vineri, 3 aprilie 2015

Revederea de 20 de ani

Săptămânile trecute mă sună Ion. Că vrea să revedem la bazin sâmbătă, aveam abonamente la aceeaşi spa. 
Că poate organizează și un tenis cu Mihai. M-am săturat de organizările lor. I-am spus să mă sune fix în ziua în care a închiriat terenul.
Tot Ion mă întreabă cum facem cu revederea de 20 de ani de la terminarea liceului.
Ar trebui ca această revedere să fie la anul, în 2016, și noi doi ar cam trebui să ne ocupăm de organizare. Că n-are altcineva cine. Eventual să ne ajute și Mihai, deși el n-a fost chiar coleg de clasă cu noi, era doar fratele unei colege, dar era și este un tip excelent, de grup și de distracție. Și bun prieten cu Ion. Cam dubioasă apropierea lor, dar asta e problema lor. Sau a prietenelor lor.

La revederea de 10 ani, tot Ion s-a ocupat de organizare. Deși era mare director comercial la cea mai mare firmă de curierat din România pe atunci. M-a anunțat din timp că a rezervat un restaurant undeva pe lângă bulevardul Unirii. Mi-a comunicat și ziua și ora din timp. Era o zi de joi, o țin minte și acum. Mi-a comunicat ziua întâlnirii cu vreo lună înainte, ceea ce mi-a plăcut. Pe vremea aceea eram și eu foarte ocupat, lucram după agendă, rezervări, programări și cu și prin secretara.

Chiar îmi aduc aminte de asistenta mea de atunci care mă anunță chiar în ziua evenimentului că este foarte emoționată: 
- De ce așa, Ana? - o întreb eu.
- Șefu, răspunde ea supusă și pisicită cum era, e mare lucru că vă mai reîntâlniți. Că ați mai ținut legătura. Că mai vorbiți din când în când. Noi, foștii colegi de liceu, nu am mai ținut nici o legătură.
- Ana, zic eu, cred că ăsta este meritul fetelor, al Irinei și al Laviniei, că s-au mai ținut de capul lui Ion, că s-au mai auzit pe telefoane și au organizat acel eveniment. La ce oră este?
- 20.00.

Zis și făcut. Plec de la birou din timp, îmbrăcat la costum și cravată, rupt de oboseală și de stress, ca să reîntâlnesc vechii colegi de liceu cu care dădeam afară din ore profesorii ce nu ne erau pe plac sau plecam, pur și simplu, de la orele la care nu ne plăcea de profesor. În parc. Sau la filme. Nu pot să uit ziua în care cea mai tocilară colegă, după care e căzut Ion în admirație, văzând-o cu alți ochi..., la revederea de 10 ani, nu voia să mai plece din clasă cu noi și să lase sala goală. M-au trimis pe mine, lumea crezând că mă place și că mă va asculta. M-a ascultat fata, dar am aflat ulterior că nu mă plăcea, ci dimpotrivă. Dar a profitat de ocazie ca să le facă geloase pe celelalte colege cu reușita de a o convinge și de a-l face pe tipul pe care-l plăcea ea să se mire de reacția ei rapidă, deși părea neînduplecată. 
Petrecerile noastre din liceu erau aproape săptămânale. Baierame, cum se numeau pe atunci. Dacă nu săptămânal, măcar minim una pe lună și tot aveam. Se țineau lanț, era o întreagă industrie adiacentă. Deși eu n-am fost la prea multe, făceam sport de performanță și nu-mi permiteam să pierd nopți aiurea și pe bandă rulantă, n-am ratat niciodată invitațiile de la Irina, Lavinia, Claudia și celelalte două febleți ale mele. Cum să le ratez?!? 
Dansam împreună, ne distram, ne agățam între noi, combinațiile și permutările cred că au fost cam toate epuizate. Sună nebunesc și incredibil, dar nu spun decât realitatea.

Intru în restaurantul respectiv, avea și o terasă, mă așez la o masă și cer ceva de băut. Mă uit la ceas, ajunsesem cu vreo zece minute mai repede. Dar, ciudat, nimeni nu mai venise. Zic să stau liniștit, încep să beau din berea rece și bună. Jumătate din mesele de la terasă erau ocupate de un eveniment, un botez sau o logodnă.
Peste vreun sfert de oră mă împacientez. Chiar nimeni să nu vină nici după ora fixată?!? Chiar așa de neparoliști să fie toți?
Îl sun pe Ion. 
Îmi răspunde greu, ca un director important, ocupat și mare ce era. Începe să râdă ca un nebun când îi spun că aștept de vreo oră, dar că n-a venit nimeni. 
S-a schimbat locul întâlnirii? - întreb eu. 
Se schimbase ziua, pentru că majoritatea nu putea ajunge joia, plus că acolo era anunțat un eveniment și locurile erau limitate. Și întâlnirea se mutase pentru vineri, adică a doua zi.

Eu eram singurul care nu fusese anunțat de schimbare. Vinerea n-am mai putut ajunge pentru că plecam din localitate pentru trei zile și programul era deja făcut cu rezervări și tot tacâmul. Din povestirile tuturor celor care au fost la revedere am înțeles că a fost un fiasco. S-au strâns doar 10 sau 12 din clasa de peste 30 de colegi. Au uitat s-o cheme pe diriga. N-au strigat catalogul. Nu s-a putut discuta liniștit, s-au format mici bisericuțe, atmosfera a devenit curând apăsătoare și stingheră pentru unii mai timizi. Acestea mi-au fost povestite.

În noiembrie sau decembrie anul trecut ne-am întâlnit vreo 4-5 dintre cei mai apropiați din clasă. A fost extrem de plăcută revederea, s-a propus o altă întâlnire cu mărirea constantă a cercului intim. Adică la fiecare astfel de întâlnire să ne mărim doar cu 1-2 persoane pentru a ne putea înțelege și distra la fel ca la prima revedere în cerc restrâns.

În concluzie, eu am ratat întâlnirea de 10 ani. Zilele astea se dorește stabilirea unei noi întâlniri după Paște pentru a începe organizarea revederii de peste un an.
Eu cred că mersul din aproape în aproape în grupuri mici, care să se mărească treptat până la momentul revederii de 20 de ani, este cea mai indicată măsură. Dacă vrem să ne distrăm ca în liceu, sau ca anul trecut în pub-ul acela de pe Burebista.
Iar părerea mea este că dacă ne adunăm 12 anul acesta este perfect.
Să fim 12, dar buni! Și bune...

2 comentarii:

Ema M. spunea...

Foarte frumos ca va reintalniti si ca mai pastrati o legatura, chiar daca nu des, sau ca nu a-ti ramas prea multi!:) Of, i-mi rascolesti si mie, cu aceasta povestire, o gramada de amintiri din trecut, despre anii mei de liceu, care au ramas cele mai frumoase amintiri din adolescenta mea si la care ma gandesc cu mare nostalgie (nu-i asa, Corina?:)) *)!
Incercati sa eliminati toate nemultumirile si dezacordurile dintre voi, care nu sunt importante si uitati-va la "the big picture", care este, de fapt, cu adevarat valoroasa, de/cu potential sufletesc si care ne lipseste multora dintre noi si intalniti-va!!!:)
(*Corina, organizam si noi ceva?:))*)

Gelu M. spunea...

Vineri seară, 24.04.2015, ne vedem pentru a stabili liniile generale. Stăm o oră, nu mai mult, punem la punct ce ne dorim să facem și cum, apoi fiecare este liber să plece sau facă ce vrea în continuare.