Piatră și foc, sânge și gheață

Mă plimbam liniștit pe cal pe câmpiile proaspăt înverzite și înflorite, prin Livezile de pomi fructiferi variați. Admiram cerul azuriu și Luna de pe fundalul înstelat și mă odihneam zâmbind larg. Respiram profund, savuram fiecare bucățică de carne și fiecare fruct proaspăt cules din grădină. Eram în Rai. Nu-mi lipsea aproape nimic.

Într-o bună zi, în timp ce călăream fără o țintă anume, calul se prefăcu că se împiedică și mă aruncă din șa. Am căzut pe partea stângă, pe umărul stâng, dar pe o grămadă de paie. Pe o claie, pe o căpiță de fân bine uscat. Umărul stâng mă durea foarte tare, gâtul se întinsese. Aveam ”gât de lup” și durerea de pe stânga se întețea de la oră la oră.

Viața e frumoasă! Și simplă.

Viața îmi oferă uneori mici străfulgerări ale unei frumuseți incredibile.

Să încerci să le reții este util, dar aproape imposibil.

Mici fâșii, vagi urme, poți desluși dacă ești cu adevărat atent și dornic de zâmbetele relaxate pe termen lung.

Lupta cu stările mai joase, mai proaste, acelea ”blue”, este obligatorie și trebuie purtată permanent, zilnic.

Depresia este reală, infernală, dar ceva-ceva tot se poate face împotriva ei. Cu răbdare.

Adică:

Marinarul, monstrul, marea și oglinzile.

A fost odată ca niciodată un marinar care avea nava lui și care naviga pe mare ca orice marinar. Azi era într-un port, mâine intra în alt port, răspoimâine scotocea în alt doc. Își clătea nava prin toate apele lumii și era foarte mulțumit cu activitățile lui. Făcea ceea ce trebuia să facă, mergea acolo unde trebuia să meargă, intra peste tot pe unde trebuia să intre: își îndeplinea menirea.

Într-o bună zi marinarul simți că nava se scutură foarte tare. Ieși afară pe punte și văzu că e furtună, o furtună puternică. Nu era prima vijelie pe care marinarul o întâmpinase în viața lui așa că nu se sperie prea tare. Se duse în centrul de comandă să vadă ce face căpitanul vasului. Și eventual să ajute la cârmă sau cu navigația sau cu ce era de făcut ca să ducă în siguranță nava la țărm, la destinație. 

Când ajunse în cabina de comandă și control a navei, acolo sus pe punte, observă că nu mai era nimeni la cârmă. Furtuna sălbatică se întețea de la clipă la clipă, nava scârțâia din toate obloanele, căpitanul era de negăsit, cârma făcea dreapta-stânga așa cum doar curenții o mișcau în voie. Timona se învârtea cu zeci de grade într-o parte și într-alta fără ca nimeni să o atingă.

Hiperbole și butaforii

În ziua de azi să spui ceea ce gândești este un lux. 

În societatea actuală în care 90% din informații este preluată de către public din mass-media și din rețelele de socializare este exclus ca oamenii să mai cunoască cu adevărat realitatea sau să poată să pătrunde adevărul.

Oamenii în ziua de azi preferă să fie mințiți. Ei mint la rândul lor, fără să vrea - inconștient de cele mai multe ori, în majoritatea cazurilor.

Adevăr, nu fake. Să fii, nu să pari.

Cei mai mulți vor să pară sau să simtă că fac sport, nu să facă sport cu adevărat.

Cei mai mulți vor să pară sau să se simtă sănătoși, nu să fie sănătoși intrisec.

Cei mai mulți vor să pară sau să simtă că sunt într-o relație, nu să fie într-o relație binefăcătoare și hrănitoare.

De-a noastră (”de-a noșța”)

Da, este atât de simplu.

Peste 90% din problemele rezolvabile vor dispărea doar dacă știi s-o alegi și s-o păstrezi lângă tine pe cea care este clar ”de-a noastră”.

Tine tu cu tine în raiul tău interior. Șanțul.

Cuvânt înainte:

”Indiferent cât de departe și de repede vei rula pe orice șosea națională sau autostradă, șanțul tot aproape lângă tine va fi mereu.”

Prolog:

Indiferent unde vei merge, 

indiferent cât de departe încerci să fugi,

indiferent unde încerci să te ascunzi, 

indiferent cât de multe substanțe vei folosi ca să-ți atenuezi durerea,

indiferent cât de ocupat te vei pretinde ca să nu ai timp să te gândești la acea durere,

indiferent cât de multe acțiuni caritabile te vei implica ca să dăruiești altora o atenție sau o afecțiune de care ești și tu însetată și în foame,

Să nu uiți niciodată că:

Oamenilor nu le pasă: Zâmbește, dă din cap aprobator, confirmă/acceptă.

Motto: ”Ce contează?!?”

Contează că grebla e înfiptă în frunte? Femeia și grebla, bărbatul și rezolvarea problemelor. (mnmlistro.blogspot.com)

Mi-a luat câțiva zeci de ani doar ca să înțeleg că oamenii chiar și atunci când îți cer părerea și au nevoie autentică de un sfat, de o îndrumare valoroasă, de un punct de vedere obiectiv, ei de fapt, în proporție majoritară, peste 99%, au hotărât deja și știu foarte bine ce vor să facă sau să procedeze indiferent ce le voi spune tu.

Indiferent ce argumentele le vei aduce tu, indiferent cum le vei prezenta tu situația, peste 99% dintre oameni vor face fix așa cum cred ei și cum au decis deja cu mult înainte de momentul în care te întreabă pe tine de părerea ta sau despre punctul tău de vedere. 

Acum ai să mă întrebi: bun, am înțeles, și atunci cum procedezi cu cei care fac treaba asta?