sâmbătă, 31 martie 2018

Con panem

Companion mi se pare azi cea mai potrivită alegere onomastică.
Fie şi pentru faptul că acest cuvânt, companion, vine din latinescul "con panem", adică "cu pâine".

vineri, 30 martie 2018

Influensării sunt ZERO barat!

”Acum vreo un an am zis să-mi lărgesc puțin bula mea că poate sunt alții mai luminați sau măcar c-o făclie mai mare și aprinsă. Am dat like și follow la mai mulți făcători de opinii, lideri ai societății românești, analiști renumiți, deontologi prestigioși, bloggeri faimoși și scriitori și artiști arhicitiți și apreciați de mulți și multe. I-am citit o perioadă pe fb și pe blogurile lor pe toți, sau măcar pe cei mai renumiți dintre influesării români, și atunci am realizat, încă o dată, că sunt un ratat. Majoritatea acelora cu mii de laicuri per postare și cu vizualizări de mii și zeci de mii de ori ale articolelor lor erau doar niște buni traducători din română în română pentru cei mai mulți. E ok, are nevoie poporul și de aducători pre limba lor, dar pasul în față nu-l putem face cu târșeloși și nici cu cei lipsiți de viziune sau intuiție şi în nici un caz cu caracterele de mucava sau cu cei cu coloana vertebrală de gumă. 

joi, 29 martie 2018

miercuri, 28 martie 2018

Mai încet, să te prindă și pe tine norocul!

Nici dragostea nu te poate cuprinde pe îndelete dacă vei continua să zbori din floare în floare. Cupidon are o tolbă cu săgeți, nu o pușcă automată cu alice de păsărici.
Pistilurile au zahăr atrăgător, e adevărat, dar altruistele polenizatoare cad mereu răpuse de oboseală la un moment dat. Așa cum știm, nimeni nu ridică statuie albinuțelor harnice, în timp ce regina mamă nu mișcă un pai toată ziulica și beneficiază de tot ce-i mai bun și de toate privilegiile.

marți, 27 martie 2018

Nebuni și buni, liberi și sănătoși.

Lumea crede că societatea reglează cel mai bine toate neajunsurile ei. De pildă, că nebunii și nebunele sunt strânse și depozitate la loc sigur de unde să nu mai facă rău celor din jur sau să se vindece de boală. Ce iluzie! Ce autopăcăleală imensă!

luni, 26 martie 2018

Ego umflat cu pompa

Nici pe Isus majoritatea nu l-a plăcut, nici nu l-a iubit, nici nu l-a apreciat, cât timp a trăit. Nici alți mari învățați și înțelepți n-au fost apreciați în timpul vieții. Este o iluzie să ai pretenția că poți schimba ceva din mers, lucrurile bune se fac în timp și se modifică dacă trebuie să se modifice, voința noastră n-are nici o relevanță uneori.

E un lucru bun și varianta în care m-aș duce mai repede dincolo. Nu se va întâmpla asta, Doamne-Doamne are multe alte planuri cu mine, dar orgoliul mă zgândăre și aici.

duminică, 25 martie 2018

Emigrare - episodul 1

Acum vreo trei luni, când toate fetele mele dragi au emigrat, când am rămas ultimul mohican din familie pe meleaguri strămoșești, nu mă interesa prea mult acest subiect. Reprezenta maxim unu la sută din gândurile și preocupările mele. Intenția mea de a pleca din țară era la 1 ianuarie 2018 sub un procent și în staționare.

Aveam 99% putere, țeluri și speranță că în România va fi bine până la urmă și pe termen lung. Speram și credeam că oamenii de lângă mine și asemenea mie se vor trezi, vor deschide ochii și se vor apuca de treabă să spele viitorul de căcatul care se uscase pe el așa cum se usucă căcații de cățel pe toate străzile Bucureștiului prin centru și prin cartiere și cum se usucă ceilalți căcați prin funcțiile de conducere sub privirile blânde ale poporului lax.

sâmbătă, 24 martie 2018

Neputințe

Rău nu este că ne abrutizăm accentuat de la an la an. Sunt companii care trăiesc speculând asta.

Ciudat nu este că ne facem rău singuri. Şi medicamentele trebuie să se vândă şi branşe largi să aibă o meserie şi un cozonac de mâncat de pe urma autosabotării noastre.

vineri, 23 martie 2018

Eu cu tine = eu cu mine

Când sunt fidel iubitei mele, e normal și sănătos așa, eu îmi sunt fidel mie însumi mai întâi. Este o formă de respect invizibilă pe care mi-o acord mie fără ca nimeni să ne știe.

Când sunt respectuos și afectuos cu partenera mea, cu al meu dulce, blând și înțelegător vesel companion, da! - de la con panem, eu mă respect și sunt afectuos cu mine însumi mai repede. E o formă de alint pe care mi-o acord întâi mie, ca să am experiența s-o pot dărui și altora.

Dacă, dimpotrivă, mint sau păcălesc pe cel aproape de mine, ce rușine trebuie să-mi fie!, de fapt eu mai întâi m-am păcălit pe mine și m-am mințit eu pe mine însumi mai întâi, vai mie!.

joi, 22 martie 2018

Niște brațe calde

Dacă stai toată ziulica pe fb și răspunzi instant, politicos și plat la toate întrebările străinilor și necunoscutelor, puse sau nepuse ostentativ, nu înseamnă că ești sociabilă. Nici vorbă! Dimpotrivă! 

Viața nu-i pe fb, viața e aiurea.

Când vei crește și tu, când vei fi o doamnă matură, vei vedea valoarea unui piept cald la care să te cuibărești liniștită și protejată ca o pisică.

marți, 20 martie 2018

Cancerigenul ”mai mult”

Corupția, cancerul ce devorează țara asta și pe ai ei nevinovați locuitori, are la rădăcină tot maleficul ”mai mult”.

luni, 19 martie 2018

Aiurea

Concurăm și luptăm prea mult și fără cap, iubim și facem sex prea puțin, dragoste savurăm mai deloc și, în general, cu nepotriviți.
De ce?

duminică, 18 martie 2018

Reglaje

Dacă nu faci corecturi la timp, va veni curând vremea când va fie nevoie să suporți corecțiile.

sâmbătă, 17 martie 2018

Răbdare, va fi foarte bine! Curând.

Răbdarea de a aștepta să dea fructul în pârg îți va fi răsplătită cu satisfacerea fabuloasă a papilelor. Dar până atunci trebuie să-ți cauți și să-ți asiguri măcar o felie de pâine și un pahar de apă rece zilnic. Da, din categoria con panem, da.

vineri, 16 martie 2018

Cheltuitorii

Cunosc persoane, prieteni, rude, amici, care câștigă de două, trei, cinci sau chiar de zece ori mai mult decât mine. Dar cei mai mulți nu se ajung cu banii și sunt mereu nemulțumiți de cât câștigă și iau credite sau mici împrumuturi, uneori.

joi, 15 martie 2018

Salariile de căcat din ro

Angajatorii români, în rușinoasa lor cvasimajoritate, nu afișează salariile lor în oferta de muncă de pe anunțurile de recrutare. 
De ce? 
Pentru că sunt de căcat: și acei angajatori obscuri și ascunși, dar și oferta de angajare aferentă unde, în 99% din cazuri, este vorba doar de muncă mult, responsabilități-gârlă, ore suplimentare la greu, subînțelese și neplătite, dar bani oferiți foarte puțini.

Evident că știu că salariile din Ro sunt de căcat. Cine spune că are o mie de euro sau două și că astea ar fi salarii bune, vae phalus nostrum!, se înșeală amarnic.

miercuri, 14 martie 2018

Întrebări rapide

Dacă ”a treia șansă” este doar prologul cruntei despărțiri pe care n-o putem accepta pe moment?

Cum ar fi ca să aflăm că școala, serviciul, căs(z)nicia și alte sisteme organizate de aglutinare nu sunt decât forme avansate de uniformizare, de nivelare, de dresaj și încarcerare sub o formă delicată și unanim acceptată și apreciată din obișnuință și cutumă, dar fără analiză și atenție?

marți, 13 martie 2018

Dor dureros de maladivii bani

Am scris mai demult o poveste auzită pe stradă în drum spre parc, chiar în ultima parcare înainte de intrare. Aici.

Dumnezeu îmi tot aduce la urechiușe mai multe asemănătoare.

Din ciclul
 ”Chiar nu văd ce interes aș mai avea să-l mai iubesc în continuare.”


Ieri am mai auzit una bună, bacâreşteană:

luni, 12 martie 2018

Râsul e sănătate.

Chiar nu știu ce să spun în chestiunea etății și a întreținerii carcasei și a mansardei. Dar ceva ciudat se petrece de vreo opt-zece ani încoace și eu am observat mai abitir anul ăsta la sugestia unei prietene caline.

Dilema mea este următoarea:

duminică, 11 martie 2018

Viziuni din vizuini

Nu, nu-i nevoie să te prezinți și nici să-mi dai cv-ul tău amoros. 
Nu, nu-i necesar să-mi povestești prea multe despre tine ca să pot să încep să te cunosc și să te văd. Să te ”văd” cu inima, cu ochii văd multe și, în general, mărunte. 

Se poate mai simplu. 
Mult mai simplu.

sâmbătă, 10 martie 2018

Când? 8 ”când?”

1. Când ai făcut ultima dată plajă nud?
Când ai făcut ultima oară baie goală/gol în mare?
Când ai făcut ultima dată sex în mare?

vineri, 9 martie 2018

Liber de to(n)ți și de toa(n)te

Libertatea și fericirea aferentă se găsesc din belșug, din fericire, imediat după ce ai abandonat cursa gregarității și a dependețelor de toate și de toți.
Nu, n-ai nevoie de nimeni și de nimic ca să te facă sau ca să fii fericită, decât să te regăsești tu pe tine.
Atât!

joi, 8 martie 2018

Și mâine e o zi

Indiferent cât de mult pierzi din noaptea răcoroasă, sau separat de ce câştigi la apusul glorios, Soarele oricum va răsări cu căldură a doua zi.

:-)

miercuri, 7 martie 2018

Oița din turmă

Dacă mergi cu turma, vei mânca atât cât mănâncă turma, vei merge pe unde merge turma, vei avea în posesiune atât cât deține aproximativ media turmei, vei mânca fix la momentul când mănâncă toată turma, nu atunci când ai tu foame sau chef.

marți, 6 martie 2018

Inspiră. Expiră.

Inspiră.
Expiră.

Zâmbește ușor chiar fără nici un motiv.
Privește cerul la intervale oarecare.

Dă atenție celor mai sus precizate și repetă liniștit procedura, zilnic dacă se poate, de mai multe ori. 
De cât de multe ori poți.

Va fi bine!
Promit.
:-)



duminică, 4 martie 2018

Ai ceea ce cauți.

Berzei chioare Dumnezeu îi face cuib. 
Caprei râioase, cea cu coada mereu sus, Dumnezeu îi prepară constant cremă proaspătă de hemoroizi.

Text scris prima oară aici:

sâmbătă, 3 martie 2018

E ok să fii solitară.

Singuri e ok.

Fiecare se naște singur și este băgat în mormânt singur. Știi tu pe cineva care a fost îngropat cu toți prietenii sau cu iubitele lui în aceeași groapă și în același moment?

Evident că este minunat să avem o grămadă de prieteni. Dar cred că mai bine este să înveți să savurezi solitudinea.


Singuri, din când în când, e ok!

vineri, 2 martie 2018

Iubesc femeia!

N-am ştiut niciodată să răspund detaliat de ce-mi repugnă atât de puternic fostele curve ce se dau cuminți la bătrânețe şi dau lecții de morală nehotărâtelor împăienjănite. 

Pe fetițele cumințele ce se dau dezinhibate şi uneori uşor curviştine ca să facă şi ele rost de-o pulă la nevoi şi nevoie le înțeleg, primesc şi tolerez cu dragă inimă şi zâmbet acceptator.

Fetițele "cuminți" care se dau inocente şi se lasă greu intenționat, ce dobitoace le-au învățat că mai poți prosti pe față un bărbat în ziua de azi?!?, nu m-au atras niciodată. Dar există un petic pentru fiecare sac, iar dacă la suprafață pare neînceput țipla e încă tentantă pentru începători şi "orbi". Virginele cu rozetele sparte şi gurițele cu "phi"-ul degrabă reglabil sunt încă la mare căutare. Rezervorul de cretini n-are secare.

Pot spune cu fermitate că mie mi-a plăcut şi am respectat întotdeauna curva autentică, acea femeie veselă, deschisă, asumată şi împăcată cu rolul ei de a dărui şi primi deschis fericire fără a ține cont de gura lumii, ci doar de suflețelul ei.

joi, 1 martie 2018

Fără secrete, nimic să nu ne despartă.

”Mi-ar plăcea să putem vorbi orice, fără să ne temem că am putea fi judecați, pedepsiți sau blamați pentru gândurile sau aspirațiile noastre.