Mândria, aroganța și îngâmfarea

Mândria este un păcat biblic. Să fii mândru este un prim pas greșit, care te poate duce mai aproape de capcana ce-ți poate prinde și zdrobi glezna. Și te poate reține o lungă perioadă în locuri pe care nu ți le dorești aproape. Mândria poate avea și o parte pozitivă, dar nu-i momentul să discutăm aici despre ea. Been there, done that.

Aroganța este următorul pas spre pierzanie. Pentru că pierzi contactul cu realitatea și consideri că ceilalți îți sunt inferiori și să nu le acorzi respectul cuvenit. Mare greșeală. A doua mare greșeală. Suntem toți una, Dumnezeu este în fiecare dintre noi. Aroganța trădează nesiguranță internă pe care încerci s-o maschezi în public prin contrabalans negativ. Been there, done that.

Îngâmfarea este cea mai rea dintre toate cele trei enumarate până aici. Să crezi că ești miezul din dodoașcă, că meriți ce alții nu merită, și să ai pretenția ca ceilalți să și accepte și să și admire ostentativ asta. Îngâmfarea este dublu păcătoasă. Și triplu dăunătoare. Been there, done that.

Fiind mândru, arogant și/sau îngâmfat mai faci o mare greșeală: pierzi ambiția. Nu mai ai fundamentul credinței că poți realiza mult mai mult, că poți fi mult mai bine, că poți ajuta mult mai amplu. Ambiția lui 5%, care va fi minim 10%, remember? Poate fi și 20%, lejer, doar să-ți dorești asta.

Revăd ultimii mei douăzeci de ani și, din anumite puncte de vedere, nu sunt deloc bucuros cu ceea ce văd în viața mea. Dar faptul că am (re)deschis ochii mă bucură, chiar dacă doare.
Umilitatea și recunoștința mă pot salva, sper, dacă le-aș practica zilnic.

Am plătit scump lecții valoroase, acum e momentul perfect să reiau victoriile în lanț.

Va trebui să recitim împreună acest text, mai des, măcar o perioadă.


~Remain silent. Keep fighting. You ain't shit yet.~