Viața îmi oferă uneori mici străfulgerări ale unei frumuseți incredibile.
Să încerci să le reții este util, dar aproape imposibil.
Mici fâșii, vagi urme, poți desluși dacă ești cu adevărat atent și dornic de zâmbetele relaxate pe termen lung.
Lupta cu stările mai joase, mai proaste, acelea ”blue”, este obligatorie și trebuie purtată permanent, zilnic.
Depresia este reală, infernală, dar ceva-ceva tot se poate face împotriva ei. Cu răbdare.
Adică:
Mintea să-ți fie cât mai limpede. Să scrii, să citești, să ierți.
Postul, măcar intermitent, cât mai des. Foamea e binevenită uneori.
Reconoscător permanent pentru tot și toate.
Somnul profund și suficient să-ți fie biblie.
Trupul să-ți fie cu adevărat templu și în starea cea mai fit.
Controlează cu mână forte alimentația, băutura, da!, foamea deasă te poate ajuta. Bea apa ca pe o mursă.
Soarele să te vadă mai des ca patul.
Activitea zilnică să fie standard. Du-te, reglează, rezolvă, repară, construiește, sapă, plimbă-te, creează, investește, ajută, învață.
Stai tu cu tine și ”uită-te” la tine: și la exterior și în interior. Dacă demonii te vor speria e ok: ai astfel oportunitatea să-i cunoști și la întâlnirea viitoare îi vei speria tu pe ei.
Cel mai important: scapă urgent și cu orice costuri sau riscuri de orice te trage în jos sau înapoi, te lezează, te subapreciază. Îmi vei mulțumi mai încolo, știu.
Cu modestie, recunoscător, ”mai puțin” din toate, cu un zâmbet discret - va fi bine.
Depresia poate fi învinsă! Nu-i treabă ușoară, dar e rezolvabilă în timp și cu răbdare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.