Nebuni și buni, liberi și sănătoși.

Lumea crede că societatea reglează cel mai bine toate neajunsurile ei. De pildă, că nebunii și nebunele sunt strânse și depozitate la loc sigur de unde să nu mai facă rău celor din jur sau să se vindece de boală. Ce iluzie! Ce autopăcăleală imensă!
Din păcate, sau poate că din fericire, lucrurile nu stau chiar așa. 

Cei mai mulți dintre cei cu probleme psihice evidente, care fac rău semenilor și apropiaților lor sau societății în ansamblu, dar sunt și o grămadă care sunt ”cu capul”, dar nu dau semne evidente pe moment, sunt și vor rămâne în libertate până la ultima suflare. 

Pentru că cei apropiați, vorbesc aici de România, nu înțeleg și nu acceptă rolul și rostul psihoterapeuților, psihologilor, psihiatrilor. Poate că e mai bine așa, dar pielea lor și sufletul celor care suferă nu-l doresc nici dușmanilor mei.

Repet: peste 90% dintre nebunii și tulburații autentici se află în libertate printre noi, zi de zi, și fac rău constant celor din jur. Şi bărbați, şi femei. Noi nu avem cultura reclamației, a protestului, a revoltei. Suntem un popor căruia i-a plăcut dintotdeauna să înghită. Apoi să se șteargă la gură, să se ridice din genunchi și să se întoarcă la jugul pentru care mulțumește cu lacrimi de fericire. De ce?

Există și ”nebuni” frumoși. Puțini. 

Există și niște superbe ”nebune-nebune” magnifice. Foarte-foarte puține. Mai nimeni nu le vede și este foarte bine că este așa. 
Cei care le identifică imediat sunt cei asemenea lor și viceversa. Similarii se recunosc rapid între ei și trăiesc vieți separate sau departe de societatea ”civilizată”.

Noli foras irae, in te ipsum redi, in interiore hominem habitat veritas.

1loveU2!