luni, 17 noiembrie 2014

Cadou simbolic e perfect

Este extrem de plăcut să faci cadouri. Pentru unii. Dar este și mai plăcut să primești cadouri. Pentru majoritatea. Așa se bucură toată lumea la momentele aniversare fie că dai, fie că primești.

Pe vremuri era o bucurie mare în sufletul unui om, în general femeile spuneau asta, când primea ... orice. Chiar și un fir de floare, oricare ar fi fost felul florii, aducea mulțumire pe chipul unei sărbătorite. Se spunea atunci că ”mă bucur că te-ai gândit la mine”. Și așa și era. Lumea punea preț pe gest, nu pe suma alocată cadoului. Valoarea unui cadou era determinată în primul rând de simplul fapt că îți aduceai aminte data aniversară și că transmiteai gândurile bune. Nimeni nu făcea calcule instantanee a valorii cadoului primit.

Între timp au trecut 10-15 ani, poate chiar 20-25 pentru unii, și multe s-au schimbat pe meleagurile noastre. Au apărut telefoanele mobile care îți aduc ele aminte ziua cui este sau urmează. Și site-urile de socializare fac același lucru. Și multe alte aplicații au preluat astăzi grija ținerii de minte a aniversărilor. Tot acum, ca o compensație în secolul vitezei, se poate calcula valoarea unui cadou cu o simplă privire. Reacțiile sunt instantanee.
Demult se spunea că era frumos când primești un cadou să-l deschizi, să te uiți la el, să zâmbești bucuros și să spui minim 2-3 cuvinte chiar de complezență. Văd astăzi tineri, și nu numai, care ori nu deschid cadoul primit decât după plecarea invitaților, ori îl deschid și traduc la secundă și perfect sentimentele avute față de ceea ce s-au gândit oaspeții să cadorisească. Chiar dacă acele sentimente sunt negative, neplăcute, nejustificate.

Lumea nu se mai mulțumește cu puțin. Vrea din ce în ce mai mult. Mulți nu mai au răbdare. Nici multe nu mai sunt ”paciente”. Să ceri puțin nu mai este la modă. E depășit. Nimeni nu vrea să fie de modă veche.



Totul se poate cuantifica, măsura. Rapid. Ca să arăți cât de mult ții la cineva trebuie s-o dovedești. Concret, prin fapte și obiecte, nu cu vorbe. Vorbele-s perimate. Cash-ul vorbește. Numerarul strigă sus! Și tare. Sau măcar în echivalent în produse. Ca la piață. 
Adică, să dau doar un exemplu, dacă vrei să ceri pe cineva de soție, trebuie să-i dăruiești un inel. Musai. Prețios. Sau ”Neprețuitul”. Se acceptă doar cu piatra foarte valoroasă. Minim una. Maxim - oricâte. Dar foarte sclipitoare. Să coste cât mai mult. Ca să poată proaspăta logodită să aprecieze cât de mult este iubită - altfel cum?!? Și la cam cât este apreciată. 
Să răsfoiască în fața prietenelor pline de invidie catalogul de prețuri al celebrului magazin de bijuterii până la pagina unde este inelul tocmai primit. 
Ca să afle ce - vei întreba? Păi valoarea! 
A cui valoare? A inelului, desigur. 
Ce întrebări pui și tu... 
Inelul valorează mii de euro. 
Nuuuu. Nu, nu logodnica. Ea e fericită de cât a cheltuit pețitorul. Pentru ea...din dragoste. Abia acum și-a văzut și ea valoarea și e ... mulțumită. De aia a și spus repede: DA!

Am cunoscut cazuri, luna trecută a fost unul, în care ea și-a ales singură inelul. Și i-a indicat pretendentului magazinul, modelul, prețul și culoarea. La semi-protestele lui, extrem de timide - e adevărat, privind suma imensă ce trebuia băgată într-un cerculeț de tablă, ea a replicat tăios: ”Nici măcar atâta nu valorez?!? Mașina ta (nota mea: un bolid nemțesc - limuzină de 2 ani vechime la acel moment) valorează cam dublu sau triplu de atât... Nu valorez nici cât un sfert de amărâtă de mașină...?” 




Am dat doar un exemplu rupt din realitate. Pot da mai multe. Legat de cadouri de început de relație, ca să dovedești că-ți dorești într-adevăr să începi, de continuare de relație, că vrei cu tot dinadinsul s-o păstrezi, de final...că nu vrei s-o pierzi, sau ca să ți se permită să cumperi cadoul de logodnă. Adică să ai privilegiul unic, mă rog - vorba vine..., al degetului lung și subțire îndreptat către pagina din catalog...

Această translație a sentimentelor în lumea banilor mă sperie. Ai să zici că sunt zgârcit. Sau că gândesc ca și unul. Se poate, nu te contrazic, dar ar trebui să și justifici asta. 
Pentru că cei care în anii de glorie și boom economic erau atenți doar la zerouri, să nu fie 5, 4 era ok!, când cumpărau atenția cuiva, se plâng astăzi în pumni că ”ce prost am fost”. Dar, stați liniștiți, nici ele nu sunt mai relaxate, deși au câte 2 sau 3 inele, sau alte bunuri, unele valorând cât o garsonieră într-o zonă bună a capitalei. Eu pot arăta o legătură, nu eu personal ci studiile de specialitate și medicii psihiatri și chiar psihologii au făcut deja asta, puternică, între așteptările prea înalte, în general nejustificate și iraționale și nefericirea ce hăituiește mulți semeni. 
Pe unii dintre ei îi duce spre depresii, iar pe alții către sinucideri în momentele în care realizează că totul este un fals. Inclusiv sentimentul. 

Se spune că fericirea este dată de raportul dintre realitate (ce se întâmplă) supra așteptări (ce-ți dorești).



Cu cât așteptările tale vor fi mai mari, în raport cu realizările concrete din realitate, cu atât mai nefericit vei fi. Sau invers: cu cât vei fi mai modest și recunoscător în așteptările tale în raport cu realitatea cotidiană cu atât mai fericit vei fi. Astfel nu poate apărea nici dezamăgirea, nici deziluzia, nici măcar descumpănirea. 

Nu judec și nu acuz pe nimeni. Fiecare face și acceptă ce crede că este mai bine pentru el/ea. Eu doar constat. Dispariția purității sentimentelor sau măcar a fațadei aparențelor. Sunt rare cadourile simbolice în zilele noastre. Care să transmită un mesaj și să confirme niște trăiri și afecțiuni reciproce. Dacă există. Nu să le provoace prin stimularea creierului mic și repede entuziast la cifre. Apoi ne mai mirăm că relațiile se deteriorează atât de ușor și de repede. Că divorțurile sunt ceva perfect normal la peste 50% dintre cuplurile din Ro. Că interșanjabilitatea partenerelor a devenit sport național.

Păi așa se întâmplă când vrem mai mult. Apare o licitație. Se creează o adevărată bursă. Da, chiar există o ”bursă”. Pentru profesioniști. ”Investitorii” care cunosc bine ”piața” și știu la ce cotă să ”intre”. Chiar dacă shortează masiv, nimeni din partea cealaltă a baricadei nu știe. Sau știe, dar acceptă cota. N-o contestă, o primește și zâmbește. 
Pentru că totul este sub o mantie aurită și învăluită în misterul dorinței. Și al cererii implicite și chiar explicite - v-am povestit cu degetul pe catalog, nu? Cadouri scumpe, atenții costisitoare, etc. 

Nimeni nu intuiește, desigur în afara altor ”investitori” că pozițiile ”long” nu se plătesc. Ele se clădesc împreună. Nu se cumpără. Pentru că tot ce cumperi are un preț. Și dacă așa gândești vei vedea că oricând poți, și vei, întâlni un finanțator mai puternic, dornic să te pună la butonieră, chiar dacă temporar, sau invers, va apărea în piață un alt activ ”chilipir”, ”shortat” de altul, pe care-l poți achiziționa, tot temporar, la preț derizoriu. 
Unii le iau de tot, cu acte, dar le țin ”calde” tot pentru bursă. Chiar se bucură nedisimulat când activul vechi găsește singur o cale de a ieși din proprietate, se opresc cheltuielile cu mentenanța și se face loc în portofoliu pentru un ”new entry”.  




Nu spun că toată lumea este așa. Există și excepții. Multe. Eu mă bucur de prezența unui astfel de OM. Doar că există un trend al consumerismului care a afectat și această zonă a sentimentelor. E rău că este așa. Zic eu. Și sunt foarte puțini ca mine. Este adevărat că după 2008 și mai încoace, având în vedere recesiunea și mai apoi crizele succesive, ”piața” a mai scăzut. Nu se mai ”cere” chiar atât.

Dragostea începe să-ți revină. La sentimente. Mai bune. Și autentice. Am observat asta chiar săptămânile trecute. Tocmai atunci când începuse să-mi placă și credeam că se duce și 2015 tot pe bursă ...


17 comentarii:

Ema M. spunea...

Articolul este scris intr-o maniera comica:) si, si dupa parerea mea, totul in el este foarte exact si adevarat:).

Seherezada spunea...

Atunci imi permiti sa trag concluzia ca e mai bine sa te astepti la o proasta, urata si interesata material ca asa sigur nu ai cum sa mai fii dezamagit ? De "buna, blanda, iubitoare, inteleapta, rabdatoare, etc. , ce sa mai vorbim ?
Ce destepti psihologii astia..
Asa si-or seta si ei asteptarile ?!?

Gelu M. spunea...

Gelu M. spunea...

Eu rămân la faza cu bună, blândă, înțeleaptă...etc.

Seherezada spunea...

Aha... Deci ai asteptari..

Gelu M. spunea...

Minime, zic eu.

Seherezada spunea...

Cat de minime, daca nu te superi.. ?!
Ca daca ma uit doar la cele 3 calitati enumerate de tine mai sus ( desi sunt urmate de "etc";), chiar si doar astea mi se par destul de scumpe.. Ca nu se platesc in bani, ci in ani.. ;)

Gelu M. spunea...

Nu se mai supără moşu chiar aşa uşor, la toate fleacurile. ☺

Dar da, anii sunt valoroşi. Doar cu înțelepciunea aferentă. Atât! 😆

Seherezada spunea...

Deci : nu ai pretentii, dar de fapt, ai, dar sunt minime. Si asa minime cum sunt, sunt un pic scumpe..
Am inteles bine, mosule ?! :)))

Gelu M. spunea...

Fiecare înțelege ce vrea. Eu n-am zis nimic de scumpe, Babette. 😆

Seherezada spunea...

Da-da.. Bine, cum zici tu..
Ma duc sa cumpar niste intelepciune de la piata. Vrei sa iti spun la cat gasesc kilul ?!? :)

Gelu M. spunea...

Ia o sacoşă mare şi trainică. 😂
Cadoul simbolic nu-i pentru to(n)ți. 😆

Seherezada spunea...

Aaaaaa, pai zi asa.. Ca daca e simbolic, atunci pot sa iau doar cateva grame si nu mai trebuie sa ma car si cu sacosa mare.. ;)

Gelu M. spunea...

Ar trebui un cărucior pentru la piață, să nu-ți rupi brațele.
Chestiunea cu cadourile simbolice e discuție separată şi grea. Corect!

Seherezada spunea...

Spionule ! :)))
Crezi ca numai tu te lupti cu partea "animalica,instinctuala" ?!Fiecare cu sacosa sau caruciorul lui/ei..

Gelu M. spunea...

Unora le-ar prinde bine o remorcă. :-)

Ema spunea...

Va iubesc!❤❤
Seherezada, hai si tu pe Facebook, te rog! Suntem mai multi acolo. :) ��