Influențe faste

Părinții m-au îndrumat să muncesc mereu. De mic copil am lucrat prin gospodărie cot la cot cu ai mei, ulterior am spălat vasele și dușumelele în restaurantul tatălui meu ani de zile. Când am fost “promovat” la “pahare”, după vreo 2 ani de vândut înghețată și munca de jos din bucătărie, la spălat vase și podele și la curățat cartofi, am fost extrem de fericit. Până să ajung să servesc la masă – atunci am văzut-o ca pe cea mai mare realizare a vieții mele – au trecut mulți ani. Aveam 15-16 ani și credeam că sunt “cineva”. 

Tatăl meu a știut să-mi insufle dorința și plăcerea de a munci și bucuria de a face asta benevol, fără a urmări în imediat o recompensă. El îmi spunea în acest sens, o dată când m-a pus să vopsesc un gard de 25 de metri de tabla de 2,2 m înălțime: 
“Vrei să faci mușchi? Vrei să arăți ca un sportiv adevărat? Termină de vopsit gardul ăsta și vei vedea transformarea uimitoare!”. 
Știu că a durat mult, săptămâni de-a rândul, vopsitul gardului acela, încă mai păstrez vie amintirea aceea precum și mirosul de vopsea și gardul în sine, dar nu-mi aduc aminte să fi devenit un sportiv adevărat. 
Taică-miu a fost un workăholic notoriu și mi-a inoculat și mie acest virus nenorocit. Probabil că el o vedea ca pe o cultură a muncii, ca pe un dat și un dar, așa fusese educat și el de către bunicul, ca o disciplină ce trebuie profund respectată, dar n-a știut niciodată unde să spună stop! Și nici n-avea timp să caute sau să citească informații care să-l ajute pentru a găsi o ieșire din “cursa asta nebună a șoarecilor”. Munca era rațiunea de a exista pentru el. Nimic important nu exista în afara muncii.

Am făcut și câțiva ani de sport, atât cât să-mi dezvolt corpul relativ armonios, să-mi construiesc o sănătate puternică și să deprind o disciplină de fier. N-am performat senzațional la nici unul dintre sporturile practicate, dar acum înțeleg ce înseamnă, cât de greu este, să ai un corp frumos modelat. Calitățile acestea, sănătatea și disciplina, îmi vor fi fost folositoare ulterior. Recomand și cred cu tărie că sportul făcut în copilărie și adolescență este mai important decât orice altă zestre sau avere lăsată urmașilor. Iar fiecare leu investit în sănătate, prin sport, se întoarce mai târziu înmiit înapoi. Fix la momentul la care cei de seama ta încep să dea aiurea banii acumulați cu greu, pe și la doctori și medicamente. 

Tata avea o vorbă:  “Economie, economie!”. Îmi spunea mereu să închid lumina când ies din camera mea și merg la bucătărie sau la baie. Că “arde” degeaba lumina 10-15-20 de minute. La fel îmi spunea și când eram la baie și mă spălam: să opresc apa cât timp mă săpunesc sau când mă bărbieream și mă frecam cu pămătuful. Iar pe vremea aceea nu existau lavoare cu baterii cu monocomandă sau senzor de mișcare. Și nici apometre. Iar prețul apei și al curentului electric erau derizorii. Erau aproape gratis acum 25 de ani.

”Unul să-l faci doi!” - sună în traducere liberă o vorbă a bătrânilor mei.