luni, 11 septembrie 2017

Ultimul Ilanlâk sept 2017

 Vama Veche, duminică, 41 august 2017

De ce plâng singure tinerele drăguțele în Vamă dimineața imediat după răsăritul fabulos?
De ce erau trei la distanță de zece metri una de cealaltă și plângeau oarecum sincron?
De ce?

P.S.:
Plânsul e ca ciclul? Se reglează și aliniază de la una la alta dacă petrec timp mai mult împreună sau împart același bărbat sau durere?

De ce?
Azi, 42 august, Ilanlâk:

1. E pustiu aici, da!, toți și-au luat tălpășița, târșeloși de solitudine, e mai plăcut acum așa, chiar cu ceață densă, răcoare, pescăruși flămânzi la mal.
2. Mâncare se găsește cu greu și pentru oameni, mai toate crâșmele și bodegile s-au cam închis, recunosc că m-am cam uitat cu jind la vreo doi câini ce-mi cerșeau mângâierea și mi-am imaginat niște friptane din ei.
3. Marea e liniștită, aduce meduze mari la mal, cred că s-a mai încălzit. Verific într-o oră și confirm.
4. Am înțeles că la București e omor în trafic, vă rog să mă iertați!, aici nu-i nimeni, e lejer, dar n-ai cu cine.
5. Mai stau o zi, poate chiar două, aerul e fabulos, liniștea e asurzitoare. E mai ușor să te regăsești, ai toate condițiile propice.

Cred că cele trei femei de ieri, plângeau de fericire.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Zi şi tu ceva, nu sta aşa!
Curaj, găină, că oricum te tai!
(...)
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
"Banii, mulți-puțini, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai."
Mulțumesc.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.