Există momente în care simți că pierzi controlul și, culmea, tocmai atunci începi din nou să simți că trăiești. Se rupe aderența. Frânele parcă nu mai țin, deși apeși pedala până în podea, tragi și frâna de mână, dar viteza pare să crească. Ești ca pe un derdeluș înghețat, luat la vale, și înțelegi că, pentru o vreme, nu mai poți controla totul. Sunt magice momentele acestea.
Sângele aleargă prin vene, nu mai ai nevoie de prea mult somn și nici mâncarea nu mai pare atât de importantă. De când i-ai auzit glasul, parcă organismul tău a decis că are alte priorități. Nu spuneai că vrei să slăbești? Na, iubărețule!
Am plăcut multe femei, dar îndrăgostit am fost doar de câteva ori. Și le mulțumesc celor care au reușit să-mi rupă frânele. Dacă nu ai pierdut niciodată controlul măcar puțin, riști să fi trecut prin viață ca un tramvai: corect, previzibil, doar pe șină. Fără prea multe derapaje, fără adrenalină și fără patos. Poate confortabil. Dar cam aseptic.
După ce te-ai fript o dată, este normal să fii mai atent. Focul te atrage, mai ales după o perioadă lungă de frig, dar știi că poate și arde. Poate că înțelepciunea nu este să fugi de foc, ci să înveți cât de aproape poți sta de el fără să te pierzi. După ani de secetă, însă, orice oază pare posibilă. Ai mers atât de mult prin propriul tău deșert, încât o simplă adiere mai rece poate părea briză marină. Poate fi o oază adevărată. Poate fi un miraj. Dar chiar și speranța unei oaze îți poate da puterea să mai faci câțiva kilometri. Așa că mergi înainte. Uneori trebuie să alergi, alteori doar să te târăști. Important este să nu rămâi blocat în deșert. S-ar putea ca apa să fie chiar acolo.
Prea mulți oameni așteaptă fericirea ca pe un curier care trebuie să le bată singur la ușă. Dacă îți place cineva, zâmbește-i. Dacă vrei să vorbești cu el sau cu ea, vorbește. Dacă te gândești la cineva, scrie-i. Nu spun să alergi după oameni și nici să te umilești pentru atenția lor. Spun doar că timiditatea excesivă poate deveni o formă elegantă de autosabotaj.
Cât timp tu aștepți momentul perfect, viața merge înainte. Iar uneori altcineva, mai puțin timid și mai hotărât, face pasul pe care tu l-ai analizat prea mult. Și, dacă ajungi lângă cineva, încearcă să-i vezi și părțile mai puțin frumoase. Calitățile le vede toată lumea. Sunt ușor de iubit. Mai greu este să descoperi defectele, ciudățeniile, micile derapaje și vulnerabilitățile omului din fața ta și să te întrebi sincer: cu acestea pot trăi? Cred că aici începe cunoașterea adevărată, atunci când vezi și ce te-ar putea deranja la celălalt și alegi, totuși, să rămâi.
Despărțirile fac și ele parte din poveste. Dureros nu este întotdeauna momentul în care pleacă cineva. Uneori doare mai mult când vezi că celălalt și-a găsit repede fericirea în brațele altcuiva. Dar singurătatea nu este neapărat o pedeapsă. Poate fi chiar un privilegiu.
Ai trăit o relație frumoasă? Bucură-te că ai trăit-o. Ai cunoscut un om bun? Nu transforma automat despărțirea într-o distrugere a tuturor amintirilor. Sunt mulți oameni care rămân în relații triste, anoste și demult terminate doar pentru că nu au curajul să plece. Libertatea care vine după o despărțire poate fi, dacă înveți să o privești astfel, un cadou.
Nu trebuie să ne potrivim cu toți oamenii pe care îi întâlnim. Bucuria este să cunoști, să observi, să alegi și, uneori, să găsești pe cineva cu care merită să rămâi. Puțini oameni. Poate unul.
Iubirile seamănă uneori cu ploile de vară. Vin repede, sunt calde, intense și te pot uda până la piele înainte să apuci să înțelegi ce se întâmplă. Uneori se termină repede. Asta nu înseamnă că ploaia n-a fost frumoasă. Unele experiențe dor la final. Este normal. Ai văzut vreodată un sportiv de performanță care, după o cursă extraordinară, spune că nu-l doare nimic? Nici eu. Îl dor mușchii, îl doare corpul, este epuizat. Dar este fericit că a trăit cursa. Așa este și cu multe lucruri care merită trăite. Pot lăsa oboseală, răni și uneori durere. Alternativa este să nu riști nimic, să rămâi ”safe”. Este dreptul fiecăruia. Dar eu cred că unele răni merită, dacă au apărut pentru că ai trăit cu adevărat, ai simțit, ai experimentat din tot sufletul.
Iertatul meu tată avea o vorbă pe care am înțeles-o mult mai târziu: „Iubirea de curvă este ca ploaia de vară: scurtă, caldă, intensă și rapid trecătoare.” Nu trebuie să fim de acord cu toate definițiile lui despre iubire ca să înțelegem ideea. Unele iubiri nu sunt construite să dureze o viață. Dar pot lumina o perioadă din ea. Poate că una dintre greșelile noastre este că cerem eternitate de la toate lucrurile frumoase. Vrem ca fiecare iubire să fie ultima și fiecare emoție să rămână. Dar unele lucruri sunt valoroase tocmai pentru că trec. O ploaie de vară. O conversație. O privire. O iubire. O perioadă în care ai fost nebunește de viu.
Nu toate trebuie transformate în proprietăți pe viață. Unele trebuie doar trăite. Așa că, dacă apare cineva care îți face inima să accelereze, nu pleca automat doar pentru că ai mai fost rănit. Privește atent. Ascultă. Cunoaște omul. Focul poate arde. Oaza poate fi un miraj. Dar se întâmplă deseori și invers: ploaia poate trece repede, focul te încălzește, oaza este reală, iar ploaia vine exact când ai cea mai mare nevoie de ea. Cu o singură condiție: să fii acolo, să fii pregătit, să fii deschis la frumusețea luxuriantă a lumii.
Și, până la urmă, ce rost are să treci prin viață perfect protejat și perfect neatins?
Mergem mai departe.
Dacă ți-a plăcut textul sau crezi că ar putea fi de folos unui tânăr sau unei tinere care se teme prea mult să facă un pas, dă-i un share sau un tag. Poate că cineva are nevoie astăzi de puțin curaj.
P.S.
Ai pierdut vreodată controlul pentru ceva sau cineva și, privind în urmă, ai spune totuși că a meritat?
Mă gândesc la o întâlnire live în care să vorbim sincer despre iubire, despărțiri, singurătate și despre felul în care experiențele trecute ne pot face uneori prea precauți. Ți-ar fi de folos o astfel de discuție?
Zi de zi. Creștem împreună. Mâine este o nouă zi.
#IdeiCoapte #Iubire #Relații #ExperiențăDeViață #Curaj #CreștemÎmpreună
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc. Bine ai venit!