vineri, 1 mai 2015

Revederea după 19 ani

Am fost vinerea trecută la întâlnirea programată de mine cu doar două zile înainte. Sunt extrem de fericit pentru că, deși au promis că vin doar șapte-opt persoane, au ajuns până la urmă 13 sau chiar 14. Aproape câți au fost la revederea de 10 ani. Cu Cocky, singurul care juca fotbal la fel de bine ca mine, care a aterizat când lumea pleca și cu John Ross care deși n-a fost invitat, pentru că nimeni n-avea contactul lui, Dumnezeu l-a trimis la o întâlnire chiar în acea zi, chiar la acea oră, chiar în acel loc, cu noi.

M-am bucurat foarte mult că Mițișor a cedat insistențelor mele și a venit. Știu că are un program infernal cu serviciul, cu casa, cu tatăl ei și cu toate celelalte. A făcut un efort considerabil să ajungă, cred că de dragul și gura mea. Cred că dacă n-aș fi rugat-o mult n-ar fi venit vineri seara prin tot orașul aglomerat. Ea a reușit să mă emoționeze atunci, deși poate cele trei ”zâne” care-mi rupseseră frânele în clasa a noua și a zecea din trecut trebuiau s-o facă. Dar viața de aia este frumoasă pentru că-ți oferă surprize atunci când te aștepți mai puțin. 

M-a emoționat Mițisor pentru că am (re)văzut sufletul ei mare și frumos. Un suflet colosal, darnic, iubitor. Un suflet pe care l-am observat 4 ani de liceu, dar și în poză ieri, radiind de fericirea pură a reîntâlnirii cu foștii colegi și fostele colege. Recunosc că ochii mi i-a deschis A., cu care am schimbat niște mesaje în acea seară târzie, după eveniment. A. n-a putut veni fiind plecată undeva departe, dar încearcă să ajungă în octombrie.
Mițișor este genul de femeie, rar, pe care te poți baza 100%. Sufletul ei pur și generos radiază căldură și iubire prin toți porii.
Sunt multe femei care ori n-au deloc așa ceva, fiind agresive și mușcătoare cu venin tot timpul, ori dacă au puțin și arată cât de cât atrăgător, în coajă, nu vorbesc aici de creier, și-l folosesc, sufletul, ca să rezolve probleme concrete, idealuri solide, obiective meschine, strict în folosul și avantajul lor. Păcat! Stomacul a bătut sufletul mereu la unele dintre ele. Și acum le înțeleg starea și traiectoria. Nu le era ușor nici lor atunci. Tentația era mare. Este și acum. Cine să aibă timp de ”sufletisme”?
Anii aceia grei de după Revoluție, cu pauperitatea ce mușca din multe familii prinse în menghina nemiloasă a capitalismului incipient feroce, fiind private și de educația din familie, le-au transformat decisiv și pe acele biete fetițe necoapte și cu ochii sclipindu-le după o ciocolată sau un suc. Erau câteva dintre ele, chiar și la alte clase, care acceptau să iasă la întâlniri sau plimbare cu un paznic, viitorii bodyguarzi, sau vreun agent de vânzări de stradă de periuțe de dinți pentru că primeau ceva cald de mâncare sau o plimbare printr-o cofetărie la care unii nici nu visau sau efectiv nu-și permiteau. Este adevărat că la fel se întâmplă și astăzi cu generațiile noi.

Vreau să mulțumesc Irinei A. că a reușit să ajungă la întâlnire și știu cât este de ocupată și ea. Unde să mai pun că a venit și arătând și mirosind absolut superb! Să-mi facă astfel toate să-mi crească. La tensiune și la moral mă refeream, insinuanților!
De asemenea vreau să mulțumesc și Laviniei, cea care m-a mirat cu prezența ei, eu eram ferm convins că nu va veni. Așa-mi spusese, că nu poate să ajungă că are treabă în altă parte.

Eu credeam în liceu că mă plac anumite fete, dar ulterior am aflat că de fapt altele mă plăceau pe mine. De fapt, a fost una singură.
Este interesant acest joc și poate că vreodată mi-ar plăcea, de amorul artei, să dăm toți cărțile pe față. Adică cine pe cine a plăcut sau iubit, oficial sau în secret. Cam cum s-a întâmplat, superb!, în toamna anului trecut în High Heels.

În acest sens vreau acum să fac câteva confesiuni și să încep eu acest joc:

1. Mi-a plăcut de C. în clasa a IX-a. A fost o pasiune doar din partea mea, ea n-a simțit nimic pentru mine. Am aflat abia acum. Ea chiar nu-și aduce aminte de mine. A fost o pasiune intensă, ea avea fizicul cel mai dezvoltat din clasă la acel moment. Animalul din mine, deși pui atunci, a simțit probabil prada. Chiar dacă doar la nivel rațional, fizic neîntâmplându-se, evident, nimic. Nu știam ce-i aia sex în liceu. Doar ți-am spus că am fost copil cuminte mereu. Inclusiv acum.
C. are oarecum același trup și azi, trecând cu vederea sau ignorând trecerea normală a celor 23 de ani. Nu s-a schimbat prea mult. Cu ea n-am fost la nici un baieram, e adevărat, nici la vreo petrecere dată de ea, nici la alții. N-aveam cum. Erau discrepanțe ireconciliabile între noi. S-au păstrat intacte și astăzi. Iar 23 de ani își pun amprenta asupra memoriei mele. Rectific acum acest neadevăr scris eronat de mine aici. Ea neagă și că am fi fost împreună vreodată, a făcut-o și la întâlnirea de săptămâna trecută. Cât de ”împreună”, gizăs, puteai să fii în anul 1992 și în clasa a noua... Dar voi trece peste asta. Îi respect inclusiv decizia de a comunica tuturor asta și nu voi merge mai departe cu discuția în acest sens.

2. I. -”sor-mea” era cea cu care aveam sufletul cel mai apropiat. Mă chema la fiecare aniversare a ei, le făcea împreună cu Lavinia, altă slăbiciune..., aveau zilele de naștere apropiate în ianuarie, deși știa că nu agreez petrecerile dansante, pentru că nu știam să dansez și nu știu nici astăzi. Pentru că ea nu a acceptat nici o apropiere fizică niciodată, iubea puternic pe un alt coleg din clasă, am decis, ca să n-o pierd, s-o declar ”soră a mea” și s-o păstrez aproape de inima mea mereu, ca un fel de soră. Vorbeam des cu ea atunci, mă sfătuiam cu ea, mă alinam cu ea, mă alintam cu ea, era ca un pansament binefăcător pentru mine în acei ani. Acum este măritată, cu copil, așa că nu mai este nici un pericol să-mi declar deschis și public afecțiunea față de ea. Discuția de la calorifer însă, din clasa a XII-a, nu trebuie să rămână așa. Nu ajută nimănui și nu strică nimănui. Dar asta este o altă poveste, pe care n-o voi scrie niciodată, probabil.

3. I. -”misa” plăcea tuturor. Evident! Fusese pe locul 2 sau 3 la concursul de miss pe liceu, dar eu cred că merita să fie numărul unu. Arată excelent și acum, eu zic chiar, contrar părerii altora, că mult mai bine ca atunci, după 23 de ani, e măritată, cu un copil. Norocoasa! Admit acum, pentru că nu mai este nici un pericol pentru nimeni, că mi-a plăcut cel mai mult din liceu. Nu i-am spus-o direct niciodată, nici nu cred că ea a simțit în acest sens ceva vreodată, bruiajul atenției tuturor celorlalți băieți asupra ei m-a protejat cumva rămânând admirator incognito. A fost pasiunea mea secretă, până astăzi, combinația atracției cărnii de la punctul 1 și a unei sensibilități a sufletului de la punctul 2. 
Era nu doar foarte frumoasă, dar era și fină, deși rockeriță pe atunci și mereu îmbrăcată în haine negre, tricouri cu capete de morți și altele asemenea care nu-i știrbeau însă din femininitate. Avea ceva delicat, suav, în ea, în vorbă și în întreaga atitudinea a ei. Era ceva indefinit la ea, eu am asimilat-o unei tristeți de neșters provenită din familie. În felul în care se exprima și cum te privea avea ceva cald, fin, dar trist. Era o femeie cu ”de toate”, nu doar o fetiță.  Degetul ei, în acea poziție atipică la mâna dreaptă, m-a fascinat cumva. Elegantă în spirit, mișcări, vorbă. Nici la întâlnirea din Traffic n-a vorbit decât atunci când a fost cazul, cu tonalitate mică, a râs puțin, discret, elegant, atât cât trebuia. N-a avut nimic ostentativ. Nu i-am văzut ”omulețul”. Plăcută.

Am mai avut două febleți, una dintre ele dădea petreceri restrânse des, uneori de doar 4 sau 6 persoane, dar la care eu n-am prea ajuns tot din cauza fotbalului. Prăjiturile și băutura aceea făcută în casă, socată cred că era, nu le pot uita. Dar pentru că n-au venit la această întâlnire, și pentru că nu știu absolut nimic despre ele de 19 ani, nu voi scrie nimic deocamdată. Calea Dudești, calea Moșilor...

Totodată îmi aduc aminte, ca prin vis,  că cineva din clasă mi-ar fi spus odinioară că aș fi fost bărbatul perfect pentru ea. N-am crezut atunci acele vorbe, nu le înțelegeam. M-a bucurat remarca ei, ulterior a tot încercat să mă combine cu diverse prietene de-ale ei, probabil ca să mă aducă sau păstreze cumva pe lângă ea. Poate că am visat și asta. 
Altcineva mi-a spus ieri că emanam o anume forță încă din liceu. O forță nonviolentă care exercită un fel de atracție. Și că dovedeam o bună stăpânire de sine. A fost un șoc pentru mine pentru că eu credeam că sunt mai slab și mai puțin ostentativ și agresiv fizic, deși făceam sport de performață de mic copil. Dar chiar nu mă vedeam stăpân pe mine, mă consideram, și cred că sunt uneori și astăzi, impulsiv și brutal. Se poate să mi se fi părut că citesc și acestea.
Iarnă era atunci când cineva care mi-a declarat franc și serios în față, la o aluzie mai largă de-ale mele, că ar face diverse cu mine, orice vreau eu, acum! S-o duc la mine acasă și s-o am cum vreau eu imediat. M-am speriat groaznic atunci, pentru că la momentul respectiv nu aveam habar ce-i aia. N-am știut ce-i aia până prin clasa a XI-a sau chiar a XII-a. Recunosc că n-am mai făcut aluzii și propuneri sexuale multă vreme după acel episod, de frică să nu mi le accepte iarăși cineva. Și asta se poate să fie doar în imaginația mea.
Mai târziu, sau l-a sfârșitul clasei a XII-a, cineva m-ar fi caracterizat cu un singur cuvânt, la rugămintea mea, (într-un schimb de bilețele atât de tranzacționate la acea vreme): SPONTANEITATE! A fost o poză excelentă, am regăsit această calitate în costisitoarele evaluări din corporație făcute de renumita firmă de ”periere și sortare” de personal. Mi-a folosit mult descrierea ei, mi-a dat putere și încredere în mine în acel an de sfârșit al liceului. Asta chiar nu e vis, am hârtia încă, purtând scrisul ei. Dar se poate nega și asta, nu-i bai.

Concluzii:

1. M-a bucurat că participarea a fost imensă. Din opt confirmări inițiale au venit patrusprezece persoane la fața locului. În octombrie ar trebui să fim peste 20.
2. M-a bucurat implicarea fiecăruia în proiect și telefoanele și add-urile pe fb și mulțumesc aici în special Oanei T. și lui Micky pentru asta. Și lui Goe pentru ideea excelentă a deschiderii grupului privat.
3. O bilă mare albă pentru inițiativa Mădălinei de a prelua decis frâiele organizării. Se vede profesoara din ea și pedagogia afectivă și afectuoasă ce au caracterizat-o încă din liceu. Era cea mai matură, mai liniștită și cea mai echilibrată dintre fete. Și de la care, uneori, acum îmi aduc aminte, luam temele și lecțiile la care lipsisem. Și lipseam mult, mai ales în ultimii ani, din cauza sportului.
3. Băieții au fost caterincoși ca de obicei, Goe s-a implicat și chiar oferit să rezolve multe probleme. Un tip săritor, voluntar, altruist - așa cum îl știam din vremea când eram buni și nedespărțiți prieteni. Până la declarația din anul I de facultate. Mihai a fost exact cum îl știam: discret, rezolvator, implicat din proprie inițiativă. Un tip excelent!
4. Eu aș prefera ca după plecarea de la liceu să mergem într-un loc mai liniștit. Nu vreau să mă întâlnesc pentru ca să mănânc, nici să beau alcool, nici să dansez neapărat. (Dacă vrea cineva să danseze cu mine, în afară de Goe sau Ion – pe ăștia doi îi știu, să-mi spună dinainte și o rezolv. Nu trebuie să așteptăm încă un an pentru asta.) Eu aș vrea să mergem într-un loc unde să putem mai degrabă vorbi, povesti, depăna amintiri toți împreună, să râdem, să plângem – cine vrea, și unde muzica să fie mai repede un fundal, ceva discret.
Mâncarea, băutura și dansul să fie doar pentru cine vrea neapărat, nu ca meniu obligatoriu sau ca sumă impusă ab initio. Atenție că sunt unii care nu-și vor permite bugetul stabilit.
5. N-aș vrea să repetăm istoria cu balul de absolvire. Presimțirea mea este că ..., dar mai bine mă opresc aici, deocamdată.




6 comentarii:

Seherezada spunea...

Derutant, foarte derutant.
Mai ca te-as intreba ce liceu ai terminat...

Gelu M. spunea...

Ce-i așa derutant?!?
Virgil Madgearu, Economic 1. Nu-i nici un secret.

Seherezada spunea...

Acum e foarte clar, merci !

theoden spunea...

Imi pare bine ca inca va mai intalniti! Noi ne mobilizam din ce in ce mai greu si din ce in ce mai putini...

Gelu M. spunea...

Noi suntem mai tineri... :-)
Încă.

theoden spunea...

LOL.... noi in mod obisnuit ne mobilizam greu...