Cu ceva timp în urmă, dimineața devreme, nepoata mea își pregătea rucsacul împreună cu maică-sa. Urma să plece într-o excursie de o zi. Printre altele, au pus în bagaj următoarele: șervețele umede, șervețele uscate, soluție dezinfectantă pentru mâini, sticlă de apă, sticlă de suc, șervețele speciale pentru ochelari și lichid special cu pulverizator.
Îmi aduc aminte destul de bine cum am plecat eu într-o excursie când eram oarecum de vârsta ei. Am primit în bagaj niște sandvișuri, o sticlă de apă din sticlă, (nu exista pet, plastic, pe atunci), un hanorac pentru o eventuală ploaie și un șut amical în fund de la taică-miu.
Văd copiii jucându-se astăzi la locurile de joacă special amenajate, igienizate constant, în timp ce părinții stau crispați și își urmăresc odoarele prin geamurile de protecție sau zăbrelele de plastic. Cei mici care se dau cu biciclete de ultimă generație au echipament complet de lupte, cotiere, genunchiere, mănuși și cască.
Îmi aduc aminte cum ieșeam la joacă în fața blocului în șort și tricou, iar seara, când reveneam acasă mânat doar de foame, de sete și de întuneric, arătam ca un naufragiat: plin de praf, transpirație, noroi și destul de des plin de răni deschise sau vânătăi. Când plecam pe bicicletele Pegas cu toții din cartier, nu aveam niciun echipament de protecție, nu știam pe unde ne vor purta lanțurile și cu câte zgârieturi ne vom întoarce.
Azi și noroiul pare să fie dezinfectat înainte ca micii astronauți încotoșmăniți să treacă pe lângă el. Ne-am transformat copiii în niște pachete fragile de sticlă, ferite de orice vânt, în timp ce imunitatea lor reală se duce pe apa sâmbetei în serele astea de plastic. Îi apărăm de orice julitură fizică, dar îi lăsăm nepregătiți pentru loviturile reale pe care viața i le va da mai târziu, în special la moral și psihic.
Dacă textul acesta ți-a stârnit o amintire sau un gând, dă-i un share. Poate își mai amintește cineva cum era gustul prafului pe genunchii plini de julituri.
P.S.
Tu când ai lăsat ultima oară un copil să se murdărească de noroi fără să sari imediat cu șervețelul umed? Scrie-mi în comentarii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc. Bine ai venit!