrăgătoare în ciuda faptului că sărise ușor de 40 de ani. Mereu aranjată, cochetă, dichisită. A avut în permanență grijă de ea, de ce mănâncă, ce bea. Nu pierdea nopțile, n-avea acele cearcăne clasice ale fetelor clubiste, decât cu acel misterios mascul ce venea doar ”după 21.30 - fix” și pleca în 2-3 ore. Asta, lipsa nopților pierdute, îi conferise un aspect proaspăt prin tenul curat, mintea clară și ochii limpezi.
Nu fuma, nu consuma alcool, avea lungi perioade când ținea și post. Cumva era credincioasă, dar nu habotnică. Spunea mereu că doar Dumnezeu îi mai poate scoate în cale acel bărbat cu care să facă o relație serioasă pe termen lung.

Majoritatea prietenilor invitați la petrecerea lui I. îi urase și să-și găsească jumătatea mult râvnită și așteptată.
Toți o întrebau:

joi, 6 noiembrie 2014

Sexul, fericirea și serviciul

Ușa casei se trântește cu putere de perete o dată, apoi se închide în toc zgâlțâind căsuța lor frumoasă - a doua oară. Ea intră furibund în sas, aruncă cheia mașinii pe măsuța de sticlă din fața intrării și apoi geanta și haina în carouri pe canapeaua din hol. A ajuns, ca de obicei, târziu de la serviciu și acasă o aștepta soțul afectuos și nerăbdător:

- Bună Iubi! Bine ai venit! De ce ești așa nervoasă? Ce s-a întâmplat?  
- Aaaa, nimic. Doar o zi obișnuită de muncă...
- Perfect! Nimic nou. Mi-a fost dor de tine... Vreau să facem dragoste. Au trecut atâtea zile de când mă cam eviți. Sunt chiar săptămâni...
- Haaai măi Iubi! Doar știi cât de mult muncesc și cât sunt de obosită. N-am chef azi de nimic...

Este doar o poveste. Poate-i adevărată, poate nu. Dar unii, mai cârcotași, ar spune că un astfel de dialog are loc des în casele multor români. Sunt psihologi care desemnează asta ca principala cauză a declinului într-o familie sau cuplu.

marți, 4 noiembrie 2014

Capabili (in)dependenți

Sunt mulți care nu se dau, dar poate că sunt cumva, valoroși și indispensabili undeva într-o branșă sau loc. Dar cei mai mulți sunt așa doar în mintea lor poate ușor, fin, îngâmfată și puțin arogantă. Dacă îi rupi de întreg - mulți nu mai valorează mare lucru sau doar te-miri-ce-și-mai-nimic. Dacă le iei cărțile de vizită, telefonul și cheia de la mașină sunt pierduți definitiv. Se sufocă.

Se prea poate ca să existe elemente foarte valoroase care ajung să atingă performanțe solitari mergând doar pe mâna lor și pe cont propriu. Antreprenorii de cartier, scriitorii, muzicanții de instrument, unii medici - doctori, sportivii de single - vezi box, tenis, atletism, precum și micii investitori în imobiliare și la bursă sunt doar câteva exemple din domenii diferite.  
Să nu uităm de micii alpiniști debutanți, de micii meseriași (instalator, cizmar, croitor, ...), de maseuri, sau de sculptori și pictori. Exemplele pot continua.

luni, 3 noiembrie 2014

Primele 13 povești în 6 cuvinte

1.      Arena sportivă etalează fiarele dezblănite decent.
2.      Furoul face furori, rochița rotește răpitori.
3.      Muntele întâlnește altul când chemarea tace.
4.      Scriitură multă, mesaj puțin, cititori neatinși.
5.      Sângele apă nu se face mereu.
6.      Amintesc plăcerea intrării de unde ieșim.
7.      Carnea fragedă menține creierul tânăr, ușor.
8.      Elixir beau mâncând solidele idei curate.
9.      Ratarea nu este finală înaintea liniștii.
10. Lume fluviu, oameni gârlă, caractere pârâu.
11. La vedere plăcere, ostentație în dizgrație.
12. Năpraznica atinse trupul, sufletul să-l înghețe.

13. Provoc cititorii să scrie povești comprimate.



vineri, 31 octombrie 2014

Interesul e motorul

Altfel spus: chiar și săgeata lui Cupidon are GPS și navigație instalate pe ea.
Cred cu tărie, și ca rezultat al experienței proprii, dar și din poveștile prietenilor, că la baza oricărei activități, întreprinderi, acțiuni, relații de orice fel, inclusiv sentimentale, da! – chiar și acestea sau mai ales acestea, stă un interes.
DA! Un interes sau mai multe. Fie el material, social-gregar, cultural, financiar, sportiv sau afectiv. Că interesul respectiv este înălțător sau meschin, altruist sau egoist ori poate doar machiavelic de-a dreptul, deja asta este o altă discuție și aici sunt alții mult mai îndreptățiți să-și spună punctul de vedere.

(...)


Iubire pură, absolută, dezinteresată, oarbă - nu cred că există. Mereu am dat exemplul universal valabil, dus la extrem - e adevărat, dar care este grăitor prin răspunsurile generate perfect identice: câte femei tinere, atrăgătoare, cu o situație materială bună sau foarte bună cunoști tu și care s-au îndrăgostit de un bătrân bolnav și sărac având orice alte calități vreți voi? Eu nu cunosc nici una.





Sau invers, ca să nu discriminăm: câți bărbați tineri, frumoși, cu bani cunoști tu și care s-au îndrăgostit de femei bătrâne, bolnave și precare financiar, dar având orice alte calități umane, intelectuale, artistice, culturale vrei tu...?

miercuri, 29 octombrie 2014

DA! hotărât conflictului între generații - ep 2

continuare de aici...

Cu siguranță că există și persoane mature printre cei în etate și care au un alt mod de a gândi, total diferit de al congenerilor lor. Adică sunt ființe conștiente, open-mind, deschise la nou și dispuse să țină, în măsura posibilităților, pasul cu tânăra generație. Lăsând curajoși în urmă și învățând din trecutul negru și nenorocit care ne-a tras înapoi și în beznă 50-60 de ani.
De asemenea există și tineri care sunt mai retrograzi, mai orbi și mai extremiști chiar decât bunicii lor ce slujeau cu mândrie și devotament PCR-ul stahanovist. Cârlanii din politica românească vin să confirme faptul că un bătrân stricat poate să compromită ușor și iremediabil un tânăr nerevoltat, maleabil, alunecos și oportunist.

Totuși în zilele noastre diferența dintre generații este imensă și discrepanțele clare. La această prăpastie colosală intervin 2 factori majori:

marți, 28 octombrie 2014

DA! hotărât conflictului între generații - ep 1

Personal am traversat relații tumultoase cu părinții mei. N-am fost chiar un copil-problemă în adevăratul sens al cuvântului, dar eram oricum titularul postului de ”oaie neagră”. Și la propriu, și la figurat. Și al familiei, dar și în tot neamul meu. Toți verișorii sau rude de ale mele de vârste apropiate erau mici îngerași prin comparația cu mine.

Rareori ideile mele coincideau cu ale celor mai în vârstă. De mic copil mi se părea în neregulă felul lor de a gândi. Eu îi ziceam încă de atunci ”comunist” sau retrograd. Sau depășit - de vremuri. Era la începutul anilor 90. Am avut discuții aprinse cu unchi, mătuși și alte neamuri încă de la 16-17 ani. M-am certat crunt cu unchiul din partea mamei la nunta băiatului lui cel mare. Verișorul meu cel mai bun și prieten totodată, pe atunci. După acel moment, când eu am spus adevărul pe care-l ascundeau toți ceilalți, relațiile s-au răcit vizibil an de an. Acum abia dacă ne mai auzim sub 1 minut de Sărbători.


Era momentul în care și eu începeam să-mi cristalizez primele idei și puncte de vedere, începusem să câștig banii proprii și, implicit, independența. Independență față de familie care începea să-și arate colții.

Creșteam, deveneam mai puternic în fiecare zi, fizic și psihic, nu aveam nevoie de prea mult sprijin de la ai mei. Oricum nu prea l-am avut cam niciodată - tata, dar și mama tacit, a fost adeptul educației spartane: ”Ce, ești handicapat? Îți lipsește vreo mână sau vreun picior? Ai cap? Descurcă-te! Dă-i drumul la muncă!”

luni, 27 octombrie 2014

Simplitate în amor

Da, în amor. Nu (neapărat) în dragoste. Că dragostea e de la (în)drăgostire și unii o iau mot-a-mot și-și pierd capul. (Am pățit-o și eu, demult.) În loc să-și găsească sufletul. Și apoi pe cel pereche. 
Scurt. Minimal. Despre relații. Poate că îmi scriu chiar mie.
Foarte probabil că nu ești primul din viața ei. Posibil să nu fii nici ultimul. 97% șanse să nu fii nici măcar iubirea vieții ei. 99% șanse să nu fii a nici uneia, dar asta e altă discuție.

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Cu și despre Oameni 3/3

continuare de aici

Al treilea îndrumător și poate cel mai important, fost bun sfătuitor și prieten pentru mine, sper să fi fost și viceversa, R.G., deși ne despărțeau aproape 30 și ceva de ani de experiență, face în continuare afaceri de zeci de milioane și se menajează în același timp foarte bine. De exemplu: făcând călătorii peste Ocean la copii aproape lunar dacă nu și mai des. Am înțeles de curând că vrea chiar să-și cumpere și o căsuță pe acolo ca să aibă unde să tragă liniștit. Existau zvonuri că l-ar interesa să intre și în politică... Cine ar fi pariat pe așa ceva acum 7-8 ani când era grav bolnav și cenușiu la față, umbla desculț prin firmă că nu-i încăpeau picioarele în nici o pereche de pantofi? Excelenta dumnealui stare de spirit, mereu pozitiv, mereu încrezător că va fi bine, l-a salvat de la o excursie doar dus la 2 metri. Dedesubt. Acum face dus-întors la câteva mii de km depărtare. La copii.
R.G. este un antreprenor român extrem de influent, cu o minte briliantă și având mereu idei geniale, dar și o forță de muncă și de a motiva oamenii colosale. Dânsul este este cel care mi-a spus mereu când aveam vreo idee sau vreo propunere: ”Fă-o! Ce mai stai? N-ai plecat încă?”

Pentru R.G. am fost 4-5 ani ca și băiatul lui, deși avea unul natural. Mă considera ”Golden boy-ul” companiei, se lăuda cu mine, mă promova primul în orice nou proiect sau îmi preda multe dintre cele mai dificile care se împiedicau sau mergeau prea greu la alți directori în parohie.

vineri, 24 octombrie 2014

Cu și despre Oameni 2/3

Continuare de aici.

Al doilea este peste Ocean acum, I.S., căutând un alt nivel de trai și de civilizație, dar ne mai scriem din când în când. Chiar zilele trecute l-am felicitat pentru o aniversare. I.S. a fost director general atunci şi este cel care mi-a adus pentru prima oară, prin 2004 sau 2005, în vedere conceptul de ”viață după muncă”. Și primul care mi-a explicat și dovedit practic că dacă nu ai o viață personală excelentă, plăcută, relaxantă, reconfortantă după orele de muncă este greu să obții performanță pe termen lung în orice alt domeniu. Este printre primii care m-a scos de pe orbita workăholicismului și care m-a smuls din ghearele consumerismului. 
Și care mi-a sugerat să-mi aștern gândurile pe hârtie. Că așa ”vezi” mai bine ce gândești. La diferite intervale de timp. Scrii astăzi și revezi mai târziu. Peste câteva luni. Sau ani. S-ar putea să te miri de ce susțineai cu atâta tărie la un moment dat.

miercuri, 22 octombrie 2014

Cu și despre Oameni 1/3

Am fost, recunosc, un workaholic convins, un consumerist de elită și am alergat ani de zile într-o cursă nebună, fără de cap și fără de coadă, renumita "rat-race", din care am reușit, cu greu, miraculos, să scap. Nu fără sechele fizice și psihice, pe care acum încerc, din greu, să le repar - cu banii strânși atunci când munceam ca un turbat ...
Am fost, recunosc, un consumerist de elită. Un prost, adică. N-a existat dorință cheltuitoare pe care să n-o fi onorat în anii degringoladei mele. Am cheltuit banii aiurea pe absolut toate prostiile pământului. Atunci credeam, evident greșit, că prin shopping pot vindeca răni. N-a fost așa. Dimpotrivă.
Au existat însă persoane, cărți și articole de presă ce mi-au ieșit în cale atunci, despre minimalism, simplitate și downshifting ca stil de viață. Era aproximativ prin 2004-2005 și acele persoane, cărți și articole mi-au schimbat optica despre viață. Acelora le-am mulțumit și o voi mai face de fiecare dată când voi avea ocazia. Ei au scris sau vorbit, eu am citit și beneficiat. Și ei sunt motivul pentru care astăzi scriu și eu. Unul dintre ei, C.M., nu mai este printre noi, workăholicismul și-a spus cuvântul băgându-l în pământ mult prea devreme.

luni, 20 octombrie 2014

Copil cuminte forfecând

Liniștea din teatrele de război consacrate este uneori doar aparentă, înșelătoare și distrugătoare.

O sun pe maică-sa s-o întreb ce mai fac. Era una din dățile când trebuiau să petreacă o zi de weekend singure și împreună. Răspunde bucuroasă că ”bine” și că sunt liniștite amândouă. Măi să fie!
- Serios? - mă mir eu, știind ”luptele” ce se duceau în trecut când fetele (una de 8 ani și jumătate, MA, și alta de 31) rămâneau singure acasă câteva ore.
- Da, zice maică-sa. E liniște în casă. Eu citesc liniștită în camera mea, iar MA decupează liniștită în camera ei...

duminică, 19 octombrie 2014

Suflet de creier - partea a doua

Continuarea poveștii de aici.

Au trecut doi ani. Chiar la mini-petrecerea organizată în acest sens el îi reproșează soției că de peste doi ani nu s-a lăsat de fumat. 
Când va face în aceste condiții copii? 
”Nici pastilele contraceptive nu le-ai oprit!” Le găsise din greșeală cautându-i telefonul de serviciu ce suna în disperare când ea era pe celălalt telefon - cel personal. 
”Când ai de gând să faci ce ai promis?” 
Acestea erau întrebările și acuzele lui pe care le auzeam fără să vrem cu toții prietenii apropiați. Noi am luat în ușor discuțiile purtate pe furiș între bucătărie, living și terasă tot cărând mâncare sau băutură pentru noi. Ceilalți glumeau, fetele mai ales, că se oferă ele să-i facă un copil. Cadou.
Eu însă am o piatră pe inimă. În suflet mai exact. Nu trebuia să-l las așa ușor atunci...

sâmbătă, 18 octombrie 2014

Suflet de creier - partea întâi

Un om este format din trup, minte și spirit. Eu mereu am zis că ideal este să fie un echilibru între ele sau măcar un mix bun.
Sau, ca ultimă variantă câștigătoare, să ai un suflet bun și puternic. Asta contează.

Să mă explic succint. 


Cum despre trup am mai vorbit și te-am trimis mereu la sport sau măcar la mișcare, azi voi scrie puțin despre celelalte două: spirit și minte.

Context: relație între doi tineri la aniversarea lor de doi ani de căsătorie.


Personaje:

 1. Ea - frumoasă, deșteaptă, săracă, manipulatoare din naștere, perfect stăpână pe toate atuurile ei; 
2. El - fizic și psihic normale, comune chiar, intelect mult-mult peste medie, creier briliant, situație materială foarte bună, model ”cățel de rasă cu zgardă și pedigree și permanent în lesă electronică”.  Nu mă mai întreba ce-i aia ”lesă electronică”. Știe toată lumea.
Eveniment: așteptare copil ce nu mai vine, parcă, niciodată...

Când s-au luat, legal și la biserică, acum aproximativ doi ani, a fost o surpriză pentru mine, Mare! Ea avea un trecut cu mulți km la bord, iar el este un băiat de zahăr, excepțional, un om pe care te poți baza oricând, un ”papă-lapte”. Unde-l pui, diva mai exact face asta, acolo stă. Nici nu respiră dacă așa trebuie sau i se cere.

vineri, 17 octombrie 2014

Distracții gratis - doar 8 exemple

Foarte multă lume mă întreabă cum să te distrezi minimalist, adică fără să cheltuiești prea mulți bani. Sau câți mai puțini, dar cu satisfacții și zâmbete.
Cum ți-am mai spus, nu sunt un specialist și nici un guru. Cred că nici un upaguru. Dar ceva idei personale am. Bune sau rele - vom vedea împreună.
Încerc o listă scurtă de doar 8 bucăți din experiența și practica proprie. Pe măsură ce îmi mai aduc aminte sau mai primesc propuneri și sugestii de la tine lărgim lista. Sunt curios până unde putem ajunge. 10-20?

Încep, așadar, eu:

  1. Scrisul. E principalul meu hobby, încerc să scriu zilnic, de cele mai multe ori nu reușesc - dar asta este o altă discuție..., mă relaxează. Să vezi cum se aștern literele, cuvintele, frazele și cum prinde contur povestea - e fascinant! Iar apoi după ce publici să vezi că oamenii te citesc, distribuie mai departe, apreciază și să vezi astfel cum se rotește contorul vizualizărilor - e neprețuit!  Cred că fiecare are câte un hobby care să nu necesite prea multe resurse. Mie îmi sunt suficiente uneori o bucată de hârtie și un creion sau un pix. Sau calculatorul când sunt acasă sau pe lângă o ”acasă”. Hobby-uri similare fără a limita la: unii pictează, alții colecționează, puțini olăresc sau sculptează, unii cântă la un instrument sau vocal, câțiva gravează. Cunosc foarte mulți care au ca hobby practicarea sportului. Magic!

joi, 16 octombrie 2014

Agresivitatea este energofagă

Am scris constant, cu și de plăcere, de peste 10 ani, pe diferite bloguri, site-uri sau platforme.
Am încercat să iau informații din diferite zone și ulterior, când am înțeles cât de cât cu ce se "mănâncă" minimalismul și downshiftingul, să ofer și altora din ce am găsit eu. 

În afara câtorva siteuri și bloguri deținute de femei, pe aproape toate celelalte bloguri și forumuri scandalul, disputa, agresivitatea, injuriile și amenințările erau omniprezente. Chiar dacă blogurile aveau ca temă sportul, finanțele personale, investițiile, politica, stil de viață, imobiliarele sau cultura. Marea majoritate a cititorilor și a scriitorilor băltea într-o urât mirositoare amestecătură de frustrare, ură, pizmă potențate cu o agresivitatea omniscientă. Îngrozitor! 

marți, 7 octombrie 2014

Declarația omului liber - 8 (+1) scurte considerațiuni

N.B.: Acest manifest a fost conceput în 2010 și scris prima oară în anul 2011 în forma de acum.

Așa cum am promis, am scris câte ceva despre libertate (în general) și viață (mai) liberă. Am găsit în anii din urmă, de prin 2006 începând, diverse manifeste și declarații ale unor oameni liberi. De-a lungul timpului am tot compilat, am adaptat și modificat și mai apoi personalizat și a ieșit ceea ce poți găsi mai jos.

Atenție, se referă în principal la mine, nu dau nimănui idei, sfaturi, indicații, sugestii.

Fiecare e liber să fie ... cât vrea de LIBER. Sau cât ... poate.


Mie mi-au folosit, sper să vă fie utile și vouă!


1. Mă mulțumesc la fel de bine și cu bani mai mulți și cu bani mai puțini. La fel și cu mâncare, cazare, haine și alte necesități primare. Bunicul meu avea o vorbă (mare - zic eu): pot să mănânc de 3 ori pe zi, pot să mănânc și de două ori pe zi, pot mânca și doar o dată; dar pot și să nu mănânc nici o dată într-o zi, nu-i nici o problemă. Dimpotrivă. Postul negru curăță trupul și ascute simțurile, sufletul și mintea.


2. Nu (mai) am rate la case, mașini, elicoptere, vapoare, zeci de frigidere, televizoare led în fiecare cameră, în toate băile și în garaje, ipaduri peste iphoane sau alte astfel de obiecte și/sau accesorii mai mult sau mai puțin ostentative, folositoare sau necesare.


3. Muncesc doar atunci când vreau, cât timp vreau și cu cine consider că merită să împart câștigul/profitul. Sunt singurul stăpân pe timpul meu, pe nervii mei, pe sănătatea mea și în general pe viața mea (singurul stăpân în afara lui Doamne-Doamne care e sus și le vede pe toate...).


4. Dacă sunt salariat și nu îmi (mai) convine ce sau cum muncesc, pot foarte ușor să spun stop! și să întind demisia pe biroul șefului. Am făcut acest lucru, cu satisfacție spun asta, de 5 ori în ultimii 17 ani. Și voi mai face asta de fiecare dată, dacă va mai fi cazul (de a mai fi salariat) sau momentul (nu-mi mai convine). De ce? Sănătatea mea, de toate felurile, e mai importantă pentru mine decât orice altceva. Aleg sa fiu sclav poate în viața următoare.

duminică, 5 octombrie 2014

Povestitor, nu profețitor

Nu profet. Nici vizionar. Nici mama-omida. Nimic. Doar spun povești...

Sper ca prin această poveste să nu par arogant, mândru sau cumva similar. Pentru că nu-i cazul. Chiar nu-i cazul. Vei vedea de ce până la final.


Au fost multe și dese momentele de viziune în trecut. Și sunt mulți prieteni, rude și amici care pot confirma profețiile mele din ultimii 8-10 ani. În multe domenii. Excelente și impecabile, cu toată modestia o spun, confirmate de realitate ulterior au fost în special cele financiare, imobiliare, sportive, penale și, mai ales, cele sentimentale. La un moment dat chiar mi s-a făcut frică să mă mai gândesc la anumite lucruri pentru că ”vedeam” o rezolvare negativă sau un final nedorit de către participanți sau către membrii implicați. De neuitat sunt divorțurile pe care le vedeam cu câteva luni înainte de evenimentul propriu-zis și pe care nu le credea nimeni posibile. 
Faza 1: ”Vorbești prostii!”. 
Faza 2 (după confirmare): ”Vai, dar câtă dreptate ai avut....”  

Ieri pe la prânz am fost să mănânc la maică-mea care mă invitase la niște chifteluțe din ”piept de pui” - în realitate făcute din dovlecei (am să-ți povestesc altă dată cum am început și acceptat eu mic copil să mănânc (și) legume...). Pentru că avea și puiul cel mic la ea lăsat în vizită, pe M.A. acum deja domnișorică la 8 ani şi jumătate. Maică-sa era plecată la un parastas de 7 ani, astfel că am zis să ”împușc” doi iepuri: rezolv și urletele fioroase din burtă, nu mâncasem nimic de dimineață și mă și joc liniștit cu mica ”Duracel” - cea plină de energie mereu. Am mâncat, ne-am jucat, ne-am certat, ne-am împăcat, s-a întins în brațele mele ” ca de somn” de vreo două ori, și-a revenit. Apoi a venit și maică-sa, i-am împletit și ei părul, puiului mai mare..., i-am pus și bentiță mov, am tras-o corespunzător de păr - era momentul prielnic și nu bătea la ochi..., am împărțit frățește, eu cu puiul mic de data asta, pomana adusă de puiul mare, i-am cedat două ciocolățele în plus sub promisiunea că nu mănâncă mai mult de una pe zi.   

În sufrageria mamei mele este o canapea care are ca spetează două perne mari lipite de zidul din spate de care se lipește cadrul patului. Adică, dacă dai jos pernele, dacă le culci, la terminarea suprafeței șezutului patului începe direct zidul de beton.

Toate au fost bune și frumoase până la momentul la care puiul mic, de prea multă atenție concentrată într-un singur punct (de aia tot zic eu că ar mai trebui făcut unul...) și alintarea aferentă, începe să facă următoarea cursă cu finalizare a-la-Serghey Bubka: pleacă în alergare din hol, de lângă bucătărie, trece prin toată sufrageria în viteză și sare în pat înfigându-se cu capul în pernele lipite de perete, căzând mai apoi extenuată, ca într-un bodycheck clasic, pe canapea. Și iarăși de la început - la nesfârşit. Ți-am spus doar că-i plină de energie. Hol, sufragerie, cap-pernă-canapea. O dată așa, de două ori la fel, a mers bine, după a treia oară îi spun maică-sii s-o potolească în vreun fel că parcă văd cum va cădea curând perna aia și la următoarea săritură, neatent fiind, puiul mic se va înfige în perete.

N-am mai apucat să termin bine fraza...

miercuri, 1 octombrie 2014

Împotriva depresiei

Probabil că este prima oară când fac această mărturisire - public.

Săptămânile acestea se tot discută aprins în presă despre depresie și sinucideri. Suntem și sub impactul emoțional al sinuciderii actorului Robin Williams, arhi-cunoscut și ultra-bogat. Eu, personal, sunt marcat zilele acestea de involuția fulgerătoare a unui tip puternic dintr-un leu într-o legumă. Nu pot să uit nici episodul crunt depresiv de acum câțiva ani, să tot fie vreo 6 sau 7, din care n-a ieșit nici până în prezent, a unuia dintre cei mai puternici oameni de afaceri din București din domeniul construcțiilor și semnalizărilor rutiere. Era un munte de om cu o forță fizică și intelectuală colosale. Evoluție negativă, cădere, degradare fulminante - ambele relativ inexplicabile și incredibile. Acestea constituie și motivul pentru care scriu acum astăzi.



Ani de zile am fost și eu trist, nemulțumit, furios, anxios, deprimat. Da, deprimat. Este o boală și se tratează de multe ori doar la doctor. La psiholog sau, dacă e mai profundă, la psihiatru. Eu recunosc că am trecut pe la amândouă categoriile în anii tinereţilor mele.

luni, 29 septembrie 2014

Bunici și viță-de-vie

Singura cale sigură de a vedea clar luminile și frumusețile viitorului, fie și pentru o fracțiune de secundă - arhi-suficient zic eu, este prin trecut. Da! Prin trecut. Adică va trebui să stai liniștit în prezent, departe de tumult, agitație și zăpăceală (da, știu că ți-e greu...), și să te împaci cu și să înțelegi pe deplin trecutul. Sau măcar să-l accepți, să-l ierți, să-l asimilezi fix așa cum a fost. Fără ură, încrâncenare sau resentimente. Abia atunci vei vedea superba priveliște a viitorului. Eu asta (cred că) fac chiar acum...

Îl găsesc în pivniță, pe jos, alegând tot felul de piese și elemente metalice vechi, ruginite, cu care lucrase când era încă în activitate. Că în putere este încă. A fost și instalator - printre altele. Și este încă un om în forță. Zilele trecute mă roagă bunicul meu, că despre el este vorba, 82 de ani, să-l ajut să mute o centrală termică prin beciul casei din București. Sigur - răspund eu. Ce mare lucru? Când să pun mâna să ridic centrala îmi spune bunicul: ”Vezi că-i grea!”. ”Lasă tataie, că eu merg la sală de ani de zile, sunt fost sportiv, nu m-oi împiedica de o centrală termică de mutat de colo-colo. Am mai mutat câteva la viața mea.” După ce ne chinuim vreo 15 minute reușim, cu rușinea de rigoare din partea mea, s-o mutăm la locul nou pregătit. Acum bunicul îmi spune: ”Dacă tot te-ai încălzit acum, nu vrei să culegem și via?”

marți, 23 septembrie 2014

Spun povești în continuare...

Motto: "...acum spun povești nu ca să schimb lumea, ci pentru ca lumea să nu mă schimbe pe mine!"

Mulți mă întreabă, din când în când, de ce-mi pierd vremea de atâția ani cu demersul acesta misionar minimalist. Și dacă nu observ că nu am deloc succes în societatea românească. Mi se argumentează că sunt foarte puțini cei care se alătură demersului, că sunt puține "Like"-uri pe pagină, că sunt și mai puține "share"-uri către alții și vizualizările zilnice și săptămânale de pe blog cresc extrem de încet.

Pot da un răspuns amplu, argumentat, energic și poate puțin nemulțumit de situație, dar și în relativ acord cu ei. Nu am să fac asta însă.


joi, 18 septembrie 2014

Tot ce-i prea mult strică

În orice domeniu al vieții tot ce-i ”prea mult” - strică. Azi voi scrie foarte puțin despre școală, educație, studii aprofundate diverse. Puțin din fiecare. Doar să aveți puțintică răbdare până la final, până la ultima frază.

Este în regulă să înveți sau să ai 8 clase, 12 clase, să urmezi o facultate, eventual să faci un master sau vreun doctorat. Este ok să te oprești la orice nivel vrei sau poți sau consideri că-ți este suficient pentru a-ți câștiga pâinea azi, dar și în viitor. În același timp să rămâi liniștit(ă) și zâmbito(a)r(e) cu această situație.

Este bine să vrei să urmezi studii superioare. Și aprofundate. Mastere, doctorate, etc. Dar asta doar dacă îți folosesc la ceva în viitor și doar dacă realmente simți că acela este domeniul tău de suflet și care-ți dă aripi când îl detaliezi și urmezi. Adică te însuflețește, realmente, și te îmbunătățește ca om și/sau specialist.