Ego umflat cu pompa

Nici pe Isus majoritatea nu l-a plăcut, nici nu l-a iubit, nici nu l-a apreciat, cât timp a trăit. Nici alți mari învățați și înțelepți n-au fost apreciați în timpul vieții. Este o iluzie să ai pretenția că poți schimba ceva din mers, lucrurile bune se fac în timp și se modifică dacă trebuie să se modifice, voința noastră n-are nici o relevanță uneori.

E un lucru bun și varianta în care m-aș duce mai repede dincolo. Nu se va întâmpla asta, Doamne-Doamne are multe alte planuri cu mine, dar orgoliul mă zgândăre și aici.


Poate că dispărând subit lumea se va mira o secundă și, măcar pentru o oră sau două, va citi mai mult și mai des din rândurile așternute. Poate că astfel va evita a face greșelile pe care le-am făcut eu și-și va menaja sănătatea, averea, viitorul liniștit. 

E o consolare palidă, dar caldă. Călduță, de fapt.
Dar nici măcar aceste lucruri nu se vor întâmpla. Și este bine că așa stau ele.

Poate fi, mai degrabă, doar o clasică păcăleală imensă, o amăgire, o dezamăgire. Din pricina orgoliului și a ego-ului mândru, profund păcătos.
”Vezi-ți de-ale tale!” - urlă destinul și hipoacuzicul se face că n-aude, așa crede el că atrage miloasele, blândele.

”Mândria este un păcat, mamă!”, așa-mi spunea mereu mama când eram mic. 
Dar cine s-o audă?
Cu ce urechi?