Ca să prinzi rădăcini, adică acele ancore care-ți dau putere, sevă și stabilitate în momentele dificile, tulburătoare, ale vieții, cred că ar fi mai indicat să scazi viteza și frecvența cu care te miști și te aglutinezi aglomerându-te de și cu alții.
În gregaritate n-ai cum să te cunoști pe tine și nici măcar nu te poți concentra să-l studiezi și aprofundezi nici pe cel drag de lângă tine.
”Nu știu cum să fac.”
”Atâta simt că pot să fac.”
”Am viteza mea și fac lucrurile în ritmul meu.”
Probabil că lucrurile să întâmplă așa pentru că ai ceva de învățat. Și până nu-ți vei însuși lecția bine, va trebui să tot treci prin aceleași furci caudine.
Cum să te cunoști pe tine când tu îi vezi mereu pe alții și ție ți-e frică să rămâi cu tine?
Cum să știi ce vrei și ce-i mai bine pentru tine când tu n-ai niciodată timp să te asculți pe tine în liniște, pentru că ești tot timpul în gălăgie și în gregaritatea sterilă cu alții?
Cum?!?
Hi, I'm Max.
I write about money, freedom, simplicity, investing, mistakes, happiness, and the search for a peaceful life.
For years I have published my thoughts online without ads, sponsors, affiliate links, or commercial pressure.
If my writing has helped you think more clearly, make better decisions, or simply see things from a different perspective, your support is greatly appreciated.
Thank you for reading and for helping keep this work independent.
— Max

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc. Bine ai venit!