sâmbătă, 19 septembrie 2026

Prea ocupat | Episodul 17 din 100

Agenda nu minte niciodată. Există o replică pe care o auzim aproape zilnic, de la ceilalți și, poate cel mai des, de la noi înșine: „Nu am timp.” Ani la rând am crezut că este o explicație validă. Astăzi am înțeles că, de cele mai multe ori, este doar o chestiune de prioritizare.

Timpul este singura resursă care nu se mai întoarce niciodată, este cea mai prețioasă dintre averile pe care le putem avea vreodată în viață. Felul în care îl investești dezvăluie, fără dubiu sau echivoc, care sunt adevăratele tale priorități și unde vei ajunge în viitor și, mai ales, cum. Toți primim, la începutul fiecărei zile, exact aceleași 24 de ore. Diferența nu constă în cantitatea de timp pe care o avem, ci în oamenii și lucrurile cărora alegem să li-l oferim. Da, oferim, pentru că este un cadou, un cadou incomensurabil de valoros.

Recunosc, și eu am fost cândva omul acela care amâna chiar și mersul la baie doar pentru că nu voia să piardă o idee remarcabilă venită sau o sarcină pe care o credea urgența secolului. Deși, dacă sunt sincer, majoritatea „ideilor geniale" de la ora aceea sunau mult mai bine în capul meu decât arătau scrise pe hârtie a doua zi, iar „urgențele care ardeau casa” s-au dovedit, în majoritate, simple focuri de paie stinse de roua dimineții următoare.

De-a lungul timpului, am trecut prin medii în care oamenii păreau permanent ocupați. Ecrane deschise, telefoane care sunau continuu, notificări peste notificări, agende pline până la refuz. Dar am descoperit ceva esențial: a fi ocupat nu înseamnă neapărat că faci ceea ce contează. Uneori înseamnă doar că ai devenit prizonierul propriului ritm haotic.

Apoi am remarcat ceva și mai important, puțini văd asta în vremurile agitate care ne fură atât de ușor atenția. Oamenii pe care îi admir cel mai mult nu sunt cei care se plâng mereu că nu au timp, ci cei care își fac timp. Dar își fac timp pentru conversațiile importante, pentru familie, pentru mișcare și sănătate, pentru oamenii pe care îi respectă cu adevărat.

De aceea, când cineva îți spune de mai multe ori „Nu am timp”, mesajul real este de cele mai multe ori: „Am ales să-mi investesc timpul în altceva”. Sau, mai direct: „Această întâlnire, discuție sau persoană nu reprezintă o prioritate pentru mine.”

Dacă cineva îți răspunde la o propunere de întâlnire cu un sec „Nu am timp!” și nu știi cum să decodifici asta, traducerea mea simplă și onestă pentru tine este: „Nu am timp PENTRU tine!” Poate că doare pe moment. Dar este infinit mai util să înțelegi adevărul decât să te agăți de o scuză convenabilă. Dacă vrei să afli cât valorezi în viața cuiva, privește la timpul pe care ți-l oferă conștient și acordându-ți atenția totală, nu la explicațiile pe care ți le dă când lipsește.

La fel de important este însă și reversul. Și tu faci același lucru, uneori fără să-ți dai seama. De fiecare dată când amâni un control medical, sari peste un antrenament, îți neglijezi partenerul sau nu-ți mai suni părinții ori copiii. Când promiți că vei avea grijă de tine „după ce se mai liniștesc lucrurile" — verificarea aceea de „doar două minute" pe telefon, care se transformă invariabil într-un derapaj de patruzeci și cinci de minute pe Instagram, youtube sau TikTok, e tot un fel de a spune cui îi oferi, de fapt, timpul tău.

Problema nu este lipsa timpului, ci ordinea priorităților tale. Mulți cred că a sta cu telefonul la ureche de dimineață până seara și a trimite mesaje pe bandă rulantă arată un nivel ridicat de importanță sau succes. Fals. Uită-te la oamenii cu adevărat împliniți, la cei care construiesc lucruri solide și durabile: rareori îi vei vedea agitați, dependenți de ecran sau copleșiți de propriul program. Cei mai mulți au chiar și un zâmbet discret și relaxat constant pe fața degajată de încruntări sau încrâncenări inutile.

„Prea ocupat” este un mit pe care ni-l spunem ca să ne scuzăm lipsa de discernământ. Echilibrul și starea de bine nu se construiesc doar din ceea ce alegi să faci, ci și din ceea ce alegi să nu mai amâni. Agenda ta este cel mai sincer portret al vieții tale: ea arată clar ce prețuiești cu adevărat, nu ceea ce declarativ susții că este important pentru tine.

Dacă acest text ți-a dat puțin de gândit, dă-i un share și trimite-l cuiva care spune prea des că nu are timp. Poate că îi va aminti să se uite puțin în propria agendă.

P.S.

Dacă nu găsești niciodată timp pentru tine, nu înseamnă că ești prea ocupat. Înseamnă doar că ai ales să devii propria ta ultimă prioritate.

Ți s-a întâmplat vreodată să realizezi, abia după ce cineva ți-a spus-o direct, că „nu am timp" era de fapt răspunsul tău la aproape orice nu voiai să faci? Mă gândesc să abordăm exact acest subiect — cum îți aliniezi agenda cu prioritățile tale reale, nu cu cele declarate — în cadrul seminarului live pe care îl pregătesc. Ți-ar fi de folos o astfel de discuție? Spune-mi în comentarii sau în privat.

Zi de zi. Creștem împreună. Mâine este o nouă zi.

#Tineri #Timp #DezvoltarePersonala #Priorități #Viață

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc. Bine ai venit!