Îi invidiez. Nu mi-e rușine să recunosc. Nu pe cei bogați, celebri sau puternici. Îi invidiez pe oamenii care au învățat să se bucure de lucrurile pe care cei mai mulți dintre noi nici nu le mai observăm.
Îi invidiez pe bătrânii care merg încet prin parc, ținându-se de mână după zeci de ani împreună. Pe copilul care râde din toată inima fără să aibă nevoie de un motiv spectaculos. Pe mama care își privește copilul adormit și simte că, pentru câteva clipe, lumea este exact așa cum trebuie să fie. Pe călugărul care găsește liniște acolo unde alții văd doar lipsuri. Pe oamenii care mănâncă o bucată de pâine cu aceeași recunoștință cu care alții deschid o sticlă de șampanie. Pe omul care își lucrează pământul fără grabă și fără nevoia de a demonstra ceva cuiva. Pe sportivul care iese din sală obosit, dar împăcat. Pe cei care pot privi un răsărit fără să simtă nevoia să-l fotografieze — recunosc, eu tot mai scot telefonul din reflex, chiar și când știu că n-ar trebui.
Ani la rând am confundat fericirea cu acumularea — mai mulți bani, mai multe obiecte, mai mult statut, mai mult succes. Astăzi cred că am confundat direcția. Am ajuns să cred că fericirea ține de cât îți este suficient, nu de cât ai.
Cu timpul am înțeles că oamenii pe care îi admir cel mai mult sunt cei care au nevoie de puține lucruri pentru a se simți bine.
Pentru mine, aceasta este una dintre cele mai mari forme de libertate: să nu depinzi permanent de încă o achiziție, încă o validare sau încă o victorie. Să poți spune, sincer: „Astăzi îmi este suficient. Am tot ce-mi trebuie. Mulțumesc.”
Știu, nu sună foarte spectaculos într-o lume în care până și cafeaua trebuie să fie „experiență”. Dar poate că exact aici este problema. Ne-am obișnuit să căutăm fericirea în lucruri care ne cer mereu încă puțin.
Această „invidie" nu vine din ranchiună, dimpotrivă. Este doar oglinda a ceea ce uităm prea des să căutăm:
simplitatea, prezența, recunoștința, umilitatea și capacitatea de a fi fericiți fără un pretext complicat.Adevărata bogăție este, pentru mine, să ai suficient și să știi că este suficient. Și să fii împăcat și să te bucuri de tot ceea ce ai. În ziua minunată când începi să admiri liniștea mai mult decât succesul, înseamnă că ai înțeles ce înseamnă, cu adevărat, prosperitatea.
P.S. Dacă ți-a plăcut sau crezi că i-ar putea fi de folos unui tânăr sau unei tinere, dă-i un share și un tag. Mă ajuți pe mine să ajung la mai mulți și ajuți pe cineva care are nevoie să-și amintească faptul că o viață bună nu se măsoară numai în ceea ce reușești să aduni.
Zi de zi. Creștem împreună. Mâine este o nouă zi.
#Tineri #GeneratiaNoua #Viata #Libertate #DezvoltarePersonala
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc. Bine ai venit!