Caut liniște. O declar nulă, pierdută era oricum.

Îi văd când ies cu ei la masă. Mănâncă repede, precipitat, ca niște pușcăriași. Parcă s-ar teme că le ia cineva gamela din față sau trebuie s-o golească ca să poată să-și pună și felul doi.

Îi văd în baruri, în cluburi, la terase, în sălile de sport, prin parcuri. Gesturile sunt febrile, atitudinea agitată, totul e alterat. Parcă ceva nevăzut îi împinge de la spate și-i hăituiește ca pe hoți. 

La discuții, de business sau doar între prieteni - de plăcere, îi aud cum îți preiau vorba din gură. Cum încearcă în permanență să intuiască ce vrei să spui, să completeze, n-au răbdare să-ți termini ideea. Te întrerup deseori, brusc, vor să spună și ei ceva. Apoi își cer scuze, când își dau seama că sunt nerăbdători și, poate, nepoliticoși.

Îi văd la volan în trafic. Sunt agitați, nervoși, grăbiți. Inutil. Oricât de grăbiți ar fi și oricât de mare ar fi întârzierea lor, nu pot sări peste coloana de mașini și nici nu pot zbura. Neliniștea le este întipărită pe chip, vorbă și gesturi. Sunt ca niște prizonieri de elită în conserve de lux. Ar vrea să evadeze, dar nu știu cum. Și nici nimeni nu le spune.

Se duc în tot felul de pelerinaje, vizitează locuri sfinte, este o adevărată modă cu mânăstirile și excursiile aferente - se naște o nouă industrie, observ, unii merg până la Muntele Athos (cu programările și procedurile de rigoare), nu ratează nici un sfânt sau moaște de vizitat și de pupat, bisericile și schiturile sunt vizitate ritmic, săptămânal, cu asiduitate. Fiecare are ceva de căutat. Majoritatea caută liniștea, în special pe cea interioară.

{(...) Maica stareță îmi spune că oamenii vin. Îi vede cum sărută icoanele, cum aprind lumânări, cum intră în biserică, cum se plimbă prin curte, după care revin în biserică. "Oamenii caută. NU își găsesc liniștea. Viața de azi nu mai corespunde sufletului pe care ni L-a dat Dumnezeu, iar oamenii caută...". Neliniștea - ne spune maica stareță - vine din prea multă nepăsare pentru suflet. Te îngrijești de nevoia trupului, de nevoile imediate și personale, și prea puțin de ceea ce este dincolo de granița trupească. Mulți nici nu-și mai pun problema asta, dar simțind încătușarea materialismului, ajung să se comporte într-un fel care nu este al lor.} - La Tismana, Stela Giurgeanu, DV 247.

Își cumpără tot felul de cărți și reviste glossy, citesc cu nesaț site-uri și bloguri cu sfaturi complete de siropoșenii despre ”cum să scapi de stress în 10 pași simpli...” sau ”cum să-ți liniștești mintea și trupul - 9 metode cu principiile tao/lao/buddha/zen...”. 
Apoi, imediat, în maxim 2-3 zile, revin la ritmul și gândurile lor inițiale și se reașează confortabil în continuare în agitație și stress-ul obișnuit.
Suferă de boala secolului, iar mulți nici nu conștientizează asta. Câțiva sunt simpli șoricei într-un carusel.

Pot fi zăriți pe stradă, la tot pasul, cum merg greoi, apăsat, dar cu o cadență ce ar face invidioși soldați de elită, cu chipurile acre lipsite nefericit de zâmbet, și trupurile tinere, dar sleite și gârbovite. Toate drumurile lor caută preponderent serviciul, banii, averea, privilegiile, pozițiile înalte, recunoașterea șefilor. Ochii le sunt încercănați și privirea este lipsită de orice strălucire. Aproape opacă. Cum cei mai mulți nici nu reușesc, în ceea ce greșit și-au propus, cad în frustrare. Iar frustrarea e grea. E ca o lespede. 
Liniștea puțină rămasă într-un colț al sufletului se face țăndări în acest moment. Suferința depresiei ce-i cuprinde, precum ghearele prădătorului aerian pe bietul șoricel fără nici o șansă, îi domină tăcut pe mulți urlând sfâșietor doar către privitorul străin avizat, dar neputincios.

Liniștea se poate procura și dăruind. Dăruind liniște altora. Mergând și ajutând benevol pe cei mai puțin favorizați de soartă. Făcând fapte bune. Dar cum cursa șobolănească, celebra rat-race, nu ne dă răgaz nici pentru noi, cu atât mai puțin ne vom putea gândi la alții. Deși de acolo ne-ar putea veni alinarea și vindecarea și tot acolo am putea să le dăruim înapoi (re)aducând bucurie.

Eu, dar și câțiva buni prieteni și amici, ne căutăm și găsim liniștea și în mijlocul naturii sau cât mai aproape de ea. Statul în cutiile de beton închiși ca în veritabile pușcării, fie la birou, fie prin cluburi sau baruri, fie acasă, nu-i chiar așa sănătos. Nici pentru corp, nici pentru minte. De suflet nici nu mai vorbesc.

Mulți merg des la țară, fie a lor, fie a unui cunoscut, rudă sau prieten. Sau merg pur și simplu în excursii de-o zi în apropierea orașului unde locuiesc. Cât mai departe de betoane.

Căutând liniștea.