luni, 6 aprilie 2015

Ajută și vei fi ajutat

De mic copil am fost educat sa ajut semenii. Mi s-a inoculat din familie un fel de obligație de a da sprijin celor care nu sunt atât de norocoși ca noi. 

Tata făcea asta la serviciul său unde era șef de unitate angajând oameni din diverse categorii defavorizate, persoane care în alte societăți de producție similare erau respinse și umilite. Apoi îi mai susținea pe acei nefericiți dăruind timp și energie pentru a-i instrui, cizela și integra. Mulți erau șocați de atitudinea tatei. 

Mama m-a împins mereu să ajut colegii la școală sau prin prietenii de prin fața blocului. La liceu îmi punea un sandwich și un măr în plus pentru un coleg de clasă despre a cărui condiție socială aflase ea la prima ședință cu părinții unde pentru el venise mama, pentru că tatăl nu mai exista. Mai apoi chiar și în facultate, apoi la locurile pe unde am lucrat mama m-a încurajat să fiu atent la cei din jur. 

Mama era prima care le lua partea femeilor pe care le aveam eu subalterne de-a lungul timpului prezentând situația lor mai dificilă ca femei în viață, având mai multe obligații casnice și probleme personale feminine. Deseori insista cerându-mi să fiu mai clement în evaluări și să le las libere sâmbăta (se muncea și sâmbăta în anii aceia de după revoluție). 
Mama avea o vorba ce mi s-a întipărit perfect în suflet: 

“Fii bun, mamă!”

Mai târziu în viata am cunoscut și eu o fată extraordinară, cea care aș fi vrut să fie femeia vieții mele, catolică, nepracticantă, dar cu care am obișnuit să merg duminica la slujbe o lungă perioadă. Am învățat puțin din ritualurile de rugăciune, am deprins liniștea ce o poți primi prin smerenie și pe care o simțeam concret străbătându-mă la rostirea preotului:
“Dăruiți-vă pacea!” 

Tot cu această domnișoară și în urma slujbelor de duminică întâi din București, mai apoi de la Sinaia, am fost plăcut impresionat de finalul predicilor, mereu același, transmis ferm de către preoți enoriașilor: 

“Mergeți și faceți fapte bune!”

13 comentarii:

Seherezada spunea...

Si ce te-a impiedicat ca domnisoara respectiva sa devina iubirea vietii tale, daca asta ti-ai dorit ?!

Gelu M. spunea...

Lipsa de maturitate. A mea.

Seherezada spunea...

Si Love Story pe unde e in ecuatia asta ?!

Gelu M. spunea...

Ea este.

Seherezada spunea...

Mhm.. Atunci se pare ca undeva e un salt temporal.. Altfel, se poate deduce ca si gasit pluralul de la "iubirea vietii" ;-)

Gelu M. spunea...

Cine spune că nu pot exista mai multe iubiri într-o viață?
Fiecare la vremea ei. Una e la 20 de ani, alta poate fi la 40 și alta la 60. Cred.
Probabil că fericiți sunt cei care au una și aceeași de la început până la sfârșit. Probabil...

Seherezada spunea...

Iubire in episoade am mai auzit, :) dar si iubirea vietii o fi la plural ?

Gelu M. spunea...

Este, este.

cristinaro83 spunea...

Iubirea este "la plural". Iubirea vietii e doar una. Care e cea mai cea dintre toate iubirile. O poti sti care e la finalul vietii cand tragi linia. Dupa o mare iubire ca sa iubesti cu adevarat iti trebuie o iubire si mai mare decat precedenta. Altfel, prin comparatie cu precedenta, iubirea mai mica din prezent moare, instalandu-se in suflet regretul dupa nectarul dulce al iubirii anterioare si neimplinirea. Unii se impaca cu ideea si isi gasesc alinarea in altceva, altii insa nu se pot resemna niciodata.
Dragostea si bunatatea nu pot fi negociate, cumparate sau vandute. Ele pornesc din adancul fiintei noastre, neconditionate, doar pentru ca asa simti. Actorii reusesc sa le simuleze, reusind sa le transmita uneori cu talent, pentru o scurta perioada.
Iubirea la 20, nu e la fel ca la 40 sau 60 dar au un numitor comun: frumusetea gesturilor, a cuvintelor care pornesc din aceste sentimente nobile iti ating suav si dulce sufletul, o exprimare prin gesturi si cuvinte specifica varstei.
Unii cred ca se manifesta violent tot din iubire sau gelozie care e declasata tot de iubire. Da. E declansata de iubirea pentru ei insisi, nu de iubirea care o poarta pentru celalalt. Dar acesta e un alt subiect mai amplu.

Gelu M. spunea...

Cristina, n-ar fi rău să te apuci să scrii. Cred că ai talent. Ar fi util și ar prinde bine un blog al tău. Cred.
Despre iubire și unicitatea ei va trebui să te contrazic. Am făcut-o deja prin scrierile (și faptele) mele anterioare. Să aștepți tragerea liniei de la sfârșitul vieții ca să vezi care a fost iubirea cea mai cea ...mi se pare ... naiv. Cel puțin naiv.
Dar accept că ești femeie, deci superioară, și vezi lucrurile cumva diferit. Deși n-ar trebui. Să le vezi diferit.
Eu sunt animal, deci am dreptul să mai și greșesc. Instinctual.

cristinaro83 spunea...

Da. Ai dreptate. Daca vrei sa iti expui o parere care intra in contradictie cu a unui blogger ar trebui sa o faci nestingherit pe propriul tau blog, in cate cuvinte vrei.
Desi e atat de tentant sa o faci printr-un comment scris la repezeala. Un articol il pigulesti de greseli, necesita timp.
Valoarea unui articol ar trebui sa se numere prin numarul de likuri si commenturi pozitive raportat la nr de vizitatori, nu prin commenturi de antiteza.
Poti sa iti educi cititorii. Daca nu le aprobi un comment, la al doilea vor schimba ceva. La doua refuzuri renunta.
Nu cred ca am atat talent ca sa devin macar un blogger mediocru. Oricum, iti multumesc!
Fiecare iubire este unica. Clar. Fiecare el sau ea e altfel. Ii poti aprecia corpul de zeita care trezeste in tine pasiuni si dorinte nebanuite sau alteia duiosenia, gesturile ei frumoase, calmul si pacea regasita in bratele ei. Fiecare iubire e frumoasa in felul ei unic. Unele de-o vara, de n ani sau de-o viata, atata timp cat iti hraneste sufletul si nu ti-l oprima. Dar una sigur a fost mai profunda, mai frumoasa, mai pe "gustul" sufletului tau.

Gelu M. spunea...

Aprob absolut toate comentariile de bun simţ.

Valoarea unui articol este dat de tine însuţi. Sau însăţi, dacă este cazul tău, femeiesc.

Numărul mare de like-uri și de comentarii pozitive nu mă încălzește cu nimic, chiar dimpotrivă. Mă pune pe gânduri. Înseamnă că sunt cu trendul, cu majoritatea, și știm cum este în lume cu majoritățile.
Și nici nu-mi doresc asta. În momentul în care vor fi prea multe like-uri și comentarii pozitive mă voi opri. Înseamnă că sunt pe un drum greșit.

Iubirea se trăiește, nu se discută.
E ca un ordin: se execută impecabil, nu se comentează.

PS:

Nu-mi propun, nu știu, nu pot și nu vreau să educ pe nimeni. Aș fi mulțumit să mă știu, la un moment dat, educat pe mine.

Andrei Dominic spunea...

Respect mamei tale.
Si respect pentru tine ca ai fost un copil ascultator.