luni, 22 decembrie 2014

Nevastă bună

Îi plăceau poveștile, mai ales cele cu happy-end și cele ușor ireale. Sau rupte din realitate - clar, dar cu un ceva neverosimil. Cam cum este și povestea aceasta.

Se căsătorise de tânără. Încă din primul an al facultății. În anul trei avea deja primul copil. Bogdan fusese și primul ei bărbat și ultimul, cel puțin până astăzi sau din ce știm și noi. Cel puțin până acum când începuse să citească tot feluri de chestii despre femei independente și libere. Chiar dacă măritată și cu 2 copii, Ana are totuși doar 27 sau 28 de ani. Relativ tânără. Și parcă simțea cum trec ani ”degeaba” pe lângă ea. Ceva o mânca...


Ana avea o naivitate exemplară și o puritate a sentimentelor cum rar mai găsești astăzi. Lucrase foarte puțin, între creșa primului și nașterea celui de-al doilea copil, iar colectivul unde activase sumar era plin de moși decrepiți. Tentațiile fuseseră zero, deci Bogdan scăpase de data asta. Prietenele o tachinau pe Ana, marșând pe inocența ei relativă, că bărbații au două de fapt. Că doar Bogdan al ei are una, că-i defect. Ana se roșea toată, fetele se hlizeau toate ca nebunele, dar în aer plutea o nedumerire. A Anei. Dacă fetele aveau dreptate?!? Că le înțelegea cumva când veneau cu argumentul că și ele, femeile, toate, au două găuri. Abia acum înțelegea apropourile lui Bogdan pentru ”partea ailaltă”. Dacă el avea doar una, trebuia să intre pe rând și colo, și colo.

Anii treceau, dar Ana citea o grămadă de site-uri și bloguri, unele extrem de renumite și apreciate de publicul feminin, în care se ofereau zeci și sute de sfaturi doamnelor și, mai ales, domnișoarelor. Despre cum să se comporte, cum să vorbească, cum să se miște, și chiar cum să stea - toate acestea ca să facă pe plac bărbaților din viețile lor.
Rețete universale. Nu-s rele. Foarte apreciate chiar, de către tineretul feminin. Aceste sfaturi venind gata mestecate erau ușor de savurat și înghițit. Și de pus în practică. Mai greu era cu rezultatele. Care întârziau să apară. La unele cu anii. Sau zecile de ani. La altele nu veneau niciodată rezultatele.

Ana citea cu atenție fiecare rând și fiecare articol. Aplica fiecare idee sau sfat găsite acolo pe bărbatul ei, sau pe alții, sperând să resusciteze relația lor - căs(z)nicia. Sau măcar să pornească o alta. Vedea în acele sfaturi din articolele faimoase rezolvarea generală. Din păcate bărbații difereau. Din multe puncte de vedere. Și Ana constată asta, dar pe fundul ei, ca să mă exprim mai plastic. Sau mai natural, de fapt, că plasticul nu-i plăcea nici ei. Sau chiar rețeta panaceului. Ea credea că poți pune un șablon și să-i cuprinzi acolo pe toți bărbații. Pe toți. La grămadă. Ca și cum acele reguli sau ghiduri se aplică uniform și, mai mult, imediat după ce le aplici vei fi sigur iubită, mult iubită, apreciată, dorită, adorată chiar. Și, bineînțeles, clar!, respectată.

O bună prietenă a Anei, cea cu povestea cu două scule ce-o băgase pe Ana la bănuieli mai demult, îi spusese la un moment dat că toate acelea ce le tot citește ea pe renumitele site-uri sunt generalități, stupide cele mai multe dintre ele, și cu aplicabilitate limitată, tinzând asimptotic spre zero. Dar care bucură, prin simpla citire, multe suflete nevinovate de fetițe care, unele, la 30 sau chiar 40 de ani, încă mai cred în prinți moștenitori pe cai albi și deținând castele și făcându-le declarații de dragoste pe sub balcoane.

Ana era dezorientată. La propriu, nu doar la figurat. Am întâlnit-o întâmplător zilele trecute și n-am recunoscut-o. Atât de schimbată era la față. Dar și la corp. Parcă se mai ”împlinise” puțin. Dar cum timpul presa la amândoi n-am mai intrat în detalii ca altă dată. A rămas că ne auzim zilele următoare și că trece, ca de obicei, pe la mine să mai stăm de vorbă. I-am precizat că și eu sunt defect, am tot doar una, a pufnit iar în râsul acela cristalin al ei - inconfundabil, și m-a tachinat că nu crede până nu vede...  

Am fost fascinat mereu de atracția fantastică pe care o exercită panaceul universal oferit de toate acele renumite bloguri, forumuri și site-uri privind sfaturile în relații. Am tot spus că sunt generalități, ușor stupide cele mai multe dintre ele, și cu aplicabilitate limitată. Dar cine să asculte?

Ce te faci când ești nevastă de marinar sau de inginer sau muncitor petrolist în Irak? Luni de zile nu-l vezi, abia dacă-l auzi la telefon la câteva zile sau săptămâni. Cum îți arăți în acest caz dragostea? Cum întreții focul iubirii? Cum îl reții lângă tine? Cum întețești flacăra dragostei când tu ești singură 6 sau 9 luni pe an și trăiești cu el maxim 2-3 luni împreună?!? Interesant, nu?

Ce te faci când ești nevastă de sportiv de performanță sau de artist? Ei au competiții, cantonamente, concerte, reprezentații, repetiții, spectacole, meciuri, turnee. Aceștia stau cu săptămânile mai mult de 3-4-5 zile plecați de acasă, iar când ajung totuși pe acasă, sunt atât de obosiți de drumuri și de efortul meseriei lor, încât tot ce-și doresc este să doarmă, să se refacă rapid și să revină cât mai valizi pe scenă sau în arena sportivă. Și asta într-un timp cât mai scurt. Pentru aceștia, ca soție, ce sfaturi să urmezi din renumitele reviste și bloguri ca să-i menții fideli, apropiați și dornici? Chiar așa, cum faci, nevastă?

Mai avem doctorii, din toate branșele, piloții de avion, șoferii de cursă lungă. Care au gărzi, curse din cauza cărora lipsesc cu zilele de acasă și unde revenirea în patul conjugal înseamnă doar mult râvnita odihnă și tihnă. Pe aceștia cum îi mai...?

Exemplele pot continua, dar cred că fiecare femeie a înțeles unde bat. Sper să se și deschidă. 

Ana a fost pe la mine săptămâna trecută, iar soțul ei zâmbește larg de câteva zile... :-)


Niciun comentariu: