Subiectul eleganței feminine este intens dezbătut și fără concluzie unanimă, așa că arunc și eu puțin gaz pe foc. Vârsta biologică nu spune aproape nimic despre maturitatea afectivă. Nu există nicio legătură directă între anii din buletin și stabilitatea emoțională. Educația, mediul și cercul de prieteni sunt cei care își spun cuvântul.
Am cunoscut femei de 21 de ani cu o claritate și o liniște interioară pe care alții n-o găsesc nici la 50. Și am cunoscut oameni de 45 de ani care încă își căutau identitatea prin ce postează, prin cine îi validează sau prin cât de mult ies în evidență într-o cameră.
Nu vârsta biologică desparte aceste două categorii. Le desparte felul în care s-au construit — educația pe care au primit-o sau pe care și-au făcut-o singuri, oamenii de care s-au înconjurat, experiențele prin care au trecut și, mai ales, cât timp și-au acordat ca să se cunoască pe ele însele înainte să aștepte ca altcineva s-o facă pentru ele.
Maturitatea emoțională înseamnă să știi de ce ai greșit și să nu repeți exact aceeași greșeală doar cu alt partener sau alt job. Înseamnă să-ți cunoști valorile suficient de bine, încât să nu le negociezi doar ca să fii plăcut de cineva sau acceptat undeva.
Am observat un lucru simplu:
oamenii care s-au format cu adevărat nu au nevoie să demonstreze asta. Nu ridică vocea ca să fie luați în serios, nu poartă fiecare victorie ca pe o insignă și nu au nevoie de public ca să se simtă bine cu o decizie. Se simt confortabil în liniște, pentru că nu se tem de ceea ce descoperă acolo.Pe de altă parte, imaturitatea nu are vârstă limită. Poate purta costum și poate avea funcție de conducere, la fel de ușor cum poate avea 23 de ani și un feed perfect aranjat pe Instagram. Amândouă versiunile au același simptom: nevoia constantă de confirmare din exterior, pentru că interiorul încă nu s-a liniștit.
Cred că adevărata frumusețe — genul care nu se șterge după o noapte de nesomn sau după o zi grea — vine din faptul că ești în pace cu cine ești, nu din cât de bine ai reușit să pari altcineva. (Și da, recunosc: și eu am avut perioada mea de selfie-uri repetate până ieșea "unul bun" — deci nu arunc cu piatra, doar am ajuns, cu întârziere, la concluzia că nimeni nu ține minte unghiul bun, dar oamenii țin minte cum te-ai purtat cu ei.)
În timp, am ajuns să admir femeile care nu simt nevoia să demonstreze permanent ceva. Cele care se îmbracă frumos pentru că le place, nu pentru că au nevoie de validare. Cele care au grijă de corpul lor, fac sport, citesc, merg la teatru, la concerte sau la o plimbare și pot purta o conversație despre lucruri care nu apar în feed. Își cunosc plăcerile și limitele. Știu să se bucure, dar știu și când să se oprească. Pot să mănânce o prăjitură fără să transforme prăjitura într-o problemă existențială. Cele care au o anumită delicatețe, discreție și eleganță în felul în care se poartă cu ele însele și cu ceilalți.
Au banii lor, preocupările lor, prietenii lor, timpul lor și liniștea lor. Nu caută într-o relație un salvator, un portofel sau un statut social. Caută un om cu care să poată construi ceva care le face bine. Și mai este ceva important: comunică. Spun ce vor. Spun ce nu vor. Întreabă. Ascultă. Pot să fie vulnerabile fără să transforme vulnerabilitatea în armă și puternice fără să transforme puterea în competiție. Pentru mine, acestea sunt semne de maturitate, indiferent de vârsta din buletin.
Nimeni nu se naște matur. Se ajunge acolo prin alegeri repetate: să-ți asumi o greșeală în loc s-o arunci în cârca altcuiva, să spui adevărul chiar și când o minciună mică pare mai comodă , să-ți respecți timpul și energia suficient cât să nu le dai oricui le cere.
P.S.
Nu vârsta te face matur. Alegerile pe care le repeți zi de zi o fac.
Dacă acest text ți-a spus ceva sau crezi că i-ar putea fi de folos unei tinere sau unui tânăr, dă-i un share și un tag. Mă ajuți pe mine să ajung la mai mulți și ajuți pe cineva care poate are nevoie exact de ideea asta acum.
Zi de zi. Creștem împreună. Mâine este o nouă zi.
#Tineri #DezvoltarePersonala #Relatii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc. Bine ai venit!