luni, 29 septembrie 2014

Bunici și viță-de-vie

Singura cale sigură de a vedea clar luminile și frumusețile viitorului, fie și pentru o fracțiune de secundă - arhi-suficient zic eu, este prin trecut. Da! Prin trecut. Adică va trebui să stai liniștit în prezent, departe de tumult, agitație și zăpăceală (da, știu că ți-e greu...), și să te împaci cu și să înțelegi pe deplin trecutul. Sau măcar să-l accepți, să-l ierți, să-l asimilezi fix așa cum a fost. Fără ură, încrâncenare sau resentimente. Abia atunci vei vedea superba priveliște a viitorului. Eu asta (cred că) fac chiar acum...

Îl găsesc în pivniță, pe jos, alegând tot felul de piese și elemente metalice vechi, ruginite, cu care lucrase când era încă în activitate. Că în putere este încă. A fost și instalator - printre altele. Și este încă un om în forță. Zilele trecute mă roagă bunicul meu, că despre el este vorba, 82 de ani, să-l ajut să mute o centrală termică prin beciul casei din București. Sigur - răspund eu. Ce mare lucru? Când să pun mâna să ridic centrala îmi spune bunicul: ”Vezi că-i grea!”. ”Lasă tataie, că eu merg la sală de ani de zile, sunt fost sportiv, nu m-oi împiedica de o centrală termică de mutat de colo-colo. Am mai mutat câteva la viața mea.” După ce ne chinuim vreo 15 minute reușim, cu rușinea de rigoare din partea mea, s-o mutăm la locul nou pregătit. Acum bunicul îmi spune: ”Dacă tot te-ai încălzit acum, nu vrei să culegem și via?”




Faptul că bunicii mei nu vor să irosească acest cadou primit de la Dumnezeu, recolta de struguri, și o culeg și-i dau o folosință, chiar dacă n-ar avea nevoie de asta - au tot ce le trebuie, m-a determinat să-i ajut. Ei doi oricum ar fi făcut-o singuri și fără ajutorul meu. Poate mai încet și cu un efort mai mare, dar n-ar fi contat. Au munca și spiritul economiei în sânge, nu-i poți opri cu una - cu două.

Zilele trecute chiar am ajuns să culeg vița de vie. La fix, pentru că a doua zi au început ploile. Casa bunicilor mei deși este în București are și curte generoasă și boltă de viță-de-vie de vreo 60-80 mp la o înălțime de vreo 2,8 - 3,5 metri de sol. Cățărat pe garduri, spre vecini și spre stradă, pe bucătăria de vară, pe scări precare de lemn, putrezite unele chiar, și de aluminiu, m-am apucat liniștit de treabă. Când am început culesul viei, pe la vreo 12.00 la prânz, am stabilit deja o altă întâlnire la 16.00 în centru. Ziceam eu că am timp să și termin, să merg acasă, fac un duș, mă schimb și ajung și la terasă până în ora 16.00. Relaxat, odihnit. Ce poate să fie așa de greu să culegi o mică viță-de-vie?!? Așa ziceam eu...

M-a fascinat faptul că bunicii mei, pe aproape toată perioada în care eu culegeam, îi auzeam, vag, din boltă, au vorbim aproape în continuu. Se sfătuiau, se îndemnau, se puneau unul pe altul să se mai uite la mine să vadă dacă stau bine ancorat să nu cad de pe înălțimi. Zâmbeau și munceau. Aproape continuu. Încet, disciplinat, dar meticulos. Își cereau ajutorul și și-l ofereau reciproc imediat privind pungile, folia de întins pe jos, gălețile cu struguri de deșertat, de spălat, de sortat, de zdrobit. Colaborau excelent comunicând permanent. I-am auzit și văzut și râzând de câteva ori. Au o relație de vis, aproape ireală pentru vremurile noastre. ”Doii daima deadun”. Ei preluau strugurii de la mine și-i curățau și-i zdrobeau pentru must și țuică mai apoi. Deși nu (mai) bea nimeni alcool în casă. ”Să fie pentru oaspeți, că-i curată și le place mult unora...”. Dialogul acesta cvasi-continuu, acest schimb de informații, la 82 și 84 de ani, bunica este mai mare cu 2 ani, dintre bunicii mei m-a emoționat teribil. Tare mult mi-aș dori să pot trece și eu cândva prin această stare și situație. Să comunici cu partenerul tău de viață la vârste atât de înaintate e fantastic... Să ai ce vorbi zilnic. Să faci glume des. Să te tachinezi. Reciproc. Eu am cunoscut și cunosc tineri proaspăt căsătoriți care nu aveau ce vorbi mai mult de 2 replici la nici câteva luni după nuntă. Și alea scremute. Dar să revenim.

Cu chiu cu vai, după peste 6 sau 7 ore de muncă, cu multe pauze de revenire, am reușit să termin culesul viei. Vremea superbă, a fost ultima zi călduroasă de septembrie, soarele mă însoțea printre frunze cu fiecare ciorchine cules, iar liniștea și tihna imprimate în atmosfera din curtea bunicilor m-au cucerit. M-am bucurat să pot face și eu ceva puțin pentru bunicul meu la rugămintea lui. N-avea cine altcineva să-l ajute. Ceilalți copii sau nepoți sunt ori plecați din țară, ori anti-sport și muncă fizică, ori pur și simplu prea ocupați, workăholici ardenți sau pur-și-simplu neinteresați de acest gen de activitate și interacțiune cu rudele mai în etate.

Eram terminat de oboseală. M-am urcat pe motor, am mers să mănânc ceva rapid la maică-mea care venise și ea cu nepoată-mea de la scoală și bazin între timp ”să ne ajute”, apoi din nou pe motor la somn acasă. Am fost rupt de acel efort, n-a contat faptul că am ceva pregătire fizică. Nici pauzele lungi și dese pe care le-am luat forțat de oboseală. Nici dulceața strugurilor proaspăt culeși mâncați cu lăcomie în aceleași pauze. Munca fizică din natură n-are nici o legătură cu mersul la sală. Am fost leșinat de oboseală vreo două zile după, iar acum, la aproape o săptămână de la efortul culesului viei încă mă doare spatele și vag, dar persistent, umerii și brațele. De aceea nici n-am mai fost pe la sală de câteva zile. Ce rost are? Oricum am făcut antrenament pentru 2 săptămâni condensat în 6-7 ore...

Pe vremea tinereții bunicilor mei nu exista Facebook. Și nici mail. Și nici telefoane mobile. Nici măcar fixe. Iar ei doi s-au cunoscut prima oară direct la nunta lor. Prezentați de părinții lor. Acum au 3 copii, 6 nepoți și deja 3 strănepoate (doar fete, de strănepot cred că trebuie , TOT EU, să mă apuc de treabă...), dar mai vin câțiva curând... Și o relație de comunicare de cuplu sen-za-țio-na-lă!

Iar eu am ... (doar) febră, (și) musculară ...



9 comentarii:

Ema M. spunea...

Aceasta este cea mai dulce povestire pe care am auzit-o vreodata si care ma face sa-mi doresc sa-i cunosc si eu pe bunicii tai, care sunt, cu adevarat, adorabili:). Intr-adevar, au o relatie nemaipomenita, la care toti visam:)!
Mai cred si ca tu esti pentru ei un nepot foarte sufletist:). Bucura-te de si cu bunicii tai, cat mai este timp:)! Esti norocos:)!

Ema M. spunea...

Iar astazi, Gelu, un calduros LA MULTI ANI si SANATATE bunicii tale si din partea mea! :)

ICA spunea...

La multi ani pentru bunicii tai!Sa fie sanatosi si sa aiba parte de bucurii de la nepoti si stranepoti !Ma bucur pentru fericirea bunicilor tai la o varsta asa de frumoasa. Sa le transmiti SANATATE si bucurii din partea mea.Cum ai povestit asa de frumos despre ei,cred ca la toamna vin si eu sa va ajut.Fizic nu prea mai am putere dar o sa va tin de vorba.Asta stiu sa fac.

Gelu M. spunea...

Mulțumim!

Seherezada spunea...

Si ce crezi ca a determinat ca bunicii tai sa aiba o relatie de cuplu relaxata, ca cea pe care o descrii : arta compromisului sau sansa de a fi potriviti unul altuia ?

Gelu M. spunea...

Nu cred în compromisuri, dar clar că s-au adaptat cumva unul altuia, poate chiar se potrivesc antagonici fiind. Da, au avut şansă de care spui tu, dar au şi lăsat mereu unul altuia un spațiu personal, privat, pe care nimeni nu l-a încălcat niciodată.

Seherezada spunea...

Spatiu personal privat..
Ce multe poate sa insemne :)

Gelu M. spunea...

Un loc unde să fii liniştit singur, doar tu cu tine, fără să te frece nimeni la icre. 🙋☺

Seherezada spunea...

Mda...Destul de corecta si completa definitie :))