Schimbările de profunzime. 21❤!

Chiar nu contează unde ești tu și nici de unde crezi că vii sau provii. N-are nici cea mai mică importanță unde-s acum eu și nici încotro mă îndrept și cu ce viteză.

Util, binecuvântat și generator de fericire ar fi să găsim amândoi azi, nu mâine, un limbaj calm comun, să descoperim un loc minunat de regăsire la întâlnire, să purtăm o vreme aceeași armură și să fluturăm îmbrăcându-ne de același steag, să trecem de mână peste aceeași punte împingând aceeași piatră de încercare. Știu că nu-i ușoară niciuna, dar fie și măcar că împărțim zâmbitori și relaxați o perioadă același așternut răcoros, vaporos, și tot ar fi o mare realizare.

Nu-s mulți care să se poată lăuda cu astea, așa mici și nesemnificative cum par.

O greşeală, sau o vină, recunoscută şi cu învățămintele bine trase se poate considera pe jumătate iertată, înțeleasă, acceptată ca experiență constructivă de viață.

O durere sufletească grea împărtăşită cuiva drag sau durut îşi pierde instantaneu o bună parte din forță iar rana supurândă din capul pieptului sau din stomac începe să prindă coajă.

Un sentiment amoros declarat la timpul lui persoanei iubite ridică măcar jumătate din presiunea de pe sufletul emițătorului şi împinge voiniceşte spre succes şansele de retur pe aceeaşi linie.

După mai multe mese luate împreună ea a început să facă o pauză scurtă înainte de începe să mănânce. La început a fost o secundă, apoi două, în care trântea rapid o cruce imitatoare. Mai târziu, după câteva luni de zile, tot ascultând spunându-se scurta rugăciune de mulțumire și recunoștință pentru mâncare, s-a învățat să aibă răbdare câteva clipe înainte de a băga la maț. Când a ajuns să mănânce la alte ospețe, poate că ea deprinsese obiceiul de recunoștință și ceilalți străini de la masă rămăseseră șocați:

- Ce-i cu ea? A înnebunit? Noi nu mai avem nici un Dumnezeu!

Ea nu și-a făcut niciodată cruce și nici n-a mulțumit pentru mâncare de când zburase din cuib. Nu mai avea timp la noua casă, plus că nici n-avea cine s-o îndemne pe drumul ăsta. Acum își retrăia copilăria și adolescența trecute prea rapid, nemestecate. Și le ronțăia încet, savurând neașteptata schimbare de gestică.

Dar schimbarea cea mai mare nu era aici la suprafață. În profunzime fierb, se fondează și explodează revoluțiile de consistență.

Nu la vedere. Niciodată!
Nu!

Nici vorbă de suprafață.

Femeia se schimbase în interior și asta terifia pe împietriții din viața ei lipiți cu năsucurile strivite de gratiile din cuștile aurite.

❤!

(mici și mărunte, din ”21”, septembrie 2016, malul mării, #21)