marți, 7 octombrie 2014

Declarația omului liber - 8 (+1) scurte considerațiuni

N.B.: Acest manifest a fost conceput în 2010 și scris prima oară în anul 2011 în forma de acum.

Așa cum am promis, am scris câte ceva despre libertate (în general) și viață (mai) liberă. Am găsit în anii din urmă, de prin 2006 începând, diverse manifeste și declarații ale unor oameni liberi. De-a lungul timpului am tot compilat, am adaptat și modificat și mai apoi personalizat și a ieșit ceea ce poți găsi mai jos.

Atenție, se referă în principal la mine, nu dau nimănui idei, sfaturi, indicații, sugestii.

Fiecare e liber să fie ... cât vrea de LIBER. Sau cât ... poate.


Mie mi-au folosit, sper să vă fie utile și vouă!


1. Mă mulțumesc la fel de bine și cu bani mai mulți și cu bani mai puțini. La fel și cu mâncare, cazare, haine și alte necesități primare. Bunicul meu avea o vorbă (mare - zic eu): pot să mănânc de 3 ori pe zi, pot să mănânc și de două ori pe zi, pot mânca și doar o dată; dar pot și să nu mănânc nici o dată într-o zi, nu-i nici o problemă. Dimpotrivă. Postul negru curăță trupul și ascute simțurile, sufletul și mintea.


2. Nu (mai) am rate la case, mașini, elicoptere, vapoare, zeci de frigidere, televizoare led în fiecare cameră, în toate băile și în garaje, ipaduri peste iphoane sau alte astfel de obiecte și/sau accesorii mai mult sau mai puțin ostentative, folositoare sau necesare.


3. Muncesc doar atunci când vreau, cât timp vreau și cu cine consider că merită să împart câștigul/profitul. Sunt singurul stăpân pe timpul meu, pe nervii mei, pe sănătatea mea și în general pe viața mea (singurul stăpân în afara lui Doamne-Doamne care e sus și le vede pe toate...).


4. Dacă sunt salariat și nu îmi (mai) convine ce sau cum muncesc, pot foarte ușor să spun stop! și să întind demisia pe biroul șefului. Am făcut acest lucru, cu satisfacție spun asta, de 5 ori în ultimii 17 ani. Și voi mai face asta de fiecare dată, dacă va mai fi cazul (de a mai fi salariat) sau momentul (nu-mi mai convine). De ce? Sănătatea mea, de toate felurile, e mai importantă pentru mine decât orice altceva. Aleg sa fiu sclav poate în viața următoare.


5. Îmi place să învăț singur diverse, teoretice sau practice, fără a avea neapărat nevoie de cursuri sau "traininguri" dubioase ținute de firme obscure. Nu am nevoie nici de 2 facultăți, 3 masterate ori 4 doctorate la 5 facultăți de stat și/sau particulare. Care cursuri, facultăți și masterate/doctorate, marea lor majoritate din Ro, sunt fix egale cu 0 (Z-E-R-O).


6. Uneori donez bani, timp, sânge, haine, obiecte sau diverse alte lucruri. Sau ajut semeni care-mi solicită asta explicit și care acceptă bucuroși ajutorul meu. Dar niciodată nu plătesc asigurări, pensie privată sau alte taxe și impozite inutile și/sau exagerate ca preț în proporție cu riscul acoperit. Nu accept să fiu furat cu bună știință de cineva sau ceva care nu va returna măcar puțin din ce a primit sau care nu va da și el/ea mai departe ceva.


7. Îmi face plăcere să merg pe jos, dar și cu mașina, cât și cu transportul în comun sau cu taxiul. Dar cel mai fericit sunt când mă deplasez pe bicicletă și cu motorul sau când alerg. Nu depind de traficul urban deloc sau aproape niciodată.


8. Mă pot trezi la orice oră (asta este una din binecuvântările pe care le-am primit de la părinți, dar și pe care o exersez aproape zilnic) fără nici un efort deosebit. Fie ea ora 7 sau ora 5 sau chiar și la 3 dimineața. N-am nevoie să lâncezesc în pat prea mult. Pot dormi oricât vreau, sau am nevoie, fără ca asta să afecteze viața mea socială/profesională/sportivă/etc... sau a altora. Nu stric niciodată programul nimănui, nu obișnuiesc să întârzii sau să las lumea să (mă) aștepte.


8+1. (9). Nu (mai) am nevoie de Mall-uri, de mers în cluburi exclusiviste sau de fițe, de petreceri high-life sau de excesul de diferite substanțe pentru a mă face fericit. O carte, un pahar de vin (roșu de preferință - ;-) ... ), două ore de sport, o ieșire la munte (fie că e vorba de excursii - vara, fie că e vorba de ski - iarna) sau la mare, o piesă de teatru sau un film bun, o plimbare în parc sau întâlnirea (rară) cu prietenii îmi dau un sentiment de liniște, chiar și mulțumire, uneori chiar fericire.


Aceasta este declarația mea pe care o susțin și o semnez!  ;-)

Gelu M.


PS (2013):


1. Știu, pentru că mi s-a atras atenția de-a lungul anilor, că citirea rândurilor de mai sus provoacă durere teribilă unora și frustrare groaznică altora, puțini - e adevărat. 

Dar ceilalți, cei mai mulți, poate chiar majoritari, se bucură. Și eu mă bucur de bucuria acestora că au luat deciziile fericite la momentele potrivite având bun-simț și moderație. Pentru că au fost și curajoși și înțelepți. Și pentru că au știut să fie și modești și să se mulțumească cu "mai puțin". 

2. De aceea cred că primii ar face mai bine să vorbească cu ceilalți și să încerce și ei măcar puțin modestia, smerenia și recunoștința.

Sau să citească mai mult pentru că lectura n-a omorât, încă, pe nimeni.





2 comentarii:

Neverlar spunea...

Mă regăsesc şi eu, ca cine ştie câţi alţi norocoşi, în vorbele de mai sus. În urmă cu 4 ani credeam că cea mai mare fericire este să mă înec într-o muncă bine plătită, relativ satisfăcătoare şi foarte, foarte stresantă, graţie mai ales superiorilor ierarhic (dubios de mulţi). În timpul, eu cea adevărată, cea liberă adică, relaţiile mele şi cam toată fericirea pe care eram capabilă să o produc în lume, se dărâmau, în linişte, fără să mă supere. Am mers un drum lung până la a învăţa o lecţie importantă: să nu te laşi niciodată controlat/ definit/ stăpânit. De lucruri sau de oameni. Am spus mai sus că suntem norocoşi, dar cine ştie dacă fericirea asta construită de noi nu este decât un preambul al unei noi suferinţe? Ce zici, Minimalistule?

Gelu PoVestitorul spunea...

Nu cred, Larisa. Ține de noi să fim atenți şi să nu facem iarăşi excese, de sens contrar acum. Cheia este la noi şi se numeşte moderație. Sau bun-simț definit ca echilibru.
Dar de ce te temi, Larisa?