Acum douăzecișișase de ani tatăl meu îi ajuta pe tatăl și pe mama lui. Mai cu vorba bună, mai cu niște lemne de foc, mai cu niște haine și diverse obiecte de casă și lucruri, mai cu niște bani la sărbători sau evenimente, așa cum se ajută vecinii între ei. Pentru că și gardul dintre casele noastre se deteriorase și ei erau dintotdeauna într-o situație financiară precară, tata le oferi ulucile vechi să le pună pe foc și construi un gard nou de fier. Tot tata se ocupă de săpat, de tăiat, de sudură, de grunduire, de vopsire. Și ca materii prime și ca manoperă. Ei n-aveau niciodată nici bani și nici chef să ajute. Cât a durat construcția gardului nou, vreo două-trei zile, ei, vreo doi adulți cu patru copii apropiați de vârsta mea, care făceau zi de zi și implacabil gălăgie și aglomerație în curtea lor îngustă, n-au prea dat pe acasă. Dispăreau dimineața pe lumină când tata începea cu muncitorii lucru la gardul nou și apăreau fericiți de aburii lui Bachus mult după înserat când toată lumea se odihnea după o zi plină de muncă.
Hi, I'm Max.
I write about money, freedom, simplicity, investing, mistakes, happiness, and the search for a peaceful life.
For years I have published my thoughts online without ads, sponsors, affiliate links, or commercial pressure.
If my writing has helped you think more clearly, make better decisions, or simply see things from a different perspective, your support is greatly appreciated.
Thank you for reading and for helping keep this work independent.
— Max
