Există un moment în leadership care ar trebui să te îngrijoreze.
Nu atunci când cineva te contrazice. Ci atunci când nimeni nu o mai face. La început poate părea un semn bun. Ședințele sunt liniștite. Deciziile se iau repede. Oamenii aprobă. Conflictele dispar.
Dar uneori nu a dispărut conflictul. A dispărut curajul de a-l exprima. Iar aceasta este una dintre cele mai periculoase forme de liniște dintr-o organizație. Pentru că oamenii pot să tacă din multe motive.
Unii nu vor să deranjeze. Alții nu vor să pară dificili. Unii au încercat să spună ceva și au fost ignorați. Alții au văzut ce se întâmplă cu cei care spun adevărul și au învățat lecția.
În timp, organizația începe să funcționeze aparent fără probleme. Doar că problemele nu au dispărut. Au coborât sub suprafață. Oamenii văd. Oamenii știu. Oamenii simt. Dar nu mai spun.
Și aici începe să se piardă ceva mult mai valoros decât o opinie:
încrederea.
Un lider nu are nevoie de oameni care să fie permanent de acord cu el. Are nevoie de oameni care să aibă suficientă încredere în el, încât să-i spună și ceea ce nu vrea să audă. De aceea, înainte să te bucuri că echipa este mereu de acord, oprește-te și întreabă:
Este aliniere sau este tăcere?
În rândurile următoare nu îți propun răspunsuri. Doar câteva întrebări.
Adevărul: Când a fost ultima dată când cineva mi-a spus ceva ce nu voiam să aud?
Reacția: Ce fac atunci când cineva îmi contestă decizia?
Ego-ul: Încerc să aflu adevărul sau realitatea sau încerc să demonstrez că am dreptate?
Siguranța: Oamenii pot spune că nu sunt de acord cu mine fără să se teamă de consecințe?
Învățarea: Câte probleme din organizație sunt cunoscute de oameni, dar nu ajung niciodată la masa deciziei?
Și mai există o întrebare, poate cea mai incomodă:
Dacă oamenii ar spune astăzi tot ceea ce gândesc despre organizație și despre felul în care o conduc, ce aș afla?
Uneori, liderul nu este ultima persoană care află că există o problemă. Este ultima persoană căreia oamenii mai au curajul să i-o spună. Iar când acest lucru se întâmplă, organizația începe să piardă informații înainte să piardă rezultate.
De aceea, ascultarea nu este o calitate decorativă a leadershipului. Este un mecanism de protecție. Protejează deciziile. Protejează oamenii. Protejează organizația. Și, uneori, protejează chiar liderul de propriile certitudini.
Pentru că oamenii nu au nevoie de un lider care să aibă întotdeauna dreptate. Au nevoie de unul lângă care să poată spune adevărul.
O organizație sănătoasă nu este aceea în care liderul aude doar vești bune. Este aceea în care oamenii au curajul să-i spună și veștile proaste.
Elimină zgomotul. Construiește valoare. Condu clar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc. Bine ai venit!