Intoleranța la disconfort este calea cea mai scurtă și mai sigură spre neliniște, boală, nefericire.
Nici nu ni se face bine foame, tăbărâm imediat să mâncăm. Nu ne place să postim, nu știm să ajunăm, nu ne reținem de la nimic ”ce ni se cere”. Majoritatea avem boli de nutriție și diabet, fie că știm, fie că nu știm.
Nici nu se crapă bine de iarnă, că toți punem șubele pe noi, dăm centralele termice la maxim, nu ne place să simțim puțin frigul. Deși frigul ne-ar putea întineri, regenera, reface.
Nu putem sta singuri, noi cu noi înșine, nici măcar o zi. Ne sufocăm. Căutăm în permanență compania altuia, chiar dacă ea este inutilă și chiar dăunătoare nouă și viitorului nostru.
Nu putem sta fără siteurile de socializare nici măcar câteva ore. Suntem conectați permanent, unii. Laicurile celorlalți sunt baloane de oxigen pentru noi.
Valoarea noastră este dată prin raportare la alții. Ochii celor din jur sunt catalogul de note al existenței noastre. Facem tot ce știm și putem ca să corespundem, să fim acceptați în gloată, să ne primească cât mai mulți în cercurile lor mici, sufocante. Dacă suntem nevoiți să stăm un weekend împreună doar cu persoana iubită, ce calvar pentru majoritate, multe relații se sfârșesc acolo definitiv.
Cum spuneam:
Intoleranța la disconfort
este calea cea mai scurtă și mai sigură spre neliniște, boală, nefericire.
Cunoaște-te pe tine însuși!
Ăsta este un proiect important căruia să-i dedici toată energia și resursele tale pentru un bine liniștit în viitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.