Există un paradox despre succes pe care l-am înțeles mult prea târziu.
Cu cât aveam mai mult succes profesional, cu atât aveam mai puțină energie pentru oamenii care contau cu adevărat.
Credeam că muncesc pentru familie.
În realitate, începeam să lipsesc din familie.
Workaholismul este una dintre puținele dependențe pe care societatea le aplaudă.
Primești promovări.
Primești bonusuri.
Primești admirație.
Până în ziua în care începi să plătești factura.
Nu în bani. Ar prea ieftin.
Trăim într-o economie a hiperconectivității, în care zgomotul de fond (notificări, consum impulsiv, goana după validare sau statut) ne consumă cea mai valoroasă resursă: claritatea mentală.
Trăim într-o cultură care ne încurajează să facem mai mult. Tot mai mult:
Motivația este volatilă. Sistemele rezistă.
Una dintre cele mai costisitoare iluzii din carieră este să crezi că succesul depinde de talent sau de motivație.
Nu.
Talentul poate deschide o ușă.
Motivația te poate ajuta să faci primul pas.
Dar niciuna nu te duce prea departe dacă nu ai construit un sistem care să te susțină și în zilele în care nu ai chef, nu ai energie sau pur și simplu nu-ți ies lucrurile.
De-a lungul carierei am întâlnit oameni excepțional de inteligenți care au rămas mult sub potențialul lor.
Și am întâlnit oameni aparent obișnuiți care au construit rezultate extraordinare.
Diferența nu a fost talentul.
A fost disciplina transformată în obicei.
Profesioniștii nu își bazează performanța pe voință.
Voința este schimbătoare.
Uneori e puternică.
Alteori dispare exact când ai cea mai mare nevoie de ea.
Oamenii care performează constant își construiesc sisteme.
Rutine.
Standarde.
Procese.
Structuri.
Obiceiuri care îi ajută să ia decizii bune chiar și în zilele lor cele mai slabe.
De aceea, doi oameni la fel de inteligenți pot avea cariere complet diferite.
Unul se bazează pe motivație.
Este, probabil, prima oară când fac această mărturisire publică.
Am avut depresie.
Ani la rând, aproape nimeni nu a știut.
Din exterior părea că aveam tot ce îmi trebuia: un job bun, venituri peste medie, o casă frumoasă și libertatea pe care credeam că mi-o oferă succesul profesional.
Din interior, însă, mă prăbușeam.
Nu puteam dormi, deși eram complet epuizat. Uneori îmi era greu chiar și să respir. Simțeam permanent o apăsare în piept, ca și cum cineva așezase o lespede uriașă peste mine.
Cea mai grea parte nu era durerea.
Era tăcerea.
O tăcere pe care cei din jur nu o vedeau și pe care eu nu știam cum să o explic.
Am cerut ajutor specializat. Privind în urmă, cred că a fost una dintre cele mai importante decizii ale vieții mele.
Vindecarea nu a venit peste noapte și nici dintr-o singură soluție. A fost un drum lung, cu medici, oameni care m-au ascultat, căderi și reluări.
Dar au existat câteva repere care m-au ținut în picioare.
Primul a fost tata.
Îmi repeta mereu două fraze:
Cel mai ieftin capital este cel pe care îl construiești înainte să ai nevoie de el.
Una dintre cele mai valoroase lecții pe care le-am învățat este aceasta.
Îmi amintesc o idee atribuită lui Bogdan Baltazar:
„Cel mai bun și mai ieftin ban este banul tău.”
Mi-a rămas în minte pentru că exprimă un principiu simplu, dar extraordinar de puternic.
Ori de câte ori este posibil, prefer să economisesc înainte de a cumpăra.
Nu doar pentru că evit costurile finanțării.
Ci pentru că îmi dezvolt o competență mult mai valoroasă: capacitatea de a amâna recompensa imediată în favoarea unui obiectiv mai important.
Paradoxal, de multe ori, după ce strâng suma necesară, descopăr că nu mai am nevoie de acel lucru.
Atunci înțeleg că problema nu era lipsa banilor.
Ci impulsul.
Timpul are un efect interesant asupra deciziilor.
Separă nevoile reale de dorințele trecătoare.
Cred că același principiu funcționează și în business.
Organizațiile performante nu cresc prin decizii impulsive, ci prin disciplină, răbdare și o alocare atentă a resurselor.
De multe ori, diferența dintre o companie solidă și una vulnerabilă nu este lipsa oportunităților.
Ci capacitatea de a spune:
„Nu acum.”
La începutul carierei, aproape totul pare posibil.
Ai energie.
Ai curaj.
Ai dorința de a demonstra.
Accepți provocări fără să calculezi prea mult riscurile.
Și este bine că se întâmplă așa.
Fără această energie, puțini dintre noi am avea curajul să facem primul pas.
Privind în urmă, îmi dau seama că multe dintre cele mai importante decizii din cariera mea au fost luate cu mai mult entuziasm decât înțelepciune. Unele au ieșit excelent. Altele m-au costat timp, bani și liniște. Dar toate m-au învățat ceva.
Cea mai periculoasă datorie nu se vede în bilanț. Se plătește în viitor.
Piața nu răsplătește întotdeauna pe cei care au dreptate. Răsplătește pe cei care își păstrează standardele chiar și atunci când este mai greu.
Oricine poate obține un rezultat bun din când în când.
Mult mai puțini îl pot obține fără să-și sacrifice principiile.
Iar aceasta este diferența dintre un succes întâmplător și o carieră construită pe încredere.
În business, întrebarea importantă nu este:
„A fost profitabilă această decizie?”
Întrebarea corectă este:
În ultimii ani am primit de multe ori același telefon.
„Cunoști pe cineva care angajează?”
La celălalt capăt al firului sunt părinți, rude sau prieteni preocupați de viitorul unui tânăr care a terminat facultatea și nu reușește să-și găsească un loc de muncă.
Întrebarea lor este despre angajare.
Problema reală este, însă, alta.
Am ajuns să confundăm, prea des, educația cu acumularea de diplome.
În business, nimeni nu te plătește pentru ceea ce scrie pe un document, ci pentru valoarea pe care o poți crea, pentru problemele pe care le poți rezolva și pentru modul în care știi să colaborezi cu cei din jur.
O diplomă certifică faptul că ai parcurs un program de studiu.
Nu garantează că poți rezolva probleme.
Nu garantează că poți crea valoare.
Nu garantează că cineva îți va încredința responsabilități.
Competența se construiește în contact cu realitatea:
Rețeta este surprinzător de simplă. Iar mulți o urmează fără să-și dea seama.
Uneori, sarcasmul spune adevăruri pe care argumentele politicoase nu reușesc să le facă auzite.
Dacă obiectivul cuiva ar fi sabotarea propriei independențe profesionale, financiare și, în cele din urmă, a libertății de a alege, formula ar arăta astfel:
Există oameni care muncesc din greu ani la rând și totuși nu avansează.
Nu din lipsă de inteligență.
Ci din cauza unor obiceiuri care, repetate zilnic, devin o formă de dependență:
Suntem învățați că performanța înseamnă adăugare continuă: mai multe task-uri, mai multe proiecte, mai multe achiziții.
În realitate, performanța sustenabilă vine din eliminare. Din disciplina de a alege, din prioritizare.
În business, performanța nu vine din a face mai multe.
Vine din a elimina ceea ce nu contează:
Nu alegem parteneri, colegi sau colaboratori doar după ceea ce spun.
Îi alegem după valoarea pe care au construit-o în timp.
Caracterul.
Disciplina.
Responsabilitatea.
Stabilitatea.
Capacitatea de a evolua.
Acestea sunt active care nu se devalorizează.
Înainte să cauți partenerul ideal, clientul ideal sau echipa ideală, merită o întrebare mai dificilă:
Cea mai mare amenințare la adresa performanței tale nu este concurența. Este zgomotul pe care îl lași să intre în mintea ta.
În fiecare zi, ne protejăm parola, conturile bancare și datele personale.
Dar cât de atent ne protejăm liniștea?
Prea des permitem ca:
să consume exact resursa de care avem cea mai mare nevoie:
Mi-a luat câteva decenii ca să aud clar și să înțeleg profund ce-mi spuneau zilnic bătrânii în urmă cu 25-30 de ani:
O femeie îți va arăta absolut tot ce ai nevoie să vezi și să cunoști. Cu o singură condiție: să ai ochii deschiși.
Peste 95% dintre bărbați se nasc și mor cu ochii închiși. Ei sunt pur și simplu orbi la evidențele afișate ostentativ de femei la vedere.
Femeia poate minți uneori cu gura, dar corpul ei NU minte niciodată. Fața ei, tremurul corpului ei, vocea, privirea ei - toate nu vor minți niciodată. Dodoașca ei va spune adevărul întotdeauna, indiferent de ce spun celelalte buze ale ei.De multe ori, cel mai greu proiect pe care îl gestionăm nu este compania, echipa sau afacerea.
Suntem noi.
Trăim într-o lume care ne încurajează permanent să adunăm mai mult:
• mai multe responsabilități;
• mai multe proiecte;
• mai multe obiective;
• mai multe lucruri;
• mai multă validare.
Dar foarte rar ne întrebăm:
N.B.: "Work harder on yourself than you do on your job."
De mic copil am fost mereu motivat și impulsionat de încurajări și laude. Dar ar fi trebuit să le tratez cu zâmbet detașat, recunoscător, indiferent. Pentru că tot de mic copil am fost dărâmat și secat de energie de orice reproș inutil sau critică nefolositoare. Trebuia să învăț să le tratez la fel, distant și rece.
Să-ți construiești și să-ți antrenezi "șoriciul" gros, cât mai gros, este extrem de important azi, decisiv, chiar aș putea spune, pentru cei mai "sufletiști".
De-a lungul vieții, mai ales dacă ai succes sau abordezi diferit de turmă viața de zi cu zi, vei primi acuze nefondate, critici eronate și ură invidioasă. E ok, e normal. Să tratezi toate acestea cu detașare și indiferență este obligatoriu. Nu datorezi nimic și nu ai nimic de demonstrat acestor "oameni".
Învață să te protejezi de ei, învață să te valorizezi intrisec și să te iubești și accepți fix așa cum ești și totul va fi bine.
" - Și restul?
- Restul nu contează, n-am stabilit asta odată?"
Soarta ta ești tu, zâmbetul tău este în mâinile tale.
Notă de final, din nou: "Work harder on yourself than you do on your job."
Motto: "Don't wish it were easier. Wish you were better."
Tot răul e spre bine; binele te pregătește pentru rău.
Nimic nu se pierde, totul se transformă. Ceea ce tu vezi ca fiind negativ azi, poate reprezenta ceva pozitiv mâine.
Victoriile trebuie savurate discret și pregătit cu atenție momentul următor.
Înfrângerile sunt cele mai valoroase, cele mai utile.
Pierderea este utilă, e bună, e importantă, nu-i rea.
Întârzierile și ocolișurile impuse de viață sunt utile, bune, importante, nu-s rele.
Toate momentele memorabile, în bine sau în rău, au rolul lor, te transformă: atunci când ți se frânge inima, atunci când apare cineva minunat în viața ta, atunci când cineva foarte apropiat de sufletul tău pleacă, atunci când, îndrăgostită fiind, toată lumea e a ta și ai vrea să îmbrățișezi umanitatea toată și pe fiecare exemplar în parte de fericire. Și totul are o noimă, există un plan făcut de Doamne-Doamne în favoarea și spre binele tău.
Este foarte posibil să nu înțelegi asta pe moment, în timpul evenimentului traumatizant sau dureros. S-ar putea să treacă zile și săptămâni și să nu vezi frumoasa lucrare. Vor trece și luni de zile uneori fără să deschizi ochișorii. Dar, peste câțiva ani, vei vedea clar că a fost bine exact cum s-a întâmplat, orice ar fi fost, chiar dacă, pe moment, nu ți-a fost pe plac. Și ți-au fost de folos, de mare folos.
Toate te-au învățat răbdarea, pe care știm că o considerăm prima dintre virtuți.
Toate te-au învățat umilitatea și importanța smereniei zi de zi.
Banii pierduți te-au învățat chibzuința și ponderația.
Sufletele pereche pierdute te-au învățat să discerni valoarea umană, să pui limite de la început și să te învelești cu recunoștință pentru cadourile generoase primite de la Domnul.
Momentele grele sunt clipele în care vezi exact cine ești și din ce material ești făcut. Atunci când ți-e greu, din orice punct de vedere, atunci când ești jos, în orice domeniu al vieții, atunci vezi exact care îți este valoarea intrinsecă. Dacă te mai ridici de la podea, e ok; ai stofă de luptător învingător — nu te dai bătut ușor; dacă nu te mai ridici, aia a fost.
Momentele dificile transformă viziunea ta, inclusiv asupra ta însăți. Te vezi cu ochii limpezi pentru prima oară. Ceea ce vezi acum este exact ceea ce ești.
Nimic nu se pierde; totul se transformă în bine.
Epilog, reluat:
"Don't wish it were easier. Wish you were better."
Da, ajung în curând la 50 de ani. A fost frumos, dar de aici încolo va fi superb. Îmi aduc aminte de acțiuni pe care le-am întreprins la 20 și care mi-au folosit la 30. Revăd decizii și transformări în care am intrat auto-forțat, dar care mi-au adus imensă satisfacție la 40. Trebuie să te pregătești mereu din timp pentru pasul următor, mai ales pentru deceniul ce va veni.
Majoritatea prietenilor, amicilor, cunoscuților mai apropiați cu care mai țin legătura sunt și ei pe aici prin zonă la 50 de ani. Unii au trecut deja pragul, cei mai mulți ajung acolo în doi-trei ani. Toți sunt realizați, cu familii, cu copii, cu joburi bune sau afaceri prospere, cu situații financiare și imobiliare de invidiat pentru România. Toți sunt „aranjați” pentru pensie din punct de vedere clasic, conservator, n-au nicio grijă, nicio preocupare, nicio durere.
Doar doi-trei își pun întrebări mai profunde și se uită și la ei, la interiorul lor, fie el suflet sau carne. Unul singur a și început să deschidă ochii și să se apuce de treabă ca să nu îngroașe statistica și să nu îngrașe prematur țărâna. Statistică ce spune clar că bărbații mor preponderent primii, cu cel puțin 10-15 ani înaintea femeilor și sunt bolnavi-copți cei mai mulți dintre ei. Toți, aproape toți, erau „familiști convinși, bărbați de toată isprava și cuminți-inocenți”.
Scurt intermezzo:
(Nu judec, nu analizez, nu fac nicio referire la nimeni, fiecare este mulțumit cu ceea ce este și are.
Eu nu-s! Vreau să fiu mai bine și să am nu neapărat mai mult, cât altceva, altcumva, altundeva. Am să detaliez în textele următoare.)
Revenim:
Pentru asta trebuie să te pregătești, pentru că anii de după 50 devin din ce în ce mai grei și mai dificili de suportat dacă nu te „reglezi” puțin înainte. Săptămânile trecute am trecut iarăși pe la recuperare cu genunchii mei și, de curând, a început neașteptat să ridice pretenții și spatele, coloana. Aveam o hernie ușoară în zona lombară, așa știam eu în ultimii opt-zece ani din rmn-uri, acum am descoperit încă trei medii și a patra care se formează. Durerea însă e colosală și continuă de peste două luni...
Ce fac eu? Unde îmi canalizez energia de acum pentru o senectute zâmbitoare, relaxată, împlinită?
Voi scrie mai jos ca și cum aș scrie copiilor mei când vor avea ei vreo 40-50 de ani.
1.Nu-ți mai face probleme de conștiință și nici nu-ți mai cer scuze, pentru că vei începe să te pui pe tine pe primul plan și pe primul loc, dedicat și constant. Dacă tu nu ai grijă de tine, pentru că am văzut prea mulți bărbați ”familiști convinși, bărbați de toată isprava și cuminți-inocenți” de care nu a putut avea grijă nimeni atunci când au căzut sau au dat de greu și ei, atunci ești halit și pa-la revedere-s-a terminat. Oricum, ceilalți au și ei luptele lor, interne și externe, și au mult mai puțină atenție la tine și la ce faci tu decât crezi sau îți închipui tu. Fiecare are problemele lui, nu este altruismul celorlalți chiar așa cum visezi tu sau cum ești tu. Să sperăm că nu vei ajunge să cunoști personal asta și să înțelegi astfel pe pielea ta ce-ți spun eu acum.
2. Fă lucruri care-ți plac ție, sănătoase și care-ți dau putere sau te vindecă. Doar ție, doar pe tine, doar pentru tine. Fără nevoia de a face asta cu alții, fie ei prieteni, rude, colegi. Fă-ți o plăcere vindecătoare și împuternicitoare în solitudine, bucură-te de o activitate tu cu tine, fără niciun parteneriat cu cineva "cunoscut", "apropiat", "drag".
3. Ai grijă de genunchi, mijloc (spate) și încheieturile de la palmă (antebraț), repară-le de urgență și întreține-le cu maximă atenție. Repară-ți postura, adică stai drept și aliniat. Nu vrei să știi câți oameni aparent bine sunt la recuperare din aceste cauze. Peste 90% dintre dureri (inclusiv de cap) și insatisfacții vin din genunchi, din spate (zona lombară), din încheieturile mâinilor și din cervicală. Să sperăm că nu vei ajunge să cunoști personal asta și să înțelegi, pe pielea ta, ce-ți spun eu acum.
4. Tratează somnul și programul aferent ca pe prioritatea numărul unu după hidratare corespunzătoare. Mai bine nu mănânci nimic și dormi bine și tot vei fi excelent. Mergi la culcare devreme, cât mai vreme, nu te mai certa sau agita cu una-două ore înainte de culcare, ține dormitorul cât mai simplu, auster (zero electronice, tentații excitante, lumină) și cât mai răcoros posibil. Fă-ți o rutină clară de somn și trateaz-o ca pe un lucru extrem de important, pentru că este. vei vedea diferența după una-două săptămâni de îmbunătățiri constante.
5. Învață să spui NU mai des, clar și răspicat, fără explicații detaliate, fără remușcări - concentrează-te mai întâi la tine și spune-ți DA ferm ție în prima fază. 90% dintre oameni nu se vor supăra, chiar vor aprecia franchețea și onestitatea ta. Acești 90% oricum se pot lipsi liniștiți de ceea ce-ți cer ție sau de la tine, doar că s-au obișnuit cu tine ca servitor, mesager sau sclav și le e mai ușor așa. Dar, îți garantez că după ce tu le vei spune NU, se vor găsi alți sclavi fericiți să spună DA imediat. Să sperăm că nu vei ajunge să cunoști personal asta și să înțelegi astfel pe pielea ta ce-ți spun eu acum.
6. Ține-ți mușchii în priză zilnic. Folosește-i intens și întinde-i puternic măcar de două-trei ori pe săptămână. Fie la țară, fie prin curte, fie prin gospodărie, fie la sală de fiare, fie prin parc. Extenuează-ți corpul, mușchii, dacă vrei să-i întărești și să-i ai în bună stare și la senectute. Sarcopenia este reală și se instalează rapid, iar degradările și problemele declanșate ulterior de ea sunt grele și unele aproape imposibile de remediat la vârste înaintate, indiferent câți bani vei avea atunci.
7. Încercă să începi să-ți folosești experiența și cunoștințele acumulate pentru a-ți ușura munca și mărit concomitent veniturile sau timpul liber și sănătatea. Încearcă să muncești mai deștept, mai succint, adu-ți aportul din calitate, nu din volum. Trecerea timpului nu-ți mai permite să faci la 50 de ani munca pe care o făceai la 20-30. Folosește-ți mai mult creierul și mai puțin cârca. Judecă mai mult o situație și execută mai inteligent sarcinile sau activitățile cotidiene. Pune experiența să te plătească pentru investițiile făcute în ea atunci când erai tânăr. Și plata să fie generoasă. Mai bine stai degeaba, decât să muncești pe degeaba.
8. Împacă-te cu trecutul tău, binecuvântează și mulțumește fiecărei situații negative sau persoane dificile care te-au rănit într-un fel sau altul din trecut și zâmbește-le iertător și recunoscător. Ești ceea ce ești și datorită acestor dureri sau răni. Vindecă-te, uită-le, mergi mai departe urându-le toate cele bune. Rupe-te acum și definitiv de cei și cele care s-au rupt și dezis de tine. Acum și definitiv, îmi vei mulțumi mai târziu. Să sperăm că nu vei ajunge să cunoști personal asta și să înțelegi, pe pielea ta, ce-ți spun eu acum.
9. Fă-ți analizele de sânge și urină mai des, mult mai des, și mergi la controale regulate preventiv. Ține-ți sănătatea sub strictă supraveghere, nu vei regreta.
Să sperăm că nu vei ajunge să cunoști personal asta și să înțelegi astfel pe pielea ta ce-ți spun eu acum.
Soarta ta ești tu.
Zâmbetul tău e în mâinile tale.
Motto: "-Tu xeri, Sh’grindina-i bună"
Vrem mult și multe și nu se întâmplă exact cum ne dorim noi. De aceea apare deseori nemulțumirea, neîmpăcarea, neliniștea, tumultul interior. Deși alții mult mai jos decât noi, ar da orice să aibă situația noastră "nefericită", "neîmplinită" , "nemulțumitoare".
O decizie bună pentru moralul nostru ar fi ponderarea așteptărilor și moderarea țintelor planurilor noastre.
Dacă am tăia măcar jumătate din pretențiile noastre de la viitor am fi cu siguranță mai liniștiți, mai împăcați, mai relaxați.
Cuvinte de final, reiau, traduse:
"La vreme de secetă, și grindina-i bună."
E rău în viață să investești, dar să nu câștigi, nici să nu fii recompensat.
E rău în viață să iubești, dar să nu fii iubit înapoi.
Este rău în viață să depui efort, timp și răbdare și să nu fii apreciat pentru nimic dintre acestea.
E rău în viață să constați că în momentul tău greu, rar, persoanele cu adevărat interesate de starea ta de bine sunt de fapt sub numărul degetelor de la o singură mână.
Dar știi ce este și mai rău în viață? Ceva cu mult mai rău, mai îngrozitor de rău?
Pe termen scurt:
Pentru firme e super-simplu: O companie poate angaja pe cineva aproape oricând își dorește. Nimeni nu știe ce este înăuntru, mai întâi trebuie să intri, să cunoști cultura, structura, posibilitățile de dezvoltare și avansare. Abia apoi decizi dacă mai continui, dacă este sănătos și benefic pentru ambele părți și pentru viitorul tău.
Pentru femei este super-simplu: O femeie poate avea sex aproape oricând cu aproape oricine ar vrea ea. Nu contează calitatea lui sau ce-și dorește el în această fază. Nimeni nu prea știe ce este înăuntru, Întâi trebuie să intri, să cunoști măcar cultura zilnică, structura pusă de părinți și societate, și apoi decizi dacă mai continui cu ea, dacă este sănătos și benefic pentru ambele părți și pentru viitorul vostru.
Pe termen lung:
O colaborare de business este ținută de angajatul valoros, acela care poate oricând să găsească cu propriile calități profesionale și morale un alt loc de muncă sau alt parteneriat, colaborare, consultanță.
O relație pe termen lung este ținută de bărbat, dacă el are calitățile necesare și este dorit sau râvnit și de altele.
E ca pe vremuri la facultate: toa(n)tă lumea intra, puțini rămâneau patru ani să și termine. Diploma o obțineau doar o mică parte din cei care au concurat la intrarea la facultate.
Parcă aud acum întrebarea ta: bine-bine, și eu ce fac acum?
Depinde foarte mult de ceea ce vrei de la viață și de la ziua de mâine. E chiar simplu.
E foarte simplu, dacă știi cu exactitate ce-ți dorești, ce vrei visceral, și ce poți oferi de calitate și pe termen lung și foarte lung.
Ceea ce oferi rapid și cu generozitate, aia primești înapoi din abundență și o lungă perioadă de timp.
Motto: „Te văd, te citesc. Continuă. Ceea ce faci contează pentru mine.”
Uneori, viața îți amintește că prietenia adevărată nu are nevoie de conversații zilnice ca să existe.
Astăzi am primit o susținere prin Buy Me a Coffee de la un om cu care nu vorbesc des. Un prieten vechi. Foarte vechi. Genul acela de prieten care poate lipsi luni sau ani din peisaj, dar pe care îl găsești exact acolo unde trebuie atunci când îți este greu. Un om care a fost lângă mine în momente importante ale vieții mele și pentru care am încercat să fiu la fel.
Nu suma contează. Nici cafeaua.
Contează faptul că, dintre toate lucrurile pe care le putea face astăzi, și-a rupt câteva minute din timpul lui pentru a-mi spune, fără multe cuvinte:
„Te văd, te citesc. Continuă. Ceea ce faci contează pentru mine.”
Trăim într-o lume în care oamenii apasă mai ușor pe „Like” decât pe „Ajută”. Tocmai de aceea astfel de gesturi au o greutate aparte. Ele nu susțin doar un blog. Susțin omul din spatele lui.
Prietenul meu știe cine este. Și vreau să îi mulțumesc din suflet. Pentru gestul de astăzi, dar mai ales pentru anii în care a demonstrat că prietenia adevărată nu se măsoară în prezență constantă, ci în momentele în care alegi să fii acolo fix atunci când contează.
Dacă articolele de aici v-au făcut cândva să zâmbiți, să reflectați sau să vedeți lucrurile altfel, să știți că fiecare gest de susținere, oricât de mic, are un impact mult mai mare decât pare.
Mulțumesc. Astăzi mi s-a (re)amintit că nu scriu în gol. Am deja trei suporteri și asta mă uimește și mă bucură nespus.
Cadoul meu de recunoștință pentru tine, ”Ferocius”:
Tata îmi spunea, de când eram copil, că, în anumite momente ale vieții, nu contează cine ești, ce știi să faci, câți bani produci, ce avere ai și/sau cât de faimos sau de puternic ești. Pentru că o decizie nefericită, proastă, poate distruge în câteva luni de zile tot ce ai realizat până în acel moment. Uneori este nevoie de câteva săptămâni; am văzut și cazuri în care au fost suficiente câteva zile cu evenimente nefaste înlănțuite care distrug definitiv sau bagă în pământ bărbați unanim considerați „valoroși”. Tata îmi spunea că o femeie potrivită te poate ridica pe culmi la care nici nu visezi. Tot tata îmi spunea că una nepotrivită este ca frâna de mână trasă permanent la mașină. Mergi înainte, dar cu ce costuri, irosiri, deteriorări…?!
Se spune că așa cum ești, așa primești.
Și că ce sau cine trebuie să vină va veni când este timpul cel mai potrivit.
Unlu sladară doi.
”Marea vreari pi marea arcoari” - mai ții minte?
”As my mom used to say:
"The wrong one will find you in peace and leave you in pieces, and the right one will find you in pieces and lead you to peace." Relax! Enjoy the moment.”
Tu ești pregătit? Este grădina ta gata? Fii liniștit, ce este al tău e pus deoparte. Și va veni fix atunci când te aștepți cel mai puțin. Așa a fost de fiecare dată, așa va fi mereu.
Va fi bine! Promit. Ți-am promis eu ceva vreodată și nu m-am ținut de cuvânt? P.S., mulțumesc: „Te văd, te citesc. Continuă. Ceea ce faci contează pentru mine.”
Uneori, un simplu gest poate lumina o întreagă zi.
Mulțumesc din inimă lui AAA pentru susținerea prin Buy Me a Coffee. Faptul că cineva apreciază suficient de mult ceea ce scriu încât să contribuie la continuarea acestui blog este o bucurie greu de descris în cuvinte.
Nu este vorba despre cafea. Este vorba despre încurajare, despre încredere, despre sentimente perene și ireversibile și despre bucuria că munca depusă aici ajunge la oamenii potriviți și care apreciază.
Îți sunt recunoscător. 💛
Mulțumesc.
Îți ofer textul de mai jos, din ciclul fabulos ”de unde am plecat și unde am ajuns”:
Toată viața mea am fost acuzat, mai în glumă, mai în serios, că sunt manipulativ și că influențez oamenii în sensul dorit de mine.
Că așa am fost școlit de taică-miu, că așa am învățat la școlile și cursurile unde am fost trimis, că-i defect profesional, că-i în sângele meu.
La început o luam ca pe o acuză, ca pe o ofensă, ca pe un lucru negativ.
De vreo doi-trei ani, după ce am cunoscut-o pe cea cu inima ce o port pe ceafă, mi-am schimbat puțin perspectiva. Radical chiar. Acum o văd ca pe o apreciere, ca pe o mulțumire, ca pe o valorizare indirectă spusă de cel sau cea care-mi mai spune că manipulez oamenii.
De ce?
Pentru că lutul și lemnul și omul clasic, normal. Toate sunt materie primă, care n-au mare valoare decât în momentul în care încap pe mâna unui artist sau a unui gospodar.
Lutul, lemnul brut sau omul simplu capătă valoare doar după ce au fost manipulați și transformați.
Este un privilegiu să poți beneficia de ”manipularea” cuiva care se pricepe să vadă, să aprecieze, să izoleze și scoată la suprafață o calitate sau o viziune mai bună a viitorului.
Mulțumesc, da, sunt un manipulator, dar de azi nu voi mai fi pentru oricine.
Voi fi (mult) mai selectiv.
Mulțumesc.
Acest articol a pornit de la sugestia unei cititoare care a ales să susțină acest blog.
Îi mulțumesc pentru încredere, pentru generozitate și pentru ideea ei care a făcut posibil acest text.
De multe ori, cele mai bune articole încep cu o întrebare bună:
”Cum abordezi o situație dificilă, cum tratezi o problemă apărută din senin și care n-are soluție?”
Îi mulțumesc lui Love Smile Joy, pentru întrebare.
Iată răspunsul și textul meu:
Orice situație dificilă este o oportunitate. Orice problemă este o provocare oferită de Dumnezeu ca să te dezvolți și să devii mai puternică, mai înțeleaptă și mai liniștită. Tu nu știi asta acum, pentru că treci printr-un moment mai greu și nu ai viziunea de ansamblu, dar îți garantez că în trei-șase luni te vei uita înapoi la această „n-are soluție” și vei vedea că sunt mai multe „soluții” bune și foarte bune în piață. Trebuie doar să ai răbdare și să deschizi ochii, dar mai întâi trebuie să-ți asumi responsabilitatea.
Asumă-ți responsabilitatea în orice situație sau problemă apărută în viața ta. Este greu de cele mai multe ori, dar doar așa preiei controlul și puterea. Și fizic, dar mai ales psihic.
Nu te mai frăsui ca o babă din orice, nu te mai plânge de toate care-ți ies în cale, asumă-ți responsabilitatea mai des. Caută să plângi mai puțin și să faci bine mai des. Să faci lucruri care să-ți schimbe prezentul, orice. Fă orice, dar nu te mai plânge. Sau vei putea să plângi, dar după ce ai încercat tot ce se putea încerca ca să-ți fie mai bine.
Nu te mai justifica, nu-ți mai căuta scuze, nu mai căuta scuze nimănui altcuiva, nu te mai scuza față de nimeni și de nimic; asumă-ți responsabilitatea pentru cât mai multe. Fuse și se duse, lapte vărsat nu-l mai recuperezi în veci, mergi mai departe, vei găsi sau vei produce altă găleată de lapte proaspăt, mai proaspăt. Ai grijă doar ca să nu-i dea vaca iarăși cu copita...
Dacă ceva nu-ți place sau nu-ți convine, schimbă-l. Dacă nu poți să-l schimbi, schimbă-ți atitudinea față de acel lucru deranjant.
Să pleci de undeva unde nu-ți mai (re)găsești locul este asumarea responsabilității și o dovadă clară de maturitate. Și o decizie sănătoasă, pentru tine și pentru viitorul tău.
Să te tot plângi, dar să nu faci nimic ca să schimbi ceva sau să-ți asumi responsabilitatea, e dovadă de imaturitate, dezinformare sau neputință. Și este doar o irosire de timp. Iar timpul este singura noastră resursă irecuperabilă, odată pierdut, pierdut rămâne.
O atitudine încrezătoare și pozitivă azi va construi un mâine mult mai bun. Și un poimâne fabulos!
No ads. No sponsors. No affiliate links. Just writing.
For over 15 years and over 1500 articles and posts, this space has remained entirely free of ads, pop-ups, sponsors, subscriptions, affiliate links, and commercial pressure.
This blog is simply a collection of thoughts, ideas, lessons, mistakes, and discoveries from life and my own journey - all written as honestly as I can.
If my words have helped you think more clearly, avoid a mistake, make a better decision, just smile a bit or simply feel less alone, consider supporting this project and encouraging me to continue writing. Your contribution directly keeps Mnmlistro independent and alive.
📱 Support via Revolut
(For larger contributions via direct bank transfer, you can find my IBAN details below:
IBAN (RON): RO37INGB0000999917044309
IBAN (EUR): RO65BREL0002004593180202
IBAN (USD): RO54BREL0002004593180303 ).
If you make a payment, feel free to add a note with topics you would like me to explore next.
Every contribution — large or small — helps keep Mnmlistro independent, ad-free, and alive.
Thank you for being here.
Max
mnmlistro.blogspot.com
Schimbatul locului de muncă, a casei, a partenerului, a motocicletei, a orașului, a mașinii, a orice - trebuie să aibă o preconciliere amiabilă, apoi un plan, etape ulterioare clar definite, și să utilizeze și epuizeze toate argumentele cu mult timp înainte de final.
Nu-s sfaturi, nu mai dau nici măcar recomandări gratis, sunt doar descrieri personale:
1. Fă ceea ce este corect, sănătos, bine pe termen lung, onest. Oferă și cere încredere. Vei primi exact ceea ce ești, ceea ce reprezinți.
2. Fă tot ce-ți stă în putere că să păstrezi actualul loc de muncă, mașină, colaborare, partener, casă, motocicletă, relație, oraș, afacere, etc. Fii cât se poate de stabil. Echilibrul tău ești tu.
Viața poate deveni rapid mult mai frumoasă. Cu o singură condiție:
N.B.: ”Totul este bine exact așa cum este.”
Recunoștința și smerenia îți pot schimba dramatic calitatea vieții. Aici intrând și liniștea, și zâmbetul, și sănătatea ta. Ambele pot schimba aproape totul.
Totul se întâmplă. Civilizația este un mit. Nu ”facem” noi nimic exclusiv din voința și concepția noastră. Doar ni se întâmplă lucrurile aproape de care suntem și pe care le îmbrățișăm.
Omul, în esența sa, fiecare dintre noi, este neschimbat de sute, poate de mii de ani.
Cred că succes valoros și stabil ai doar în momentul în care ești împăcat și senin. Am înțeles târziu că ai succes cu adevărat doar dacă ești liniștit și calm, zâmbitor.
În momentul în care ești calm, constant, ești și liniștit. În momentul în care ești limpede, atunci când vezi clar în față și devii împăcat.
Atunci când privești trecutul cu toleranță, accepți înțelegător greșelile și savurezi ponderat reușitele.
Dar trăiești în momentul de față, acum, aici, în prezentul din această secundă. Doar acum și aici. Ești 100 (sută) % concentrat la clipa pe care cu bunăvoință și larghețe, generozitate și iubire ne-o oferă Dumnezeu?
Și viitorul este bun fix așa cum va veni. Planurile pe care le face Doamne-doamne! Sunt cele mai bune, sunt perfecte. Și știi foarte bine că dacă iese cum vrei tu, este voia Domnului. Dacă nu, dacă nu merg lucrurile cum ți-ai propus, atunci este protecția divină bună.
Succesul este atunci când nu mai e grabă. Succesul este atunci când nu mai ai tensiune, crispări, griji închipuite.
Succesul este atunci când ești așezat. Senin. Zâmbitor. Liniștit.
În ultimii douăzeci și cinci de ani am văzut multe afaceri și relații pornite din pură pasiune și iubire răvășitoare reciprocă. Dar atunci eram tânăr și totul părea roz. Aveam niște ochelari opaci pe ochi, dreapta-stânga nu observam mai nimic. Nu vedeam mai departe nici de lungul nasului. Cei mai bătrâni și mai experimentați, cei care știau „joaca”, vedeau și-mi spuneau mai pe ocolite, niciodată direct, dar eu nu înțelegeam. Mă făceam că nu înțeleg, ca să nu mă doară.
Cum afli dacă dorința de a continua mai este acolo?
Cum verifici dacă a mai rămas motorină în rezervor?
Cum ești sigur că mai merită efortul, dedicarea, atenția neprecupețită?
Ai doar trei instrumente utile în viață:
1. Banii.Avem acest obicei ciudat de a crede că sănătatea este un drept pe viață, un fundal static care ne este datorat. E normal, suntem încă tineri, n-avem frică. Ne facem planuri pe zece ani, ne stresăm pentru facturi sau pentru că mașina s-a zgâriat în parcare. Dar adevărul, cel pe care îl șoptesc coridoarele spitalelor sau aleile morgilor, este mult mai tăios:
Există oameni care, printr-o magie greu de explicat, transformă amărăciunea în zâmbet. Sunt acele „rara avis”, suflete-resursă pe care am vrea să le oprim în loc. Dar timpul nu negociază cu nimeni. Vremea sandalelor trece, indiferent dacă ai ales să mergi la plimbare sau ai rămas în casă.
Timpul este resursa care s-a epuizat în secunda doi. Dacă ai pierdut timpul, ce păcat!, ai pierdut tot. Nu ți-l mai poate aduce nimeni niciodată înapoi.
Libertatea nu e ceea ce crezi.
Majoritatea oamenilor cred că libertatea înseamnă să faci ce vrei, când vrei. O definiție simplă, dar care ascunde o capcană imensă. În realitate, suntem prinși între două lumi, iar marea majoritate dintre noi nici măcar nu observă gratiile.
Este libertatea la care visăm cu to(n)ții: fără șefi autoritari, fără rate la bănci, fără așteptări sufocante din partea familiei sau presiunea socială de a fi într-un anumit fel. Este evadarea din mecanismul exterior. Mulți își consumă întreaga viață încercând să o obțină, însă puțini realizează că, odată cucerită, ea nu garantează fericirea, nici măcar liniștea. Este doar primul pas spre afara cuștii aurite.
Nu există pierdere (sau înfrângere) absolută și nici câștig (sau victorie) totală.
Noi obișnuim să-i judecăm degrabă pe ceilalți după acțiunile lor și pe noi înșine după intenții.
Ca să fim onești și să putem progresa, cred că ar trebui să facem fix invers.
Da, exact fix invers:
Mândria este un păcat biblic. Să fii mândru este un prim pas greșit, care te poate duce mai aproape de capcana ce-ți poate prinde și zdrobi glezna. Și te poate reține o lungă perioadă în locuri pe care nu ți le dorești aproape. Mândria poate avea și o parte pozitivă, dar nu-i momentul să discutăm aici despre ea. Been there, done that.
Aroganța este următorul pas spre pierzanie.
Lunile trecute am traversat o perioadă mai grea.
Săptămânile trecute am verificat absolut toate punctele slabe unde aș putea greși sau proceda suboptimal.
Zilele trecute am încheiat raportul.
Concluzii:
Recunoștința mă ghidează de ani de zile, de decenii, de fapt. Sigur sunt recunoscător activ și conștient din 2006–2007. Știi și tu acel moment care m-a făcut să deschid încet-încetișor ochii cusuți cu sârmă pe afară și având obturatoarea perdea groasă pe interior.
Cred că poți considera o viață fericită exact viața cea mai simplă:
Să ai o familie care să te iubească așa cum ești și să te ia și accepte fix așa cum ești. Și familia să simtă că este iubită de către tine înapoi și că se poate baza pe tine la greu.
"Nu te-am trimis acolo ca să-i salvezi pe ei, ci ca să te salvezi pe tine (mai întâi)."
Detaliem în privat.
P.S.:
Cea mai bună formă de recunoștință nu este cea în care apreciezi și mulțumești pentru ceea ce ai.
