vineri, 17 iunie 2022

Alte reguli, alte legi, altă joacă

Ziua 36/365, anul 1/2.

”Degeaba ești cel mai bun la șah dacă toată lumea joacă box.”

Cu siguranță ai trecut prin războaie sau conflicte pe care nu le puteai câștiga jucând corect. Adică tu luptai conform normelor, dar rivalul sau dușmanul nu. Și astfel el avea un avantaj nemeritat care te ducea spre pierderea confruntării deși poate că tu erai mai bun, mai pregătit, mai valoros.

Când eram mai tânăr credeam că respectarea regulilor, a legilor, a codurilor vechi este obligatorie. Fusesem învățat să lupt și să câștig doar dacă o făceam conform regulilor jocului.

Dar joaca s-a schimbat în 2022.

Lumea s-a modificat dramatic. Dacă joci după regulile și dacă respecți legile s-ar putea să ai din ce în ce mai multe surprize neplăcute și să tot pierzi războaie pe care știai că ar fi trebui să le câștigi sau să mori cu dreptatea în mână.

Dacă nu cunoști cât mai repede și cealaltă față a jocului, și să-l practici zi de zi, să devii din ce în ce mai bun la el, ignorând cu tărie vechile norme și cutume, ai să ai multe mirări în continuare.

Dacă vei juca corect, cum era normal în trecut, cu zeci de ani în urmă, vei pierde majoritatea războaielor mai devreme sau mai târziu.

E simplu, nu-i deloc complicat: 

Joci cum trebuie, cu toate armele și tertipurile adversarului, sau vei fi jucat în picioare.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.