miercuri, 8 noiembrie 2017

Frosa Anda, babă tânără

Părinții îi spuneau Veta, probabil de la Elisabeta. Sau Cati, de la Ecaterina. Sau alt diminutiv similar care mie îmi sună a mamaie, dar ea s-a obișnuit din fașă cu diminutivul ăsta și așa a rămas și azi.


Frumusețea vieții ei este tocmai balansul din nume ce se oglindește perfect în viața ei, în toate domeniile. Până când a deschis ochii și și-a întins mirată aripioarele tocmai ieșită din cocon.

Veta acasă, nume de babă, dar tânără și iubită pe-afară prin vecinii cu aleea îngustă.


Ea nu se speria de tsunamiul de urări de bine de ziua ei, considera că e normal așa.

Ea era terifiată de liniștea mormântală din restul anului și de conformismul celor din jurul ei.

Căs(z)nicie cu copii între patru pereți, dar fetiță mică-mică, pui vesel, alintată peste măsură, cuibărită la pieptul lui sub Soarele ce-o mângâia drăgăstos.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Zi şi tu ceva, nu sta aşa!
Curaj, găină, că te tai!
(...)
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care sună tradusă cam aşa:
"Banii, mulți-puțini, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să--i) dai."
Mulțumesc.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.