sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Sentimente și afecte - da! Obiecte - nu.

Tocmai se terminase aniversarea zilei ei de naștere și era extrem de mulțumită. I. avea un zâmbet reținut și mic pe față, dar avea unul. Altele nu-l aveau nici pe ăsta.
Cadourile se lăfăiau nenumărate, unele chiar încă nedeschise, în camera mare și luminoasă de la stradă, florile umpleau toate vazele și câteva sticle de plastic de 2l tăiate la jumătate - special pentru asta. Pe terasă mai bolborosea o sticlă abia desfăcută de șampanie. Toată casa arăta ca după bombardament, iar fumul țigărilor încă domnea neclintit. În curte, pe jos, peste dalele de piatră, era un covor de mucuri de țigară, capace de bere și șervețele.
Da, fusese o petrecere pe cinste. Așa evaluase ea. Lumea se distrase strașnic și I. primise o grămadă de felicitări și urări de bine și sănătate.

I. era o femeie frumoasă. Era încă foarte atrăgătoare în ciuda faptului că sărise ușor de 40 de ani. Mereu aranjată, cochetă, dichisită. A avut în permanență grijă de ea, de ce mănâncă, ce bea. Nu pierdea nopțile, n-avea acele cearcăne clasice ale fetelor clubiste, decât cu acel misterios mascul ce venea doar ”după 21.30 - fix” și pleca în 2-3 ore. Asta, lipsa nopților pierdute, îi conferise un aspect proaspăt prin tenul curat, mintea clară și ochii limpezi.
Nu fuma, nu consuma alcool, avea lungi perioade când ținea și post. Cumva era credincioasă, dar nu habotnică. Spunea mereu că doar Dumnezeu îi mai poate scoate în cale acel bărbat cu care să facă o relație serioasă pe termen lung.

Majoritatea prietenilor invitați la petrecerea lui I. îi urase și să-și găsească jumătatea mult râvnită și așteptată.
Toți o întrebau:

 -  Tu când te măriți? Ce mai aștepți? Ai tot ce-ți trebuie!

În alți ani întrebările acestea o făceau să se simtă bine. Purta titlul de ” cea mai curtată” cu o oarecare mândrie și ostentație ce-i hrănea orgoliul. Se lăsa greu cucerită și asta îi conferise titlul de ”Regina de gheață”. Ce ironie!

Anul ăsta parcă ceva se schimbase. Mai ales după ce el își găsise alinarea în brațele alteia care nu avea absolut nimic special. Răutăcioșii au apreciat-o ca fiind maxim ”simpluță”. Chiar ușor urâțică, dar tânără. Dar, cum-necum, ea, ”simpluța”, reușise să-l vindece de rana cumplită provocată de I. cu 3 ani înainte, chiar după o astfel de petrecere monstruoasă și tot la ea acasă. Și mai ales în momentul când nimeni nu mai credea că el se va însura cu altcineva vreodată

I. avea studii superioare, era deșteaptă, se descurcase singură în viață, nu acceptase nici una din ofertele generoase de a deveni o întreținută iubită. Nici de la investitorul din Paris, nici de la doctorul din Noua Zeelandă. Ea profesa într-un domeniu foarte bine retribuit și văzut în societate. Îi plăcea ce făcea, ea așa declara, dar se plângea des de dureri de spate, de mijloc și de umeri. O greutate imensă parcă o apăsa de ani de zile. Era foarte ocupată zilnic, ajungea foarte târziu acasă serile. Week-end-urile erau pentru odihnă și refacerea forțelor pentru că luni dimineață trebuia să ia iarăși munca de unde o lăsase vineri noaptea.

Nu mai credea în povești și ținea, involuntar uneori, bărbații la distanță. Unii erau chiar valoroși, din multe puncte de vedere, puteau face față cu brio nivelului ridicat impus de I. privind o eventuală relație. Dar ceva lipsea din toată această ofertă. Era ceva deficitar la fiecare pretendent, dar n-a știut exact să-mi spună până în dimineața aceea de după petrecere.

Mă sună foarte devreme, nu se făcuse nici 07.30. Îmi mulțumește pentru cadoul de cu o seară înainte și mai ales pentru că am rămas cu ea până ce toți invitații au plecat. Mă roagă s-o iert că a trebuit apoi s-o văd plângând în hohote la nici 15 de minute de la plecarea ultimului invitat. Culmea, era cel care o curtase ani de zile, fiind cel mai culant om pe care l-am cunoscut, și pe care ea îl azvârlise ca pe-o măsea stricată imediat după revenirea în țară din vacanța de lux de pe insula unde nu avuseseră nici semnal gsm - un paradis. Aveau doar 3 săptămâni de relație, el era îndrăgostit până peste urechi, îi satisfăcea toate capriciile ei costisitoare, iar ea i-a spus că mai bine se opresc aici. Nu-l vede și nici nu-l simte aproape de sufletul ei. Nici nu crede că au vreun viitor împreună.

Eu îmi făceam geanta de antrenament, tocmai ieșeam din casă. Când i-am spus că nu pot veni pentru că trebuie să ajung la sală, i-am promis însă că după efort trec pe la ea, a reînceput să plângă. Era doar a treia oară când o vedeam plângând în cei peste 15 ani de când ne cunoșteam. Plânsetul ei era fel de puternic ca și cel cu doar 3-4 ore mai devreme când o lăsasem singură, abia se liniștise, să doarmă după petrecerea fabuloasă.

Mă tot gândesc că poate tot ce poate fi atins cu mâna sau văzut nu are nici o valoare. Tot ceea ce te bucură și umple de fericire, deși nu-l vezi - aceea ar trebui, cred eu, căutat, atras, multiplicat, apreciat, păstrat. Asta ar vrea și I. acum să caute, să găsească și să păstreze...

Micul prinț al lui Exupery a descris asta excelent. Lucrurile cu adevărat importante doar cu inima le poți vedea. Ele rămân ascunse ochilor. Faptul că noi ignorăm asta și alergăm după bunuri materiale și funcții înalte neglijându-ne grav sănătatea și sufletul este o eroare gravă, cred eu, de comportament și atitudine. La un moment dat ne va costa. Am fost pe acolo și-i numai pucioasă - fii liniștit.

Când spun sentimente nu mă refer numai la cele către sexul opus sau de iubire pur sexuală. Cadrul trebuie să fie mult mai larg. Poți avea sentimente, și este excelent pentru cine reușește asta, și pentru un om pe care-l vezi prima oară în viața ta. Pentru că face un gest frumos, civilizat, rar, sau spune un lucru interesant și de valoare în care te regăsești și te face să zâmbești sau să vibrezi. Firesc, natural, nu electric. Prin aer, nu cu baterii.

Afectele, acele senzații în general de scurtă durată, sunt exact cele care ar trebui vânate. Ele sunt picătura de culoare și de adrenalină ce ar trebui să-ți înfrumusețeze zi de zi viața nu mereu extraordinară. 
Se poate întâmpla când vezi un cățel iubitor, cu sau fără stăpân, sau o pisică alintăcioasă, sau un loc cu flori frumos îngrijite. Sau doar o singură floare sau un copac înflorit primăvara ori frumos îmbrăcat de culorile fantastice ale toamnei. 

Chiar și privitul cerului ar putea să te bucure, cu norii pufoși sau fără. Simplul fapt că poți vedea, alții nu mai au cum, ar trebui să te umple de mulțumire.

O plimbare ușoară și scurtă generează mișcarea sângelui în organism - asta însemnând sănătate, fizică și psihică, dacă o faci constant. Faptul că poți să te plimbi ar trebui să-ți imprime sentimente plăcute în suflet și zâmbete pe chip ție și celui cu care te plimbi. Alții ar vrea să se plimbe, dar nu au posibilitatea așa ușor. Voi vă țineți de mână și asta încetișor, blând și cald. Alții ar da orice pentru acea căldură simțită în palmă la o plimbare ușoară cu sufletul pereche.

Dragostea, ca încununare a sentimentelor curate, nu are nevoie nici măcar de cuvinte. Nici de vorbe, nici de șoapte, nici de promisiuni. Ea simte, știe, înțelege. Dragostea folosește ca mijloc de comunicare principal calea telepatică. N-are nevoie de obiecte sau lucruri ca să funcționeze. 
Nu ți s-a întâmplat niciodată să cauți telefonul vrând să-ți suni partenerul și fix în acel moment să-ți tremure mobilul în palmă cu ”iubirea” ca apelant?


7 comentarii:

Marthe poems spunea...

Am ajuns si eu de mai mult timp sa imi dau seama ca lucrurile cele mai valoroase sunt cele care nu costa bani.
Sunt cele mai simple si mai directe lucruri, cele mai naturale,cele de care am uitat de mult timp.Am uitat sa ne multumim cu putin, am uitat sa vedem ce avem cu adevarat si sa apreciem .Alergam si cautam ceva, nu intelegem ca Dumnezeu ne-a facut cu suflet cu un rost. In cele din urma, reusim sa realizam ca tot ceea ce aveam nevoie era sa ne regasim.

Gelu M. spunea...

Mai puțin e mai bine.
Dragoste este atunci când accepți realitatea fix aşa cum e ea. :-)

Ema M. spunea...

Frumos articol, dar mai ales concluziile tale:-).

cristinaro83 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
cristinaro83 spunea...

Articolul are acel ceva, frumos povestit, are esenta, precepte. E ca un mini-roman bun.
Eu cred ca nu conteaza unde mergi atat de mult pe cat conteaza cu cine mergi.
Aveam un amic care spunea "satul de corpuri, caut un suflet". Poate ca daca ne deprindem sa vedem dincolo de functie, bani, bunuri materiale, fizic, ci pur si simplu sa luam in calcul cum e in compania unui om, cum te face sa te SIMTI prin ce face si spune, caracterul... ar fi mai bine, nu? Nu asta conteaza cel mai mult?
Cred ca degeaba te duci intr-o insula paradis, daca tu nu stii sa remarci frumosul si sa te bucuri in tara ta. Fericiti sunt cei care remarca ceva pozitiv si frumos in orice, construiesc clipe frumoase din ce au in loc sa se intristeze pentru ce nu au. Desigur pentru asta ai nevoie de un pic de imaginatie, sa improvizezi, sa gasesti solutii si curaj sa le pui in practica. Cum am citit intr-un alt articol de pe acest blog "cu bani multi se descurca oricine..."

Gelu M. spunea...

Să te bucuri de ceea ce ai este un semn de maturitate și un pas colosal spre fericire.

Gelu M. spunea...

Imaginația face grosul treburilor. 😂