Am scris constant, cu și de
plăcere, de peste 10 ani, pe diferite bloguri, site-uri sau platforme.
Am încercat să iau informații din diferite zone și ulterior, când am înțeles
cât de cât cu ce se "mănâncă" minimalismul și downshiftingul, să ofer
și altora din ce am găsit eu.
În afara câtorva siteuri și bloguri deținute de femei, pe aproape toate celelalte bloguri și forumuri scandalul, disputa, agresivitatea, injuriile și amenințările erau omniprezente. Chiar dacă blogurile aveau ca temă sportul, finanțele personale, investițiile, politica, stil de viață, imobiliarele sau cultura. Marea majoritate a cititorilor și a scriitorilor băltea într-o urât mirositoare amestecătură de frustrare, ură, pizmă potențate cu o agresivitatea omniscientă. Îngrozitor!
Iar cei mai mulți, majoritatea haterilor, unii de profesie și pe care i-am regăsit mereu și pe alte bloguri ulterior, care nu aveau și ei un blog al lor sau un cont de email sau un nume de unde sa-l recunoști sau să-l iei cumva. Scriau, vărsau lăturile - de fapt, cvasi-anonim. Erau niște umbre, niște nimeni fără număr la poartă, mușcători și veninoși neprovocați, jignitori gratuit și fără scrupule. Nu foloseau niciodată ca argumente citarea din surse verificabile, dovezile concrete, scrise, sau măcar un punct de reper ușor identificabil. Cei mai mulți erau iluștri ”pafariști”, dar credeau că știu câte ceva. Știau prea puțin, dar își atacau partenerii de dialog ca și cum erau unicii deținători ai adevărului. Sau deținătorii adevărului unic...
Repet, toți erau niște
anonimi agresivi și frustrați. De ce? Nu știu. I-am tot întrebat la răstimpuri.
Au răspuns fără noimă. Și tot fără argumente și fără repere.
Tocmai de aceea am și părăsit acele forumuri, pe majoritatea, și am dorit să am un loc al meu unde să scriu liniștit și civilizat. Și unde aștept și accept și alți oameni asemenea mie să scrie ce cred ei de cuviință în comentarii. De bună-cuviință.
Oameni care să fie liniștiți,
calmi, politicoși. Sau măcar să-și dorească să fie sau să devină și citind de
aiurea sau de aici să tindă către acest ideal.
Știu că nu-i ușor să fii liniștit și cu bun-simț în România de azi, când toată societatea este de o agresivitate cruntă și de o impolitețe masivă, dar dacă fiecare dintre noi am promova asta, minimalist, ca parte a modului nostru de viață, poate că la un moment dat o bună parte a societății va deveni asemenea nouă.
Ceea ce puțini dintre cei care sunt feroce știu este faptul că agresivitatea este un mare consumator de energie. Ne secătuiește de resurse. Ne usucă. Ne urâțește. Ar trebui să facem orice ne stă în putință ca să nu fim agresivi. Ca să nu dăm frâu liber agresivității. Pentru că agresivitatea vine de multe ori din frică. Ca o reacție de apărare. Frica de necunoscut, frica de superior, frica de liniște, frica de elevat, frica de ceva bun, valoros, dar care nu ne aparține sau nu provine de la noi având un alt emițător. Iar frica este un paralizant neuro-muscular. Adică un consumator de energie inutil.
"Agresivitatea, în psihologie, este interpretată ca fiind un țipăt de durere. Oamenii detașati și siguri pe ei nu sunt agresivi - nu au de ce, le lipsesc mecanismele interioare ale agresivității. Motivul este simplu, agresivitatea în sine este energofagă, iar organismul uman este proiectat să funcționeze pe principiul consumului minim de energie." Anca Mizumschi , DV 245
Identic stau lucrurile și cu frica, temerile sau grijile. Care este rezolvarea?
Dragostea poate fi o rezolvare. Adică:
răbdare, calm, cumpătare, chibzuință, liniște.
Într-un cuvânt: minimalism.
Într-un cuvânt: minimalism.
Hi, I'm Max.
I write about money, freedom, simplicity, investing, mistakes, happiness, and the search for a peaceful life.
For years I have published my thoughts online without ads, sponsors, affiliate links, or commercial pressure.
If my writing has helped you think more clearly, make better decisions, or simply see things from a different perspective, your support is greatly appreciated.
Thank you for reading and for helping keep this work independent.
— Max
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc. Bine ai venit!