Bogăția despre care uităm să vorbim

Te-ai întrebat vreodată cât valorează o dimineață în care pur și simplu... nu te doare mai nimic?

Avem acest obicei ciudat de a crede că sănătatea este un drept pe viață, un fundal static care ne este datorat. E normal, suntem încă tineri, n-avem frică. Ne facem planuri pe zece ani, ne stresăm pentru facturi sau pentru că mașina s-a zgâriat în parcare. Dar adevărul, cel pe care îl șoptesc coridoarele spitalelor sau aleile morgilor, este mult mai tăios: sănătatea se poate perima în câteva săptămâni. Uneori, în câteva zile, totul se poate degrada abrupt și ireversibil.

Fiecare zi în care te ridici din pat fără un „cost” imens de durere sau neputință nu este o zi banală. Este o zi fabuloasă, un bonus dăruit de Dumnezeu, o victorie pe care nu am făcut nimic să o merităm, dar pe care o primim din abundență, gratis. Apreciază și mulțumește, e imens ceea ce ai!

Putem pierde totul într-o clipită. Tot ce am construit, tot ce am adunat, devine irelevant în fața fragilității noastre biologice. Carnea este trecătoare, și trece repede.

Așa că, data viitoare când simți că „nu ai destul”, respiră adânc. Dacă ești bine, ești deja un om bogat. Să învățăm să mulțumim pentru acest „bine” cât timp îl avem, pentru că liniștea corpului tău este cel mai mare lux pe care îl posedăm.

Prețuiește-ți abundența de astăzi. E mai rară decât crezi.

Arta de a nu muri „agățat” de un suflet: Între magia iubirii și pragmatismul supraviețuirii

Există oameni care, printr-o magie greu de explicat, transformă amărăciunea în zâmbet. Sunt acele „rara avis”, suflete-resursă pe care am vrea să le oprim în loc. Dar timpul nu negociază cu nimeni. Vremea sandalelor trece, indiferent dacă ai ales să mergi la plimbare sau ai rămas în casă.

Dacă nu bei astăzi apa din izvorul care îți curge prin curte, mâine s-ar putea să descoperi că alții și-au potolit setea acolo, în timp ce tu te mulțumeai cu apă îmbuteliată.

Capcana atașamentului total

Se spune că trupurile se pot despărți, dar sufletele care s-au sudat rămân undeva, într-o dimensiune a lor, imposibil de dezlipit. Este un gând romantic, dar pentru un bărbat care iubește fără limite, poate deveni o condamnare.

Femeile au, adesea, o forță interioară superioară în procesul de „detoxifiere” sentimentală. Bărbatul, în schimb, dacă nu învață să pună o frână sănătoasă, riscă să fie spulberat de obișnuință.

Marin Preda o spunea cel mai brutal și mai onest:  „Primejdia în care se află un bărbat care iubește total o femeie seamănă cu aceea a unui om care a atins un fir de înaltă tensiune… dacă nu se smulge în chiar clipa când a fost zgâlțâit, moare agățat acolo fără scăpare.”

Cum supraviețuiești când se rupe legătura?

Când o relație se oprește brusc, durerea nu e doar mentală. E viscerală. E ca atunci când schimbi o coroană dentară, dar multiplicat la scara întregului corp: simți cum ți se dezlipește pielea de pe tine.

Secretul supraviețuirii? O rezervă de energie. Nu este vorba de cinism, ci de autoconservare. Trebuie să ai mereu un domeniu de maxim interes, o pasiune sau un scop unde să-ți poți canaliza atenția atunci când „înalta tensiune” te scutură. Un loc unde să-ți alinți durerea până când devii, din nou, întreg.

Miracolele de lângă noi (pe care le ignorăm)

Fiecare dintre noi are în preajmă „minuni de oameni” și miracole zilnice, mici sau mari. Avem izvoare de apă proaspătă chiar sub ochii noștri, dar uităm să ne aplecăm să bem.

Apreciază-i astăzi. Observă-i acum. Pentru că, dacă tu alegi să rămâi orb la valoarea lor, nu-ți face griji: cu siguranță se va găsi altcineva care să vadă clar ceea ce tu ai ignorat.

Viața e frumoasă și trece imediat. ”Restul” nu contează.

Timpul este resursa care s-a epuizat în secunda doi. Dacă ai pierdut timpul, ce păcat!, ai pierdut tot. Nu ți-l mai poate aduce nimeni niciodată înapoi.

Sănătatea este cea mai importantă, cea mentală în primul rând. Cu bani mulți și cu ajutorul Bunului Dumnezeu poți recupera câte ceva din sănătate, dar foarte greu și pe termen lung.

Libertatea, de toa(n)te felurile, este tot ceea ce un om împlinit și împăcat ar trebui să caute.

Libertatea și frumusețea, da! Cum să uit de frumusețe.

” - Și restul?!?

- Restul nu contează, n-am stabilit asta o dată?”

Cele două închisori și singura ieșire: Tu cât de liber ești?

Libertatea nu e ceea ce crezi.

Majoritatea oamenilor cred că libertatea înseamnă să faci ce vrei, când vrei. O definiție simplă, dar care ascunde o capcană imensă. În realitate, suntem prinși între două lumi, iar marea majoritate dintre noi nici măcar nu observă gratiile.

1. Libertatea exterioară: Lupta cu „Zgomotul”

Este libertatea la care visăm cu to(n)ții: fără șefi autoritari, fără rate la bănci, fără așteptări sufocante din partea familiei sau presiunea socială de a fi într-un anumit fel. Este evadarea din mecanismul exterior. Mulți își consumă întreaga viață încercând să o obțină, însă puțini realizează că, odată cucerită, ea nu garantează fericirea, nici măcar liniștea. Este doar primul pas spre afara cuștii aurite.

2. Libertatea interioară: Adevăratul Sanctuar

Aici lucrurile devin interesante. In interiore hominem habitat veritas — adevărul locuiește în interiorul omului.

Libertatea interioară nu este despre ce se întâmplă în jurul tău, ci despre detașarea totală de haosul din mintea ta. Este capacitatea de a privi un gând sau o emoție negativă fără să te lași controlat de ele. Să alegi cu fermitate esențialul dintr-un ocean de zgomot mental nesemnificativ. Aceasta este singura libertate cu adevărat stabilă. Să fii mulțumit cu ceea ce ai, să fii împăcat cu ceea ce ești și să admiți că ai și ești fix ceea ce-ți trebuie în acest moment.

Radiografia unei lumi „înlănțuite” și ”evadații”:

Dacă privești cu atenție în jur, vei observa trei tipuri de oameni:

• Majoritatea: cei care nu au niciun fel de libertate și, paradoxal, nici nu par să și-o dorească. Trăiesc pe „pilot automat”. Serviciu-familie-casă-somn-concedii-serviciu din nou.

• Luptătorii: Cei care au reușit, cu eforturi titanice, să se elibereze de constrângerile exterioare, dar lucrează în continuare la cele interioare. Sunt puțini.

• Rarii: Cei liberi și în interior, sunt și mai puțini. Îi vei recunoaște imediat: sunt acei oameni cu o liniște magnetică, un calm neclintit și un zâmbet care pare să vină dintr-o altă lume. Zâmbetul acela relaxat și liniștit care nu cere nimic. Dar care îți oferă multe...

Te-ai gândit vreaodată la asta: E posibil să nu fi fost niciodată liber?

Chiar dacă ai timp.
Chiar dacă ai opțiuni.
Chiar dacă faci ce vrei.

Pentru că libertatea reală nu începe în exterior.

Nu ține de job.
Nici de bani.
Nici de program.

Ține de un lucru mult mai incomod și mai greu de obținut: Poți să stai liniștit în propria ta minte și doar tu cu tine?

Libertatea interioară înseamnă să nu fii tras de gânduri și de dorințe în toate direcțiile.
Să nu reacționezi automat la fiecare emoție.
Să vezi clar ce contează — și să ignori restul.

Tu în care categorie te regăsești astăzi? 

Și, mai important, unde vrei să fii mâine?

Sau pușcăria de aur este tot așa de dulce ca acum douăzeci de ani...?

Când pierzi, uită-te la câștig mai întâi

Nu există pierdere (sau înfrângere) absolută și nici câștig (sau victorie) totală.

Când pierzi o casă (sau două!), bucură-te că ți-a rămas puterea și plăcerea muncii.

Când pierzi o ființă dragă (sau două), bucură-te că ți-a rămas afecțiunea pentru frumusețe și pentru vizuina iepurelui.

Când pierzi o afacere mare (sau două), bucură-te că ți-a rămas sănătatea fizică și mentală, cei mai mulți și le pierd și pe acestea împreună deodată.

Când pierzi un prieten foarte bun (sau doi), bucură-te că ai scăpat de șerpii de la sân și acum vezi mai clar și mai profund oamenii.

Orice pierdere este o plată anticipată pentru o lecție valoaroasă care-ți va aduce o răsplată mult mai mare în viitor.

Promit!

Va fi bine! Doar ți-am promis.

Ți-am promis eu ceva vreodată și nu m-am ținut de cuvânt?

Folosește aceeași oca, caută binele mereu.

Noi obișnuim să-i judecăm degrabă pe ceilalți după acțiunile lor și pe noi înșine după intenții.
Ca să fim onești și să putem progresa, cred că ar trebui să facem fix invers.

Da, exact fix invers:

Să-i judecăm pe ceilalți după intențiile lor (care pot fi bune, chiar dacă nu așa pare la prima vedere) și pe noi înșine după acțiuni (chiar dacă altceva avem în plan).

Pentru că știm că drumul spre iad este pavat cu bune intenții, dar până la Dumnezeu te mănâncă sfinții.

Mândria, aroganța și îngâmfarea

Mândria este un păcat biblic. Să fii mândru este un prim pas greșit, care te poate duce mai aproape de capcana ce-ți poate prinde și zdrobi glezna. Și te poate reține o lungă perioadă în locuri pe care nu ți le dorești aproape. Mândria poate avea și o parte pozitivă, dar nu-i momentul să discutăm aici despre ea. Been there, done that.

Aroganța este următorul pas spre pierzanie. Pentru că pierzi contactul cu realitatea și consideri că ceilalți îți sunt inferiori și să nu le acorzi respectul cuvenit. Mare greșeală. A doua mare greșeală. Suntem toți una, Dumnezeu este în fiecare dintre noi. Aroganța trădează nesiguranță internă pe care încerci s-o maschezi în public prin contrabalans negativ. Been there, done that.

Îngâmfarea este cea mai rea dintre toate cele trei enumarate până aici. Să crezi că ești miezul din dodoașcă, că meriți ce alții nu merită, și să ai pretenția ca ceilalți să și accepte și să și admire ostentativ asta. Îngâmfarea este dublu păcătoasă. Și triplu dăunătoare. Been there, done that.

Fiind mândru, arogant și/sau îngâmfat mai faci o mare greșeală: pierzi ambiția. Nu mai ai fundamentul credinței că poți realiza mult mai mult, că poți fi mult mai bine, că poți ajuta mult mai amplu. Ambiția lui 5%, care va fi minim 10%, remember? Poate fi și 20%, lejer, doar să-ți dorești asta.

Revăd ultimii mei douăzeci de ani și, din anumite puncte de vedere, nu sunt deloc bucuros cu ceea ce văd în viața mea. Dar faptul că am (re)deschis ochii mă bucură, chiar dacă doare.
Umilitatea și recunoștința mă pot salva, sper, dacă le-aș practica zilnic.

Am plătit scump lecții valoroase, acum e momentul perfect să reiau victoriile în lanț.

Va trebui să recitim împreună acest text, mai des, măcar o perioadă.


~Remain silent. Keep fighting. You ain't shit yet.~

Succesul/soluția este (în) gândirea ta. Generozitatea aduce prosperitate și liniște.

Lunile trecute am traversat o perioadă mai grea.
Săptămânile trecute am verificat absolut toate punctele slabe unde aș putea greși sau proceda suboptimal. 
Zilele trecute am încheiat raportul.

Concluzii:

0. Cine (te) vede și (te) apreciază, să-l vezi și tu înapoi și să-l apreciezi corespunzător. De unde dai și Dumnezeu îți dă.

1. Totul începe și pleacă din tărtăcuță. Dacă sus ești bine și liniștit, toate celelalte se așează liniștite la locul lor. Dacă la cap ai neliniști, oricât te-ai zbate cu trupul, vei întârzia, vei greși, vei rata. Mai întâi fă tot ce-ți stă în putință să-ți recapeți zâmbetul relaxat și împăcat, apoi continuă cu reparatul de probleme și făcutul de bani.

2. Să te bazezi pe o echipă de tovarăși capabili este esențial, determinant. Să ai pe lângă tine masculi care se descurcă în diverse domenii și care au rezolvări și-ți generează liniște îți dă mai multă încredere să te concentrezi la proiecte mai mari, mai ample.

3. Trebuie să plătești generos pe cei care te ajută și care-ți salvează timp și nervi prin rezolvările lor. Ei îți bagă bani în buzunar preluându-ți din stress și probleme, fii și tu boier cu ei înapoi, îți promit că nu vei regreta. Este important să ai oameni experimentați în preajma ta, în echipa ta, în grupul tău.

4. Recunoștință - spunea iertatul tata - să aștepți doar de la Bunul Dumnezeu. Dar tu să fii recunoscător pentru toate, pentru că ai multe, foarte multe, și Bunul Dumnezeu are minunatul obicei de a lua darul de la cel nemulțumit și nerecunoscător.

5. ”Cine a fost o să mai fie, cine a avut o să mai aibe.” Dacă ai făcut-o o dată, îți va reuși și a doua oară. Sprijină-te pe cei care se sprijină pe tine, ai încredere în cei care au încredere în tine, oferă înapoi dublu celor care îți oferă cu dragă inimă și largă generozitate.

Va fi bine! Cu răbdare.

Recunoștința constantă

Recunoștința mă ghidează de ani de zile, de decenii de fapt. Sigur sunt recunoscător activ și conștient din 2006–2007. Știi tu acel moment care m-a făcut să deschid încet-încetișor ochii cusuți cu sârmă pe afară și având obturatoarea perdea groasă pe interior.

O viață fericită, liniștită, împăcată

Cred că poți considera o viață fericită exact viața cea mai simplă:
Să ai o familie care să te iubească așa cum ești și să te ia și accepte fix așa cum ești. Și familia să simtă că este iubită de către tine înapoi și că se poate baza pe tine la greu.

Să ai un corp sănătos, cu care să poți să te miști în voie, să faci cam ce vrei tu, ce-ți place, fără să-ți faci rău.

Să ai o minte limpede și să poți dormi noaptea ca un prunc legănat de vise. Să-ți păstrezi buna dispoziție, zâmbetul discret și seninătatea chiar în clipele grele.

Să ai un scop, o țintă, să ai mereu pe cine ajuta și cui să-i aduci sprijin, alinare, rezolvare. Când ajuți pe ceilalți ajuți pe Dumnezeu.

Să-ți câștigi pâinea de zi cu zi, să muncești la ceva sau undeva unde ai liniște a minții și faci cu plăcere ceea ce faci zi de zi.

Să simți permanent prezența Bunului Dumnezeu în inima ta și protecția Maicii Domnului în fiecare clipă. Ambele să-ți mângâie și aline sufletul mereu. Și niciodată, dar niciodată, să nu te îndoiești de planurile bune pe care le au cu tine.

Fericirea n-o găsești în mai multe sau în agitație sau stress. Exclus!
O viață liniștită și sănătoasă o găsești în mai puține și lăsându-l pe Bunul Dumnezeu să-ți arate și ghideze calea.

Va fi bine! Cu răbdare...

Save yourself first!

"Nu te-am trimis acolo ca să-i salvezi pe ei, ci ca să te salvezi pe tine (mai întâi)."

Detaliem în privat.

P.S.:

"Pe ei oricum ai să-i salvezi, știu că ești bun și valoros, dacă și ei acceptă, văd și vor asta."

Cea mai pură recunoștință

Cea mai bună formă de recunoștință nu este cea în care apreciezi și mulțumești pentru ceea ce ai. Ci cea în care-ți imaginezi viața FĂRĂ ceea ce ai.

În continuă mișcare, variația, diversitatea.

Când te antrenezi este benefic să ai un partener pe potrivă. Care să-ți răspundă, să te pună în dificultate, să boxeze cel puțin agresiv, dacă nu chiar pozitiv-ofensiv uneori. Doar așa poți învăța, lovind și fiind lovit înapoi. Să ți-o iei peste bot te învață mai multe ca orice sac. Sacul nu-ți răspunde, nu te pune în dificultate.