marți, 19 mai 2015

Partenerul ca oglindă

O bună prietenă, din garda veche, mi se plângea zilele trecute că este siderată de alegerea fostului ei prieten de care s-a despărțit de curând. Despre care prieten eu am spus mereu, și pentru asta am fost aspru beștelit de fiecare dată de mai mulți din grupul lărgit de prieteni, că este un tip cel mult modest, dacă nu chiar un ratat, chiar dacă are funcție, bani și avere. 
Ea era mirată că el a ales s-o părăsească, aparent fără motiv și într-un timp extrem de scurt, după foarte mulți ani petrecuți împreună și având planuri de viitor „gârlă” - inclusiv o nuntă..., pentru o ”țoapă” - zice amica mea. Și că această țoapă n-ar fi potrivită pentru el, iar el ar face astfel o greșeală. Eu i-am mai precizat, încă o dată, că acea nouă doamnă din viața dobitocului este perfect potrivită pentru el. De aici au reînceput discuțiile aprinse...
...că de ce-l fac dobitoc pe boul ce tocmai o rănise și-o părăsise într-o săptămână ca pe-o măsea stricată sau cârpă murdară ... 
Am plecat acasă în acea seară mai devreme, n-avea sens să mai vorbesc cu pereții, și acum comunic că nu accept decât scuze scrise. Pe hârtie, cu inimioare desenate de mână și cu amprente parfumate. Da, și cu fundă roșie. La gât. Atât!

"Domnii sunt atât de rari, încât mă declar surprinsă că nu e bătaie pe ei! Dar se pare că prinţesele moderne nu mai visează astăzi să fie salvate de un prinț chipeş pe cal alb, bărbaţii eleganţi, atenţi la orice gest şi discreţi nu mai impresionează cu nimic, iar femeile îşi susţin cu vehemenţă independenta. Şi nu am nimic rău de zis cu privire la emanciparea noastră, dar mi-e teamă că această independenţă de care suntem atât de mândre este astăzi dusă la extreme, astfel încât riscam să ne pierdem feminitatea, naturaleţea, iar delicateţea, fineţea şi eleganţa în dauna unei atitudini indiferente, rece, chiar războinică. Şi atunci când femeia uita să mai fie femeie, cui îi mai arde să fie “domn” şi poet lângă un sloi de gheaţă?"

Ieri îmi scrie pe Facebook o fostă colegă de liceu că ar fi totuși bătaie pe domni. Dar că lupta s-ar duce de multe ori între o țoapă și o doamnă. Și, insinua colega, de cele mai multe ori câștigă țoapa. I-am răspuns că de câștigat va câștiga cea care este cea mai potrivită pentru respectivul ”domn”. Poate că noi o vedem țoapă pe câștigătoare, dar ea s-ar putea să nu fie așa. Ori poate doar noi îl vedem ”domn” pe respectivul, care s-ar putea să fie puțin diferit în esență.

Sunt persoane care își fac albie de porci partenerii sau partenerele de viață. Că sunt proști, materialiste, neciopliți, stupide, anoști, cheltuitoare, bătrânicioși, puturoase, infantili, curve, curvari, lacome, dizgrațioși, etc. De cele mai multe ori au dreptate, nu contestă nimeni asta. Dar se spune că perechea ta este fix oglinda ta din acel moment. Pe care o validezi prin simpla ta prezență în acea relație. Nu se spune că cine se aseamănă se adună?
Păi dacă tu îți dai seama după ani de zile că ea/el este atât de nepotrivit(ă), atunci cum ești tu ca pereche? 
Rămânerea neforțată sau complacerea în acea relație cu o persoană pe care o devalorizezi atât de mult, oare ce spune despre tine și despre caracterul tău?

Sigur că poate fi un șoc să afli că cel de lângă tine nu valorează atât de mult pe cât credeai odinioară. N-ar trebuie să fie ceva dramatic, este doar deschiderea ochilor. E normal. Poate că ați evoluat în viteze diferite sau unii au avut alte obiective în viață. Sau că, pur și simplu, ”ți-a rămas mic” partenerul. Nu-i nici un bai. Se mai întâmplă. Bine că ai reușit să dai jos ochelarii de cal sau masca de sudură.

Tocmai asta cred eu că este frumusețea unei relații, să crești și să te transformi și dezvolți simultan și în aceeași direcție. Astfel este evident că vă potriviți și că aveți un viitor împreună.



Niciun comentariu: