Autenticitatea și sinceritatea

Autenticitatea fără o limită este lipsă de simțire, de bun-simț, de omenie. Este nepăsare. Nu-ți pasă.

Autenticitatea fără empatie, acum ești egoist, purist, nazist. 

Și ai să întrebi repede: Care e diferența dintre cele două?

Când ești autentic, când ești tu însuți, când ești cel care ești? 

De fapt, cine ești tu atunci când ești ”autentic”? 

Cel care urmează valorile perene: etica și morala?

Sau...

Ești cel care urmezi valorile impuse de societate, de corporații și de puterea politică, când ești cel care urmezi credințele și dorințele gloatei și urmezi și nu vrei să-ți superi prietenii, apropiații și rudele, și atunci tolerezi și accepți placid toate regurgitările lor? Asta este autenticitatea ta?

Când ești autentic față de tine, față de ceea ce îți dorești tu, față de ceea ce vrei tu de fapt, și față de ce te face fericit cu adevărat, te face liniștit pe deplin, și te face mulțumit pe termen lung? 

Care este acela autentic-autentic?

Abia după ce vei răspunde sincer la întrebările ce anume mă face liniștit și ce anume mă face mulțumit și împăcat peren, abia atunci ai să poți să afli și care este acel autentic tu.

Sincer ești atunci când spui ceea ce gândești. Dar de cele mai multe ori noi suntem sinceri pe moment, adică spunem ceea ce gândim în acel moment, dar sunt foarte multe momente în care pentru a nu lăsa sentimentele celor din jur și pentru a nu ne pierde suportul așa-zișilor prieteni și apropiați vorbind sau spunând lucruri pe care le știm că sunt total diferite de cele pe care le gândesc sau le doresc ei, dăm răspunsuri sincere pentru momentul respectiv.

Nu contestă nimeni sinceritatea ta în acel moment, în acel context. Dar tu ești sincer spunând ceea ce gândești și vrei? 

Dar oare ești autentic față de tine, sau doar ești autentic față de sinele tău târșelos? 

Ori încerci să-i menajezi pe ceilalți ori vrei să fii bine tu? 

De cele mai multe ori sinceritatea e o capcană în care cădem dorind să fim plăcuți de ceilalți. Facem asta în dauna libertății de a fi autentici, naturali, și poate în răspăr cu restul lumii și cu ceea ce gândește majoritatea. 

Cum e mai bine? 

Să ai dreptate sau să fii bine? 

Vrei să fii bine și pe pace cu cei din jurul tău, dar să te minți pe tine 

sau

Să ai dreptate, să fii autentic, vertical, dar poate într-o minoritate sau chiar singur în anumite aspecte decisive ale vieții?

Știu, este o alegere grea, infernală.

Și cei mai mulți aleg invers decât ai putea crede.