Iubire curată / fericită / adevărată

Din ciclurile "Ciorba reîncălzită..." şi "Boală lungă - moarte sigură" - cu care abia la bătrâneţe am ajuns şi eu să fiu de acord, ieri seara, după interminabila discuţie dintre amorezi ..., am (re)găsit frazele lui A.P. :

"Iubirea adevărată e fericire pe termen lung, sau nu e deloc. Iubirile adevărate nu se întâlnesc pe toate drumurile. Iubirea fericită este un corelativ al reuşitei umane, o binecuvântare care îmbogăţeşte şi înfrumuseţează inventarul destinului pământesc." 

Mă gândesc aici la orice fel de relație, adică acolo unde este sufletul tău. 
Nu mă refer doar la soțul sau soția ta sau la prietenul sau prietena ta. Nici vorbă. Dimpotrivă chiar. 

Cunosc o grămadă de oameni cu căsnicii ”reușite”, unii au și copii, dar care au sufletul pereche sau ”chimia” în altă parte. Și cu treaba asta, deși n-o prea accept ușor, deocamdată, sunt de acord. 

Dacă nici de inima noastră nu avem grijă ... atunci putem să ne ducem ...

Ştiu câteva persoane care se vor bucura să citească asta şi eu mă bucur că îi (le) văd zâmbind ... 

P.S.-uri, doar 8+1* (nu nouă, ai să vezi mai jos de ce) culese de peste tot, nu mă întreba de unde, că nici eu nu știu: 

1. Aşa zice şi Biblia, în pilde, dar regăsim asta, cu alte cuvinte şi în Coran şi în Tora şi în celelalte 'cărţi' : "Cine găseşte o nevastă bună, găseşte fericirea; este un har pe care-l capătă de la Domnul." 

2 x 2. "Dacă vrea careva să intre în viața mea, să intre!  Ușa e deschisă!

Dacă vrea careva să iasă din viața mea, să iasă!   Ușa e deschisă! Dar eu un lucru vă rog:  NU STAȚI ÎN UȘĂ CĂ ÎNCURCAȚI...!!!"

și

”Mai bine să trăiești în pustie decât cu o femeie certăreață și iute la mânie.” - tot Biblia

3. "Relațiile funcționează mai ales când partenerii se aseamănă în patru direcţii: sociabilitate, maniere, conştiinciozitate şi sinceritate", Asta au observat psi­ho­logii. Iar perechile ajunse la vârsta a treia împărtăşesc aceleaşi sisteme de valori: "Partenerii privesc situaţiile de viaţă într-un mod similar şi le evaluează aproape identic".

4.  "Domnii sunt atât de rari, încât mă declar surprinsă că nu e bătaie pe ei! Dar se pare că prinţesele moderne nu mai visează astăzi să fie salvate de un prinț chipeş pe cal alb, bărbaţii eleganţi, atenţi la orice gest şi discreţi nu mai impresionează cu nimic, iar femeile îşi susţin cu vehemenţă independenta. Şi nu am nimic rău de zis cu privire la emanciparea noastră, dar mi-e teamă că această independenţă de care suntem atât de mândre este astăzi dusă la extreme, astfel încât riscam să ne pierdem feminitatea, naturaleţea, iar delicateţea, fineţea şi eleganţa în dauna unei atitudini indiferente, rece, chiar războinică. Şi atunci când femeia uita să mai fie femeie, cui îi mai arde să fie “domn” şi poet lângă un sloi de gheaţă?"

5. "Apoi, eu am început să recit înfrigurat versurile acelea ale lui Ezra Pound, care mi s-au părut mereu cea mai fierbinte poezie şi rugăciune de dra­gos­te: "Ceea ce iubeşti cu ade­vărat va rămâne,/ Restu-i zgură,/ Ceea ce ce iubeşti cu adevărat nu-ţi va fi smuls/ Ceea ce iubeşti cu furie e adevărata-ţi moştenire"..."

6. "Nu știu ce mai spune acum, am devenit imun la loviturile ei. Nu mai simt nimic, am îngheţat, sau poate că doar am amorţit de la atâta durere. Mă uit la ea şi o văd cât de frumoasă e, cuvintele îi părăsesc cu graţie buzele calde, iar părul lung îi mângâie gâtul pe care îmi place atât de mult să îl sărut. E frumoasă, e perfectă. E a mea uneori, mi se dăruieşte în rarele clipe în care uită să se mai întrebe ce este iubirea, în puţinele momente când mai rămâne doar privirea din copilul care distruge în joacă şi o văd în ea pe femeia vieţii mele. E minunată când îmi aparţine, când inima mea șubredă îşi găseşte locul lângă ea, o iubesc şi mai mult când îmi îngrijeşte rănile pe care tot ea mi le-a făcut, suspinând rușinată de fapta ei. Dar nu mă mângâie, mă loveşte cu cruzime acum, iar eu nu vreau să ripostez. Mi-a arătat cum e Raiul alături de ea şi o să trec şi prin Iad acum doar ca să ajung acolo din nou. Încă mai e loc de cicatrici în inima mea..."

7. "Cumva, când am hotărât să rămân nu am avut lângă cine. Sau poate că am avut, cam cât timp i-a luat iubirii să se nască în inima mea. Şi când am spus “Te iubesc”, pentru prima dată nu mi-am mai dorit să plec. Atunci mi-a spus că trebuie să plece. Şi n-am putut să înţeleg “De ce?”, de unde nesincronizarea? Şi atunci am realizat: Plecăm cu toţii la un moment dat în viaţă, dar nu ne gândim la asta decât atunci când suntem noi cei lăsați în urmă. Când ai puterea să pleci e simplu, să rămâi în urmă e greu. E greu până când începi să nu mai simţi nimic. Şi apoi e greu iar să nu simţi."

8. "A fost fascinaţie reciprocă: ea, mult mai ti­mi­dă şi mai cuminte decât mine, o fată graţioasă, care cânta la pian, făcuse balet şi voia să dea la Arhitectură. Eu: un derbedeu, lumpenproletarul tre­cut bine prin lu­me, ca un vas scuturat de multe furtuni. Eram obosit şi vo­iam să trag la o lagună. Am găsit în ea un port liniştit."

8+1* (nu 9). Dacă am atins succint și iubirea adevărată și pe cea fericită, a mai rămas doar despre cea curată să spun câteva vorbe (în vânt...) - aici rog, iarăși, pe ”sensibiloșii” de ambele sexe să meargă în cealaltă cameră și să nu citească: folosiți săpun din abundență și, evident, în măsura posibilităților, apă călduță...! 

* Pentru că, așa cum știm, iar eu o știu de la iertatul taică-miu, cu săpun și apă călduță este ca nou-nouță...