luni, 20 octombrie 2014

Copil cuminte forfecând

Liniștea din teatrele de război consacrate este uneori doar aparentă, înșelătoare și distrugătoare.

O sun pe maică-sa s-o întreb ce mai fac. Era una din dățile când trebuiau să petreacă o zi de weekend singure și împreună. Răspunde bucuroasă că ”bine” și că sunt liniștite amândouă. Măi să fie!
- Serios? - mă mir eu, știind ”luptele” ce se duceau în trecut când fetele (una de 8 ani și jumătate, MA, și alta de 31) rămâneau singure acasă câteva ore.
- Da, zice maică-sa. E liniște în casă. Eu citesc liniștită în camera mea, iar MA decupează liniștită în camera ei...

- Aaaahaaa. Super, zic eu ușurat. Vedeți că se poate să stați și voi cuminți și liniștite măcar câteva ore. Hai că ne vedem mâine dimineață.

Închid telefonul. Mă întorc la treburile mele. Într-un minut sun înapoi:

- Ce decupează M.A.? - întreb eu panicat și precipitat.

- Aaa, nimic - răspunse maică-sa. Stai liniștit. Doar perdeaua, covorul și 2 prosoape... Draperia aia care-ți plăcea ție (cred că) a scăpat...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.