duminică, 19 octombrie 2014

Suflet de creier - partea a doua

Continuarea poveștii de aici.

Au trecut doi ani. Chiar la mini-petrecerea organizată în acest sens el îi reproșează soției că de peste doi ani nu s-a lăsat de fumat. 
Când va face în aceste condiții copii? 
”Nici pastilele contraceptive nu le-ai oprit!” Le găsise din greșeală cautându-i telefonul de serviciu ce suna în disperare când ea era pe celălalt telefon - cel personal. 
”Când ai de gând să faci ce ai promis?” 
Acestea erau întrebările și acuzele lui pe care le auzeam fără să vrem cu toții prietenii apropiați. Noi am luat în ușor discuțiile purtate pe furiș între bucătărie, living și terasă tot cărând mâncare sau băutură pentru noi. Ceilalți glumeau, fetele mai ales, că se oferă ele să-i facă un copil. Cadou.
Eu însă am o piatră pe inimă. În suflet mai exact. Nu trebuia să-l las așa ușor atunci...


Imediat după petrecere, n-a trecut nici o săptămână, fără nici un motiv, mă roagă să ne vedem să mâncăm împreună la prânz.
Rezervase masă la restaurantul lui preferat, grecesc, de lângă birou, și a ajuns chiar mai devreme. El care era mereu ocupat și mai întârzia uneori.
L-am văzut schimbat. Total. Avea o tristețe grea și clar perceptibilă pe față și în vorbă. L-am întrebat ce s-a întâmplat. Mi-a răspuns scurt: ”Nimic. Nimic deosebit.” 
Am vorbit apoi diverse de-ale noastre, fără nici o importanță capitală. Nimic despre problemele lui din căs(z)nicie. Am mâncat, parcă mai încet decât în alte dăți, mai tihnit. Am râs și făcut puțină atmosferă plăcută de și cu chelnerița proaspăt angajată ce ne credea clienți noi. Patronul localului, prezent și el în prăvălie, a râs cu poftă de și cu ea. 
Am terminat, am plătit, ieșim în stradă. Când să dăm mâna de salut de despărțire îmi spune uitându-se fix în ochii mei: ”Ai avut dreptate!”

Sufletul meu, că eu recunosc că n-am creier uneori, în simplitatea lui rudimentară, mi-a spus de la început că ea este o schmeckerită și-l va folosi pentru ascensiune și-l va mânca de bani.
Sufletul meu a încercat înainte de nuntă, pripit stabilită și făcută, să-i transmită temerile astea. Și să-i explic că un om nu se schimbă niciodată.
Sufletul meu, doar ți-am recunoscut că n-am prea multă minte, a simțit că ceva nu este în regulă și că cineva va suferi crunt curând. Și că va fi de sex masculin.

Creierul lui, excelent - am mai spus asta?, nu a ”văzut” nimic din cele ce sufletul meu a observat limpede. El a crezut mereu că folosindu-și mintea rațională și argumente logice o va convinge să se schimbe de dragul lui.
Creierul lui, briliant - care face o grămadă de bani lună de lună, n-a observat capcana larg întinsă pe picioarele acelea lungi și frumoase.

Se spune că lucrurile cu adevărat importante rămân ascunse ochilor. Doar cu inima le putem vedea. Exupery parcă.

Eu zic că sufletul meu, așa simplu cum e, este înțelept și atent. Chiar bun uneori. El nu m-a înșelat niciodată. 
Creierul meu, rațional și rece, m-a indus de multe ori în eroare și m-a făcut să sufăr inutil prin deciziile luate ”logic”. Cam cum îl face acum și pe amicul meu și eu n-am cum să-l mai ajut.

Cred că mai repede să ascultăm în chestiuni delicate, sentimentale, fiecare de suflețelul lui și lăsăm creierul să facă doar bani...




Niciun comentariu: