Angajatorii români, în rușinoasa lor cvasimajoritate, nu afișează salariile lor în oferta de muncă de pe anunțurile de recrutare.
De ce?
Pentru că sunt de căcat: și acei angajatori obscuri și ascunși, dar și oferta de angajare aferentă unde, în 99% din cazuri, este vorba doar de muncă mult, responsabilități-gârlă, ore suplimentare la greu, subînțelese și neplătite, dar bani oferiți foarte puțini.
Evident că știu că salariile din Ro sunt de căcat. Cine spune că are o mie de euro sau două și că astea ar fi salarii bune, vae phalus nostrum!, se înșeală amarnic.
O mie de euro este un salariu mizerabil la câtă muncă, mă refer aici și la volumul de ore efectiv lucrate plus transportul dus-întors prin oraș, responsabilitate, stress și amputare îți impune. Sănătatea pe care o pierzi încasând jegul ăsta de o mie de euro, după părerea mea și a zecilor de morți și a sutelor de mutilați psihic din corporații și multinaționale din ultimele decenii, nu prea ar trebui să merite. Lumea ar putea să ceară mai mult, să se revolte, să se prețuiască mai abitir, să cântărească mai fin avanatajele a două-trei mii de euro cu dezastrul pe care-l amprentează în viitorul lor acel job cu acel salariu de rahat.
Este dureros și când stai de vorbă cu tineri care știu asta și dau din cap a acceptare că, pe fix același job, chiar cu mai puține responsabilități, cu ZERO ore suplimentare, cu transport rapid și civilizat de la și spre casă, companiile lor în Austria, Germania, Italia, Anglia, se iau lejer două-trei-patru mii mai mult.
Nu trag nici o concluzie, știu că nici acest subiect nu interesează pe nimeni. Obișnuim de milenii să ne mulțumim cu puțin, în general cu firimiturile, și mila arogantă aferentă, aruncate de bogați de pe la colțurile meselor marilor lor ospețe.
P.S.:
În vestul Europei și în SUA se specifică salariul aproximativ în interiorul primului anunț de angajare. Evident că pentru detalii care să conteze, ulterior, vei negocia. Dar tu știi de la început cam la ce bani să te aștepți în momentul în care aplici sau pleci către primul interviu și dacă merită să rupi pingelele până acolo. În Ro nu știi, afli de căcatul de salariu abia după a doua întâlnire cu mizerabilii pompoși.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.