duminică, 25 martie 2018

Emigrare - episodul 1

Acum vreo trei luni, când toate fetele mele dragi au emigrat, când am rămas ultimul mohican din familie pe meleaguri strămoșești, nu mă interesa prea mult acest subiect. Reprezenta maxim unu la sută din gândurile și preocupările mele. Intenția mea de a pleca din țară era la 1 ianuarie 2018 sub un procent și în staționare.

Aveam 99% putere, țeluri și speranță că în România va fi bine până la urmă și pe termen lung. Speram și credeam că oamenii de lângă mine și asemenea mie se vor trezi, vor deschide ochii și se vor apuca de treabă să spele viitorul de căcatul care se uscase pe el așa cum se usucă căcații de cățel pe toate străzile Bucureștiului prin centru și prin cartiere și cum se usucă ceilalți căcați prin funcțiile de conducere sub privirile blânde ale poporului lax.


Azi, duminică, 25.03.2018, observând cu stupoare evenimentele din politica românească și mâna de ajutor dată de corporații și marile companii acestora, plus cireașa de pe tort reprezentată de reacția cvasi-nulă a cetățenilor la aceste matrapazlâcuri evidente, plus mici și inerente anuale probleme cu fiscul pe dreptatea și pe banii mei, plus mici nedreptăți și abuzuri ale mediului de afaceri și ale sistemului de sănătate (am simțit iarăşi gustul amar al umilinței şi neputinței încercând să-mi vindec genunchiul la stat fără şpagă sau "pile"), în lipsa unor oportunități reale și generoase de angajare ca salariat onest şi capabil, procentul care mă ține în țară a scăzut pe undeva sub 90%. Am început să aud și să văd mai clar plânsetele și nemulțumirile puținilor prieteni care au mai rămas în țară și care, și ei, încep să vocifereze împotriva statului român și în favoarea emigrării.

Cred că merită şi alte țări cu ale lor frumuseți o şansă. Am dat ce-am avut şi ce-am putut pentru ro şi dacă mi s-o mai cere vreodată ceva vom discuta relaxat atunci.

Nu-i bai, până la renumitul procent de avarie, acel 25-30%, moment după care nu cred că mai există cale de întoarcere, mai este ceva drum și de doi bani speranță.
Dar anul 2018 este și el abia la început, orice se poate întâmpla, dar mai ales lucrurile bune.

Să fim sănătoși!
Să fim norocoși!
Să fim iubiți! Mai ales eu.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Zi şi tu ceva, nu sta aşa!
Curaj, găină, că te tai!
(...)
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care sună tradusă cam aşa:
"Banii, mulți-puțini, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să--i) dai."
Mulțumesc.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.