Motto: „Pe omul bun cu nimic îl mulțumești, iar pe cel rău cu nimic nu-l mulțumești.”
Mulți dintre prietenii, amicii sau cunoscuții mei sunt bogați. Foarte bogați. Putrezi de bogați. Da, putrezi. Din păcate, unii așa sunt și pe interior. Putrezi. Inclusiv sistemul auditiv le este compromis. Ei nu mai aud. Nici pe mine, nici pe alții care îi mai trag de mânecă. Nu-și mai aud prietenele, soțiile, copiii, amantele și nici măcar mamele sau tații. Nici măcar nu mai văd ce li se întâmplă, se pare că și văzul le este compromis.
Am fost și eu ca ei, cu ei, lângă ei. Oare am fost și eu atât de orb? Atât de surd? Ca în alegoria lui Platon?
Au mașini luxoase, au apartamente spațioase, case sau chiar vile, au afaceri înfloritoare sau sunt în poziții înalte în top managementul corporațiilor generoase cu ei, au cash-gârlă, investiții de toate felurile. Au tot ce le trebuie. La exterior așa pare. La interior lucrurile stau puțin altfel. Sarabanda paselor proaste prin care trec nu are sfârșit. Depresiile se țin lanț și scai de ei, noroc că nimeni nu prea știe, puțini au observat ceva vag. N-ar ieși niciunul la o alergare prin parc ca să se relaxeze sau să se aerisească puțin. Nici măcar la o plimbare liniștită cu persoana iubită sau cu copiii nu ies.
„Am treabă. N-am timp să mă plimb ca tine prin parcuri.”
Fercheși. Mereu proaspăt tunși, bărbi aranjate modern, gelați, tenul curat, parfumați, aranjați, bine îmbrăcați, dichisiți. Dar cu ochii mereu încercănați, privirea tulbure, gândurile vraiște, agitați, temători, ușor nervoși cvasi-permanent, neliniștiți. Au băgat mulți bani în imaginea lor, bagă zi de zi, dar niciun leuț în interiorul sufletului lor.
Au ceasuri de multe sute sau mii de euro la mână, dar nu-și fac timp pentru un abonament la o sală de sport. Unii au abonamentele deja, dar le folosesc rar și foarte rar, și doar pentru saună sau bazin ori pentru socializare cu asociații, parteneri sau potențiale conexiuni. În schimb, au dureri de spate, de genunchi, de ceafă; unii sunt ușor supraponderali, alții uscați ca niște scobitori. Au busole cât pepenele pe mâna stângă, dar au și dureri din pricina mușchilor atrofiați la toate membrele. Multe mii de euro pe poleială și coajă, nicio lețcaie pentru sâmbure și miez sau liniștea lor intrinsecă.
Au relații de afaceri sau de serviciu cu multă lume. Toți au „prieteni” nenumărați, mai ales pe Linkedin și pe Fb, dar și în agenda telefonului. Unii însă, n-au cu cine să discute micile și inerentele probleme cotidiene mai delicate. N-au un confesor, nu au un mentor cu care „să se spovedească”, n-au o persoană-refugiu cu care să-și calibreze gândurile, grijile, temerile. Nici măcar pe partenerii lor de viață nu se pot baza, unii. N-au încredere în ei nici până la ușă și reciproca este de la sine înțeleasă.
Când li se sugerează să se folosească mai pragmatic de abonamentul plătit anual la sala de sport, mulți spun că n-au timp de așa ceva. Că ei se întâlnesc cu „prietenii” în timpul liber, nu merg „să piardă vremea” prin săli sau la sport sau prin parcuri. Doamne-ferește! N-au timp de așa ceva. Ei sunt ocupați: cu făcutul de bani, cu cariera, cu afirmarea în politică sau business. Sănătatea poate să mai aștepte. Mult și bine. La rând la doctori. Deși doi au probleme grave, care le-ar putea scurta viața dramatic. Nu-i interesează ce spun analizele și doctorii, unul chiar a spus că nu mai calcă pe la ei niciodată, că-i strică moralul cu veștile proaste.
Ok. Atunci ce contează în viață? O gripă la vremea ei face cât multe logorei.
Mă gândeam că este magică perioada de două-trei zile când ești răcit-cobză, când nu poți respira cum trebuie și nu te odihnești nopțile, nu poți mânca nimic pentru că ți-e greață în continuu, te dor toate oasele și toți mușchii, capul îți rotește toată casa cu tot cu tine, vomiți de două ori într-o zi în care n-ai băut decât ceai și ăla fără zahăr sau lămâie.
Da, au fost superbe aceste zile! Fie și numai pentru faptul că după ele vezi cumva altfel viața, importanțele și mărunțișurile ei. Și te mulțumești cu ceea ce ai, pentru că dacă ai sănătate, le ai pe toate.
Și le dorești și celorlalți ceea ce-și doresc ei înșiși. Pentru că sunt și mulți prieteni și amici ai mei care au grijă de ei și de sufletul lor mai repede decât de glorie, bani, oportunități.
P.S.
Dacă textul acesta ți-a pus pe gânduri măcar o secundă sau te-ai recunoscut prin rândurile de mai sus, dă-i un share prietenilor tăi sau dă-i un tag cuiva pe care știi că-l interesează substanța, nu poleiala, sănătatea, nu gloria efemeră.
Poate că cineva are nevoie astăzi de puțină sănătate în plus și ceva stres inutil în minus.
Sper că acest text ți-a fost de folos, ți-a adus ceva bucurie sau măcar puțină pace.
Zi de zi. Creștem împreună. Mâine este o nouă zi.
#IdeiCoapte #Autenticitate #DezvoltarePersonală #Claritate #CreștemÎmpreună
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc. Bine ai venit!