Motto: Un degețel drept ca o suliță face treabă mai bună decât trei chircite în palmă.
Niciun avion nu se prăbușește în câteva secunde după ce zboară lin la altitudinea și cu viteza de croazieră. Nicio clădire nu se prăbușește pur și simplu, din senin, după ce a fost proiectată și executată ca la carte. Și nicio relație nu se termină brusc, pe neașteptate, după ce cu o seară în urmă se făceau planuri de viitor și declarații fierbinți de afecțiune reciprocă. E clar că undeva s-a greșit de la început, sau ceva a fost eronat din proiectare sau mai târziu în dezvoltare. Iar răul s-a tot perpetuat din lipsă de acțiune reparatorie energică sau din neatenția celor direct implicați.
Ca să prăbușești un avion, ai nevoie de timp, decizii, sabotaje și de multe alte acțiuni care merg prost simultan. Ca să prăbușești o clădire, e și mai greu — trebuie eliminate multe puncte de susținere și protecție. Se spune, printre arhitecți, că o clădire bine executată poate rămâne în picioare și cu jumătate din capacitatea ei de rezistență.
La relații e la fel. E greu de crezut că cineva decide brusc, din senin, că s-a terminat, la doar câteva ore după ce totul părea perfect și giugiulelile se țineau lanț. Ceva era defect demult, undeva în trecut lucrurile n-au fost clare, iar apoi a fost suficientă o scânteie — o glumă nevinovată, o părere aruncată neglijent — ca totul să se ruineze și relația să dispară.
Traumele din trecut ies aproape mereu la suprafață în momentele de tensiune, și sunt greu de gestionat, mai ales când crezi că le știi pe toate și că ești stăpân pe tine. De multe ori nu ești, firea umană este adaptabilă și instabilă, așa evoluează sau se apără. Uneori chiar și cu ajutor de specialitate, procesul de vindecare e extrem de lent și cere răbdare, multă răbdare. Dar asta nu-l face inutil, doar mai puțin rapid decât ne-am dori noi.
De aceea cred că atenția la celălalt, răbdarea, calmul zâmbicios și comunicarea directă, la obiect, cu degetul pus pe rană, și constantă sunt aproape obligatorii într-o relație de durată liniștită. Pe termen scurt reușim cumva să trecem peste ciudățenii sau nervi, dar toate au o limită la un moment dat.
Există și o altă lupă prin care poți vedea sufletul cuiva, dincolo de cum se poartă cu tine: felul în care tratează pe cineva aflat, pentru moment, într-o poziție mai joasă, fie valoric, fie ierarhic sau oricum altfel, chiar dacă temporar. E una dintre cele mai pure evaluări ale unui om, cea care nu dă greș aproape niciodată. „Dă-i puterea lui Ion sau lui Andrei, și ai să vezi ce fel de om este!”, spunea o vorbă din bătrâni.
Felul în care etichetezi pe cineva aflat sub tine, în realitate sau doar în capul tău, te descrie de fapt pe tine, instant, fără să vrei. Iar rar sunt cei care reușesc să vadă calități acolo unde majoritatea nu le vede. E o muncă grea, valoroasă și doar câțiva reușesc cu adevărat să găsească perle neprețuite azi.
Pentru că azi este tot ce avem. Mâine este azi din viitor, dar nu există încă. Nimeni n-are control asupra lui „mâine". Cine spune că e liniștit cu viitorul lui minte sau fabulează — nimeni nu poate ști ce urmează. Ieri a fost, cu bune și rele; dacă mai putem repara ceva din el azi, s-o facem, dacă nu, să ne mutăm atenția pe azi, pentru că e tot ce avem cu adevărat.
De asta zâmbesc de fiecare dată când mă trezesc dimineața. E încă o zi primită cadou, încă o șansă să fac ce vreau eu, aici, acum. Să repar, să dreg, să găsesc perluțe.
Dacă acest text ți-a spus ceva sau crezi că i-ar putea fi de folos unei tinere sau unui tânăr, dă-i un share și un tag. Mă ajuți pe mine să ajung la mai mulți și ajuți pe cineva care poate are nevoie exact de acest gând acum.
P.S.
Ai încă trei degete îndreptate spre tine de fiecare dată când arăți cu unul spre altcineva. Nu uita asta.
Ai simțit vreodată, privind în urmă la o relație terminată brusc, că de fapt semnele fuseseră acolo demult? Mă gândesc la o discuție deschisă despre asta în seminarul live pe care îl pregătesc — cum recunoști semnele din timp, fără să cazi în paranoia. Ți-ar fi de folos?
Zi de zi. Creștem împreună. Mâine este o nouă zi.
#IdeiCoapte #Relatii #DezvoltarePersonala
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc. Bine ai venit!