Ziua 23/365
"Ce bine ne potrivim și ce mult ne mai iubim, nu găsești altundeva dragostea c-a mea și-a ta, aaaaa...”
Nu mă supără că-mi plac din nou anumite ritmuri din trecut, mă miră că mă mai stârnește carnea crudă și nația degrabă dansatoare. Era timpul să mă apuc de treabă. Leneșul trebuia strivit și îngropat de acum vreo zece-doisprezece ani.
”Doar cu tine vreau să trăiesc...”
N-aud încă toate vorbele corect aliniate, nu-mi aduc aminte să le fi auzit vreodată, dar și dacă le aud impecabil intonate, ce vis!, mă tem de ce voi răspunde eu înapoi. Dar oare voi răspunde? Dacă știi că Dumnezeu te iubește, atunci de ce te mai temi?!?
Dar stai, eu sunt surd. Dacă se aude și aud toți, doar eu nu?
Să cânte muzica, dă-o mai tare! ”Să văd că-ți pasă. Să văd că te străduiești, că într-adevăr vrei.”
”Mi-am ascultat inima și am aflat...”
Am aflat o pulă! Nu mai ascult de nici o inimă. M-a băgat doar în belele să fiu ”inimos”.
E momentul să folosim și creierul de sus.
Hai! Avem treabă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.