Frate și soră, furnică și greiere | Episodul 51 din 100

Felul în care primești un dulce în copilărie poate spune mult despre felul în care vei trata, peste ani, banii, timpul și bucuriile. Într-un sertar de birou dintr-o cameră de bloc din anii '80, un băiat păstra de luni de zile dulciuri nedeschise, iar sora lui terminase de mult tot ce primise.

Erau frați. El era cu cinci ani și jumătate mai mare, ea era o descurcăreață de mică. Copii fiind, primeau dulciuri drept cadouri la sărbători și aniversări, iar cei doi reacționau complet diferit.

Ea, mai mică și mai alintată, mai iubită de părinți și fără nicio problemă de sănătate, deschidea cutia sau ambalajul pe loc și devora ciocolata, bomboanele, prăjiturile sau jeleurile. După câteva minute de zbucium al mâinilor ei mici la ruperea poleialelor și de mestecat grăbit, nu mai rămâneau decât liniște, ambalaje triste și goale și un zâmbet larg și satisfăcut pe fața micuței killerițe de dulciuri. Dacă ai cumpărat vreodată ceva doar pentru că era la reducere, știi ce simțea ea în fața unei cutii cu bomboane.

El, când ea avea șapte-opt ani și el treisprezece-paisprezece, primea dulciurile mulțumind politicos și le punea nedeschise într-un sertar al biroului la care-și făcea temele. Era colțul lui secret, buncărul cu provizii dulci. Treceau luni, uneori ani, unele produse expirau, iar el tot nu se atingea de ele. Le păstra pentru un eveniment special pe care să-l sărbătorească cu un dulce.

Așa se întâmpla de fiecare dată, fără excepție. Iar vremea curgea mai departe. După câteva săptămâni sau chiar zile de la o petrecere sau sărbătoare, ea venea zâmbitoare în camera lui și-i cerea direct și de la obraz ceva dulce. Știa unde e ascunzătoarea și insista până îl îndupleca. De cele mai multe ori reușea cu vorba bună. Când nu reușea, se derula dialogul:

— Noi doi nu suntem frați? întreba ea, pe la zece, unsprezece sau doisprezece ani.
— Ba da, răspundea el neștiutor, deși era mai mare de vârstă, adolescent deja.
— Și mama nu ne-a învățat să împărțim ca frații, în jumătate, tot ce avem fiecare?
— Ba da, admitea el, zâmbind candid, fără să-și dea seama că era păcălit.
— Atunci dă-mi și mie jumătate din ceva dulce de la tine din birou. Doar sunt sora ta, nu-i așa?

El îi dădea deseori din dulciurile lui în urma pledoariei. Rareori își făcea câte un „exces”, când își premia o reușită de la școală sau de la sport, și atunci savura o ciocolățică cu înghițituri mici, câteva zile la rând, uneori o săptămână, pe care sor-sa ar fi terminat-o în câteva zeci de secunde.

Anii au trecut în goană, iar după două-trei decenii vorbim despre bani, investiții și cheltuieli, dar lucrurile stau ca în copilărie. Ea cheltuie aproape instantaneu tot ce câștigă: călătorește prin toată lumea, se îmbracă doar cu etichete cunoscute, bate mallurile, aeroporturile și petrecerile cu familia în care s-a măritat, cu rude și prieteni, și câștigă foarte bine, indiferent unde a lucrat, mult mai mult decât fratele ei. El strânge și drămuiește fiecare leu, face depozite și investiții și apreciază natura, sănătatea, viața la țară și liniștea.

Nu știu dacă vreunul dintre ei are dreptate. Fiecare a rămas cu felul în care a învățat să se bucure. De multe ori, în viață, se schimbă doar decorurile și sumele. Cred că interiorul omului rareori se modelează drastic.

Tu ai fost mai degrabă cel care mănâncă dulciurile pe loc sau cel care le păstrează? Dacă în seminarul live care urmează am vorbi despre cum ne raportăm la bani, timp și bucurii, ce întrebare ai aduce? Scrie-mi în comentarii sau în privat.

Dacă ai un frate, o soră sau un prieten care se bucură altfel decât tine, trimite-i rândurile astea. Poate ajung la cine avea nevoie să le audă, iar pe mine mă ajută să ajung la mai mulți oameni.

Zi de zi. Creștem împreună. Mâine este o nouă zi.

#IdeiCoapte #Familie #Bani #Mentorat #Tineri