Adio! ”Nu m-am putut abține, este în natura mea.” Adio!

Marea este superbă și este o plăcere să fii deseori în preajma ei la plajă. Să faci baie în mare sau ocean este fabulos, dar poate fi și extrem de periculos. Te poți îneca ușor dacă nu știi unde și când să te oprești sau cum să te protejezi. Marea nu-ți vrea răul, doar asta este natura ei, face ce ea trebuie să facă.

Muntele și dealurile împădurite și pline de arbuști fructiferi sunt fascinanți/fabuloase. Să te plimbi ziua desculț prin răcoarea și liniștea dealurilor sau a munților este superb, dar poate fi și extrem de riscant la un moment dat, mai ales noaptea. Mulți și-au pierdut viața făcând greșeli elementare, nepermise sau aventurându-se unde și când nu trebuia. Muntele și dealurile înalte împădurite nu-ți vor răul, dar asta le este natura, ele fac ceea ce trebuie să facă.

La fel ca în celebra fabulă probabil persană (nu-i a lui Esop) cu scorpionul și broasca:

”Un scorpion, care nu poate înota, îi cere unei broaște să-l treacă peste un râu pe spatele acesteia. Broasca ezită, temându-se să nu fie înțepată de scorpion, dar scorpionul susține că, dacă ar face asta, s-ar îneca amândoi. Broasca este convinsă de acest argument și este de acord să transporte scorpionul. La jumătatea râului, scorpionul înțeapă totuși broasca, condamnându-i pe amândoi la moarte. Broasca muribundă îl întreabă pe scorpion de ce a înțepat-o, în ciuda faptului că știa care este consecința și că vor muri imediat amândoi, la care scorpionul răspunde: 

„Nu m-am putut abține. Este în natura mea.” ”

Există și o continuare, sau o variantă, a fabulei persane, cu o broască țestoasă în locul celei de baltă, normale, cea cu o carapace protectoare keratinoasă. Acum scorpionul care-și urmează natura nimerește cu acul veninos în carapace și nu reușește să omoare binefăcătorul. Aceasta, mirată de tupeul și inconștiența celui căruia voise să-i facă un bine, îl aruncă în apă înnecându-l.

”Lasă-i să ceară.”

”..., este în natura mea...”

Acest text nu este nici despre mare, nici despre munte, nici broaște sau scorpioni. Nici măcar despre raci sau draci. Este, poate, cu siguranță, despre Dumnezeu.

Este, poate, despre 8. Acel 8 care în altă poziție este o durere fără sfârșit. Anii au ajuns la scadență și am deschis ochii cu mirare. La 8 am văzut natura profundă pentru prima oară cu adevărat. Și nu este ușor. Dimpotrivă!

Doare? Cu siguranță!

Merit asta? Nu și da.

Nu: pentru că n-am făcut decât să încerc să ajut, să ”trec apa”, să fiu un spRijin, un mijlocitor.  Nu trebuia. Trebuia să-mi văd de treabă.

Da: pentru că maia Marenka și pentru că precedente. Și pentru că știi bine că nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită. Dar, mai ales, pentru că nu respecți regulile noi ale jocului. Vezi detalii mai jos.

Adio!

Un 8 nou, sau un 16, poate chiar un 32, a început fabulos de azi chiar în momentul teribilului ”Adio!”, chiar acolo în pragul crunt, am simțit cum se scurge pe lângă mine viitorul, poate chiar Dumnezeu. Dumnezeul din tine...

Dumnezeu nu ne-a lăsat niciodată la greu. Niciodată! Cum să credem noi că ne va lăsa acum, chiar dacă este cel mai greu moment din toa(n)te timpurile?!?

Alte reguli, alte legi, altă joacă (mnmlistro.blogspot.com)