Fericirea nu-i afară, e în tine.

Față: Fericirea e pe verso!

Verso: Fericirea e pe verso!

Decenii de-a rândul credea că raiul este undeva pe o insulă din Grecia, la malul mării. Experimentase fericirea a zece zile de extaz adolescentin, pur și rudimentar, undeva pe acolo și visul lui ăsta era la treizeci de ani: să vândă tot și să se mute în proximitatea apei calde. 

Apoi apăru îngerul păzitor, la mulți ani distanță după ce fusese părăsit prea ușor de una din iubirile lui mari, așa credea el – fals! – că era mare. Dacă era ceva, nu se termina așa. 
Acest înger păzitor, o apariție hună-barbară, cu sclipiri de oțel azuriu în ferestre, îl tot îndemnă să meargă mai des la mare în locurile plăcute, cunoscute, apropiate, mai întâi. Îl încurajă să stea cât vrea și să facă absolut ce vrea. Apoi vor lua împreună hotărârea radicală, dacă o mai fi cazul. Adică să se mute definitiv pe malul unei mări calde.

Dar îngerul nou avusese iarăși dreptate: după doar doi ani, două veri de fapt, în care el stătuse treizeci-patruzeci de zile pe litoralul din proximitate unde și dormiseră prima lor noapte împreună în patul îngust cu rama de lemn constrângătoare, el realiză că visul cu viața permanentă la malul mării la mii de km distanță de rădăcinile lui nu mai este deloc atrăgător pe termen lung. E chiar obositor și poate deveni ușor plictisitor, redundant, pentru că el învățase acum că frumusețea vieții vine tocmai din variațiile celor mici și neimportante și din fixarea doar a celor intangibile, emoționale, sufletești.

Ori marea și nisipul pot fi atinse, oricine le poate atinge, nu-s doar ale tale...