Am văzut de-a lungul vieții multe mașini superbe sau motociclete de excepție, piese rare, extraordinare - lăsate în paragină. Nereparate, ruginite, abandonate, părăsite, uitate uneori maxim sub o prelată și ea sfâșiată și prăfuită. A fost una din marile mele mirări în viață.
N-am reușit niciodată să înțeleg cum se poate întâmpla ca o mașină clar deosebită, o piesă rară, o motocicletă clar frumoasă, superbă la viața ei, ieșită din normalitatea de serie, un produs unicat, să ajungă într-o stare deplorabilă, părăsită printr-un showroom sau printr-un subsol de bloc sau printr-o parcare de supermarket plină de praf.
Dar au trecut anii, deceniile, am mai căpătat și eu ceva experiență și mi-am dat seama că văzând multe astfel de situații, căutând proprietarii, discutând cu specialiști în domeniu, mecanici, ingineri, motocicliști, foști piloți, toți mi-au spus cam același lucru:
toate au avut un anumit cusur, au avut ceva în neregulă, ceva rău li s-a întâmplat la un moment dat, un accident sau un incident irevocabil li s-a petrecut.Ultimul proprietar le-a lăsat în abandonare și/sau ele n-au mai găsit calea de ieși spre suprafață dintr-un singur motiv: caracteristica comună a tuturor acestor superbități originale ajunse în degradare ireversibilă este că toate au fost folosite/uzate cu asupra de măsură: super-tăvălite sau suprarulate sau au fost recarosate ori au fost trase la linie sau li s-a dat în goarnă până le-a ieșit fum negru și lipicios pe coadă. Era natural ca nimeni niciodată să nu le mai vrea.
Un om sănătos la cap și la putință nu-și ia o mașină sau o motocicletă în care să bage bani ca într-un sac fără fund sau să se uite toată lumea la el ca la circ sau ca la femeia cu barbă de la bâlci.
Să nu fie în siguranță niciodată este cea mai mică problemă când astfel de utilaje se pornesc cam cu orice cheie, unele doar cu o șurubelniță sau cu o leră, altele chiar din cabluri pe direct de la contact.
Și să zicem că ai pornit-o și pleci cu ea: nu ți-e rușine să ieși cu ea așa pe stradă?!?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.