Depresia ignorată e boală curată. (I) Iubit fiind și iubind înapoi.

Lupt de câțiva anișori buni cu o stare mai ciudată. Puțini știu asta. O blondină știe ceva, puține, alta altceva, și mai puține. O brunețică lejeră simțise la un moment dat mai multe și mi-a spus-o, dar am redirecționat-o după faza cu alcoolul și carnea feliată subțire. ”Te minți pe tine și asta este cea mai mare minciună.”

Familia mea, sângele meu, rudele mele, unchii mei, mătușile mele, verii mei, nimeni nu știe absolut nimic. Nici sor-mea și nici măcar mama nu știu mai nimic. Tata e mort de treisprezece ani, el știa cele mai multe, începând cu primul episod mai blue, primul atac, de acum vreo douăzecișicinci de ani. Nu mai știe acum nimeni nimic.

Au trecut doar trei ani de la o criză teribilă din vara lui 2020. Atunci era să pierd contactul și controlul. Fapte aparent necugetate se puteau întâmpla în acea săptămână. Doar Dumnezeu m-a salvat atunci, n-aveam pe nimeni lângă mine. Îi îndepărtasem preventiv și strategic pe toți. 

Eram într-o relație amoroasă fabuloasă, ea habar n-avea de problemele mele. Și mama era în țară, era acasă la ea, ea habar n-avea de frământările mele, ea credea cu totul altceva.

”Ești mereu nemulțumit, nefericit. Lasă trecutul în pace. Mergi și caută-ți fericirea.”

Eu chiar eram deseori fericit, pe bucăți mici, eram și iubit de cea pe care o iubeam atunci, dar liniștea și pacea lipseau din meniu. Ai să te întrebi de ce? Sau ai să te miri că poți să iubești și să fii iubit înapoi și totuși să nu fie suficient pentru o stare psihică excelentă. Da. Am să scriu despre asta în curând în detaliu.

Nu forța, doar permite. Și va veni!

Te iubesc! Iartă-mă! Mulțumesc!

Știu că ai să înțelegi și ai să accepți cu seninătate totul de aici încolo.

Bibliografie:

Moartea m-a căutat și pe mine, i-am zis să se ducă...

GeluțuMax, povești de încetineală, minimalism.: Indiferent cum: nu te cerți niciodată! (mnmlistro.blogspot.com)