vineri, 22 septembrie 2017

Blue, sunt fascinată de tine!

E ok că nu mă plac prietenele tale. Ăsta-i un semn bun.

Va trebui ca tu să fii mai atentă și mai convinsă că ai ales bine și că fericirea ta e pe mâini bune. Poți face verificările de care ai nevoie. Chiar te rog! Deși n-ar trebui să-ți spună nimeni pe cine iubești sau cu cine ar fi mai bine să-ți petreci scurta viață fericită, astea ar trebui să le simți. Dacă nu le simți, asta e, nu le simți. Dar e păcat, înseamnă că s-a terminat.

De cele mai multe ori criticile nejustificate și neargumentate ale celor apropiați miros a invidie. Prietenii și prietenele ar trebui să te susțină pe un drum luminos, vesel, ușor și pe care tu ești fericită, dar de multe ori nu suntem atenți la ce-i mai bine pentru noi și punem prea multă bază și atenție în exterior în loc de interior.

Decât să te adore o sută de femei zilnic și să nu poți alege una ca lumea pentru termen lung și o relație stabilă cu fundație-beton, mai bine să aștepți fie și cinci-șapte ani pe aceea cu care să te simți ca acasă, relaxat, liniștit, și cu care să crești împreună ținându-te de mână, zâmbind în fiecare zi, și călcând cu încredere pe același drum.
Pe același drum prin parc, pe la Slănic prin curte, sau pe malul mării la răsărit sau puțin mai târziu, pe la ea pe acasă, pe acolo pe la mure și zmeură sau de oriunde e ea.

Scurt și la obiect, detaliem în privat, dacă vrei:

Am atâtea să-ți povestesc, iubita mea, dar nu ne ajunge timpul niciodată. Să scriu nu rentează, nu-i așa rapid constructiv, iar tu nu-mi poți răspunde la fiecare rând al meu, dacă simți nevoia.

Toate cărțile citite de mine, despre care tu spui, pe bună dreptate, că n-ai nici timp și nici răbdare, ți le-aș putea rezuma cu drag în așa fel încât acel extras din ele să te și bucure și să te și ajute ca și cum le-ai fi citit tu însăți. Dar trebuie să-ți dorești tu mult asta, mult de tot. Și să mă rogi stăruitor, eu nu voi mai aduce vorba prea curând.

Am atâtea să-ți povestesc despre trecutul meu, creșterea mea, ascensiunile mele, căderile mele, educația și lipsa ei, încât dacă am mai trăi împreună încă atâția ani cât am traversat separat amândoi, tot nu ne-ar ajunge. Dar trebuie să-ți dorești tu mult asta, mult de tot. Și să mă rogi stăruitor să-ți povestesc, eu nu voi mai aduce nici vorba asta prea curând între noi.

Dar poate că mai bine este să le luăm pe rând, zi cu zi, și să lăsăm planul lui Dumnezeu să se împlinească.
Am tot încercat să fac eu planuri, proiecte, reparații, pregătiri. Am obosit, singur nu mai continuu.
Dacă va fi să fie ceva, va fi. 
Dacă Doamne-Doamne are planuri mai bune cu noi, atunci acelea se vor împlini, cu sau fără voia noastră, mai devreme sau mai târziu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Zi şi tu ceva, nu sta aşa!
Curaj, găină, că oricum te tai!
(...)
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
"Banii, mulți-puțini, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai."
Mulțumesc.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.