Schumacherul român

Românii sunt competitivi în trafic. Accelerează brusc, ca la raliu, pun frâne de formula unu lipind pasagerii de parbriz sau mulându-i pe centură, se bagă cu tupeu în față la semafoare și intersecții, claxonează precum vapoarele ca să se facă văzuți cât sunt de insignifianți, se întrec perpetuu pe șosele de zici că suntem toți o nație de schumacheri. Nu-i cazul, dimpotrivă. Suntem țara cu cele mai multe accidente rutiere și cele mai multe decese din Europa.

Femeia n-are nevoie de sală.

O femeie completă, fericită și împlinită n-are nevoie și nici nu mai are energie și nici timp pentru sport. 

Cine-i de vină? Nu eu, normal!!!

Profesional sunt persoane foarte performante, știu foarte bine să facă bani. Social sunt foarte active, cunosc excelent cum se întrețin relațiile și cum să se facă plăcute. Au prieteni mulți, se întâlnesc regulat cu ei, în timpul liber stau mai mult cu ceilalți decât cu ei înșiși sau cu partenerii de viață.

Au relații civilizate și plate cu membrii familiei vechi, cu vecinii, cu colegii de serviciu.

Dar în plan sentimental, amoros, pentru mulți și multe este un dezastru:

Discret și bun, blândă și modestă.

Un joc al oamenilor cu adevărat liberi, dezlegați și bogați, constituia o adevărată plăcere ascunsă, vinovată, este să se dea ca fiind săraci, austeri cel puțin, chiar rebarbativi pentru necunoscători și nerecunoscători.

Este neprețuită imaginea blocată și chipul stupefiat al femeii mereu flămânde și profund ancorată în himerica vânătoare a unui ”sponsor”, vai de curul lor!, care după ce respinge nemiloasă și mândră, știi cine ține coada pe sus, nu?, avansurile civilizate și discrete ale unuia îmbrăcat modest, care își dă seama, într-un final nefericit pentru ea, că ”săracul” ce-o plăcea și curta era mai avut ca toată familia ei, plus neamurile adiacente, la un loc.

Csf?

Ncsf.

Sportivul fățarnic

Românii sunt competivi la sporturi diverse practicate ca hobby doar după treizeci sau patruzeci de ani. Puțini au făcut sport în copilărie sau adolescență, de plăcere măcar, performanță au făcut doar a suta parte din total. 

Ei merg la maratoane, concursuri locale, competiții de companie, unde fac risipă de energie, echipament, bani, timp și sănătate. Da, irosesc sănătatea pentru că și-o suprasolicită cvasiinutil la bătrânețe. Dar nimeni n-are interes să le-o spună, pentru că unii fac bani pe spinarea neatenților ”competitivi” la senectute, iar alții îi țin cu mintea și programul ocupate și departe de lucrurile cu adevărat importante pentru ei și viitorul lor. Dar cine să le vadă, orbii n-aud, nu înțeleg, ei sunt roboței veseli înjugați pe vecie. Important pentru ei este să aibă mereu o preocupare.

Faptă creștinească

Dacă vrei într-adevăr să faci o faptă profund creștinească de Sărbători, și să alini și fericești cu adevărat un suflet singur, rănit și poate chiar trist, mângâie, îmbrățișează și iubește și un/o amant(ă).

Să te strângă de mână!

Doamne, este atât de important și de sănătos să ai mereu lângă tine o femeie care să te strângă de mână sau să te atingă discret pe picior pe sub masă în anumite momente, când tu derapezi sau pierzi atenția ori controlul, iar ea să rămână surâzătoare pentru ceilalți ca și cum nimic nu s-ar întâmplat.

Mulțumesc pentru respingere!

90-95% dintre femeile pe care le-am plăcut și pe care le-am curtat m-au refuzat sau m-au părăsit foarte repede după prima întâlnire. Da, poate și mai mult de 95%.

N-am fost potrivit pentru ele. Pe unele le-am întrebat, politicos, de ce ele consideră că nu suntem făcuți unul pentru celălalt. ”Simțeau” ele, încă de la prima întâlnire, că nu putem fi împreună pe termen lung. Pe termen scurt era în regulă, sex de câteva ori era ok, s-a și făcut, dar nimic mai mult.

Răgazurile? Cât aveți răgazurile?

Am adunat între anii 2006 și 2008 diverse texte ce ar putea da o dimensiune nouă imaginii de muncă asiduă, fără cap și fără coadă, dar mai ales fără perspective sănătoase.

Le aduc mai jos, poate or trebui cuiva. Mie mi-au folosit mai demult, acum vreo zece ani, mulțumesc!

Compilație de stimulente pentru tihnă cu răgazuri, nouă bucăți mari și late:

1.     "Servitutea modernă este voluntară, consfinţită de mulţimea de sclavi, care îşi duc viaţa din greu pe suprafaţa pământului. Ei înşişi cumpără mărfuri care îi înrobesc pe zi ce trece. Sclavii aleargă după locuri de muncă alienante, care le sunt dăruite în funcţie de „gradul de domesticire”. Ei înşişi îşi aleg stăpânii pe care îi vor servi. Pentru ca această tragedie amestecată cu absurditate să poată fi pusă în practică, a trebuit mai întâi să li se extirpe membrilor acestei clase orice urmă a conştiinţei legate de exploatarea şi alienarea lor. Iată, deci, strania modernitate a epocii noastre.  Spre deosebire de sclavii din Antichitate, de şerbii din Evul Mediu sau de muncitorii primelor revoluţii industriale, ne aflăm astăzi în faţa unei clase total aservite, dar care nu ştie acest lucru sau, mai degrabă, nu vrea să-l ştie. În consecinţă, ei nu cunosc revolta, care ar trebui să fie singura reacţie legitimă a celui care este exploatat. Ei acceptă fără îndoială viaţa jalnică ce le-a fost construită. Renunţarea şi resemnarea sunt sursele nefericirii lor. Acest film documentar ne arată visul nefericit al sclavilor moderni, care nu aspiră, într-un final, decât să se lase prinşi în hora macabră a sistemului de alienare."

Lipsă

Când îți lipsește o persoană, vai ție!, întreg Universul nu poate umple acel gol din biata ta inimă rănită.

Hoții şi proştii

- De ce sunt săraci?

Nu poți cumpăra totul.

Cu bani mulți poți cumpăra aproape orice, iar dacă știi să negociezi și cunoști vânzătorul poți cumpăra și mai mult decât orice. Cu doar cinci mici excepții.

Nu poți cumpăra cu bani niciodată:

Fals și ipocrizie - omniprezente.

Falsul și ipocrizia este în toți și-n toate. Sunt tolănite și înșirate peste orice mișcă. Coaja și poleiala e icoana ce ne interesează azi, mâine nu există pentru majoritate. Poimâine este menționat doar verbal, rar, ca spectru al refuzului sau ca perspectivă perpetuă a amânării. Puțini se uită la luna sau anul următor, şi coincidență sau poate nu, doar aceştia sunt cei mai liniștiți, mai zâmbitori, mai bine.

De ce am consumat alcool?

Așa cum am recunoscut încă de acum câțiva ani, mi-a plăcut mult băutura acum vreo două decenii. Am băut deseori până am uitat de mine, am fost un alcoolist în tinerețe. Am băut deseori noaptea, încât a doua zi dimineața, când mă trezeam din beție, nu aveam habar cum ajunsesem acasă, cum condusesem mașina, cum parcasem impecabil, cum intrasem în casă, cum mă îmbrăcasem în pijamale, cum mă spălasem pe dinți, cum de eram învelit de plapumă și hainele erau ordonat aranjate pe spătarul scaunului de la birou.

Erau niște minuni care se întâmplau atunci. Există un Dumnezeu bun și blând care are grijă de bieții bețivi.

De ce am băut atâta alcool?

Nu știu să spun exact, dar pot scrie câteva situații în care am puerile justificări, dar am ceva.

Iată-le:

Salvarea e individuală

Nu ne putem salva toți la grămadă, salvarea e individuală.

Împăcări

To(n)ți am avut o relație și la un moment dat ceva s-a stricat. În multe cazuri ne-am apucat s-o reparăm așa cum am știut noi mai bine. Unii cu vorba bună, alții cu parul și cu șantajul, cei mai mulți făcând sex de împăcare sau stabilind condiții clare pentru viitor.

Împăcarea pe argumente este una. Este cea a creierului și este cea mai fixă, rigidă, rațională, dificilă. Puțin o pot accesa, câțiva o folosesc. Este cea mai durabilă, dacă este efectuată cum trebuie. Îi vom spune mintoasa.

Tu nu ești...

Tu nu ești familia ta. Tu nu ești nici mama ta, nici tatăl tău, nici copiii tăi, nici nepoții tăi. Cu atât mai puțin ești partenerul tău de viață.

Ascultă-ți sufletul!

Ține minte doar asta:

Nu ceea ce știi sau ai, ci ceea ce simți mai întâi.

Fața, creierul și dodoașca.

Corecțiile fizice și psihice sunt tolerate și acceptate tacit de unele femei ca o corectură a propriilor decizii greșite, luate cu bună ştiință, sau ca o plată tardivă a autorecluziunii interne din mirifica și atât de râvnita instituție a căsătoriei. Mi-am tot spus părerea despre căsătorie, nu mai reiau. Fiecare acceptă fix ceea ce i se potrivește cel mai bine.

Salahorii

Din păcate, noi apreciem mai mult pe cei care ”aduc resurse”, care ”atrag banii”, pe cei care ”aduc clienți”, care ”au laicuri, șeruri și vizibilitate” mai mari, mai mândre și mai cornute.

Suportă mai mult și va fi mai bine!

Intoleranța la disconfort este calea cea mai scurtă și mai sigură spre neliniște, boală, nefericire.

Un mix echilibrat

Eu sunt și urât și naiv, deseori chiar prostuț, și sărăcuț, mai ales cu duhul. Iar dacă aveam suflet bun nu mai chinuiam oamenii cu textele mele.

N-am pretenții mai mari nici de la ea: n-am cerut și n-am vrut niciodată lângă mine o femeie frumoasă, deșteaptă, bogată. Nici măcar devreme acasă nu mă interesează. Dacă are km mulți la bord ar putea fi mai liniștită, mai răbdătoare, mai veselă și mai des zâmbitoare și astea sunt cu adevărat importante.

Cred că ideal este să cauți și să găsești, dacă-ți ajută Bunul Dumnezeu, un mix bun, o variantă echilibrată din toate punctele de vedere.

Piei, Satană!

Că una sau alta este urâțică sau doar ușor ”drăguțică”, nu-i vina ei. Așa a făcut-o mama ei, asta este, deși astăzi multe se pot corecta cu ceva bani și răbdare. Poate însă să se poarte frumos, să fie iubitoare, blândă, și astea compensează de cele mai multe ori minusurile din coajă.

Macron, nevastă-sa și ”frumoasele” românce.

Revăd zilele acestea niște articole mai vechi ale unor feministe românce. Nu-mi ies din cap comentariile ignorante și râsetele și miștourile de tot căcatul ale maselor largi de proaste. Asta s-a întâmplat și atunci când Macron a fost ales și lunile trecute când a venit în vizită pe la noi. N-am scris atunci nimic, regret, dar o fac astăzi.

Sindromul Stockholm

Aud des femei care se laudă că la început nu l-au plăcut deloc pe partenerul lor actual. Dar după o vreme s-au ”lăsat cucerite” de șarmul și de nenumăratele lor calități pe care le-au observat ulterior.

Și dacă nu se ”lăsau” ce se întâmpla?
De ce a trebuit "să se lase" greu sau grele?

Iubirea trece fix prin stomac

Dorința femeii de a găti pentru tine este de bun augur în debutul unei relații intime, dar este şi cel mai bun și mai puternic indiciu inițial că ea te place, te vrea, te dorește.

Luptă sau mori! Civilizat și liniștit.

În politică, în sport, în investiții și în toate relațiile unde apare un conflict între două păreri sau poziții divergente:

”Mai binele” ca rău nevăzut.

În expresia, locuțiunea, vorba ”Iubitul meu!” este și liniște și groază. Mă liniștește ”Iubitul”, dar mă sperie că-s al tău.

Chiar sunt al tău?
Ești sigură?

Femeia companion, nu femeia-cetate.

Majoritatea crede că femeia trebuie ”cucerită”. Să-i faci ”curte” asiduu, să depui efort, să le ”convingi”. Unele, după curte, spun că este ”drăguț” să le faci și casă, mașină, stipendii.

Tot spun: nu ”trebuie” nimic. Și mai spun că pentru orice plătești devine invariabil o marfă. Iar mărfurile se tranzacționează, băieților le place riscul și să schimbe surprize, lame, timbre, monede și impresii.

Nu știai astea?

Hhhmmm!

Cucerirea se aplică mai degrabă la cetăți. La asediezi și după multă vreme în care rezistă, de ce rezistă?!?, reușești să le ”cucerești”. Sunt unii care cad lați după un astfel de travaliu stupid, cel de ”cucerire”, și ”cetatea” se supără imediat ce dobitocul încearcă să se odihnească puțin după ce și-a dat duhul s-o convingă:

”Ai fost drăguț, galant, curtenitor și atent cu mine până m-ai cucerit, acum nu mă mai bagi în seamă, te culci pe-o ureche, ți s-a făcut somn acum, nu?”

Conștiința curată ar protesta.

Nu luăm apărarea unui coleg vizibil nedreptățit de șefi sau de alți colegi.

Ne este frică, ne protejăm jobul, ne apărăm ziua de mâine cu a ei problematică pâine aferentă de pus pe masă.

Dar conștiința cine ne-o apără?

Paris, și eu te iubesc!

După ce l-am ridicat de pe jos, căzuse pe scări aproape în cap, dar a avut un reflex de fost smardoi și și-a ferit fața în ultima secundă, m-a strâns în brațe şi mi-a mulțumit clătinându-se. S-a lovit doar puțin la spate, la umăr, nu pățise nimic deosebit. Altul s-ar fi făcut muci, ar fi rămas locului acolo după căderea aia. Eu eram chiar în spatele lui, la nici doi-trei metri, am văzut moartea lui cu ochii mei.

Paris băuse iarăși prea mult și la șaizecișinouă de ani ficatul nu mai duce ca la douăzeci. L-am dus acasă, mai mult cu forța, voia să mai stea de şi la pomană, cam toți se uitau deja chiorâș la el și nu doream să aud sau să văd scene pe care le-am văzut de atâtea ori cu tata în aceeași ipostază.

Curvari sau cuminți? Tăntălăi sau răi?

Eu cred că toți bărbații sunt pe undeva și cuminți și curvari, e cam tot aia, în diferite grade sau procente, la un moment sau altul, la cald sau la rece. Sau, altfel spus, toți sunt cuminți până la proba contrarie, care de cele mai multe ori nu întârzie să apară sau să fie descoperită de cine nu trebuie și scormonește în butoiul cu căcat având un deget de miere de salcâm la suprafață.

Cred că o femeie deșteaptă și stabilă va prefera oricând un curvar onest unui tăntălău ipocrit și ascuns. Curvarul, dacă într-adevăr așa este, trebuie verificat înainte de a fi blamat, se duce, lovește, se spală meticulos, uită vârtos și revine liniștit și iubitor, o perioadă, înapoi acasă. Curvarul autentic nu folosește niciodată sufletul, el doar își bagă pula. E un ”băiat rău”, negru, dar onest: știi pe ce te bazezi cu el și la ce să te aștepți.

Tăntălăii, cei așa-ziși cuminți, poate undeva la 70-80% dintre ”băieții buni”, mai ales ăia ”de casă”, se îndrăgostesc căsătoriți fiind și având și copii, mulți dintr ei. Tăntălăii strică o casă, de căcat - e adevărat!, precum și o falsă armonie și o pseudo-relație, dar pot strica uneori chiar două sau trei cămine fără să vrea, pentru că fericirea e contagioasă și dărâmă ziduri apropiate. Fac bine ceea ce fac, dar nici nu știu ce fac și ipocrizia îi decade din rangul merituos de chirurgi iscusiți de relații maladive.

Ai grijă de sănătatea ta!

Să faci orice e necesar, absolut totul, doar să nu ajungi la doctori sau spital. Ce aglomerație, ce stare deprimantă, ce cozi inutile, ce umilințe, ce lipsă de bani, personal și resurse materiale vei vedea aici – toate te vor obosi și îmbolnăvi mai rău în scurt timp după ce ai ajuns pe la ei.

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care sună tradusă cam aşa:
"Banii, mulți-puțini, să fie cu noroc. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai."

Nu mă judeca așa aspru, mai bine cunoaște-mă!

Tu ai avut problemele mele de sănătate din copilărie și până azi? 

Tu ai cunoscut foamea și lipsurile când cei din jurul tău aveau suficient? 

Tu ai ai fost privată de persoanele dragi exact în momentele în care aveai mai mare nevoie de un tată, de un confesor, de un prieten drag?

Omul ca un pantof

Unele femei, mai des acele mai gingașe, agitate și neatente, sunt ca pantofii sport utilizați de neprofesioniști, de amatori, de civili: uzate rău pe interior, la căpută și la ștaif, prea puțin folosite la exterior, adică pe talpă sau la bombeu, acolo unde se presupune că este contactul mai des și mai deteriorant la majoritatea sporturilor.

Asta se întâmplă din două motive:

Prețuiește emoția!

Prețuiește emoția ce-ți intră prin ochi, prin urechi sau direct la suflet, ca pe cel mai de preț lucru. Ca pe ceva valoros, mai puternic și mai sănătos decât oricare alt drog sau stimulent ce-ți poate intra pe gură, pe nas sau prin fund.

Nu-s proști, sunt... 95%!

Proști și deștepți, cine să-i deosebească? Pentru că de multe ori granița este foarte fină, fluidă deseori, mereu în mișcare browniană, necontrolată de nimeni și de nimic.

Ce dezbatere fabuloasă ar fi să analizeze cineva ratarea, succesul, faima, reușita în viață. Dar pe ce criterii s-o facă? Cu ce limite? Care să fie linia de start? Unde să punem capătul și sosirea și ce formă sau culoare să aibă laurii de așezat pe frunte? 

Dar, așa cum bine știm, nu avem niciodată timp de finețuri și oricum nu este nimeni interesat de reglajele delicate în aceste vremuri agitate și tulburi. Statul pe gânduri este una dintre cele mai dificile și incomode poziții. De chestiuni importante pentru noi, care ne-ar deschide ochii și ne-ar ușura viața pe termen lung, n-avem niciodată timp, chef și răbdare.

Pot fi de acord că nu există oameni proști sau, cel puțin, că nu-i bine și nici frumos să-i categorisim sau să-i numim așa pe cei care vădesc aspectele și caracteristicile prostiei. Evident că școala, familia, anturajul, educația, studiul individual și altele asemenea, toate au un rol important în dezvoltarea unui individ și înscrierea pe o traiectorie norocoasă, proastă sau comună. Dar și astea, cele mai multe, tot cu mânuța ta le poți face. Bineînțeles, cu binecuvântarea Bunului Dumnezeu.

În schimb eu aș putea spune, abia acum spre bătrânețe, că mai degrabă îi putem clasifica pe cei de mai sus astfel (menționez, recunosc!, că și eu m-am încadrat, mp!, în fiecare din cele cinci categorii de mai jos):

N-aude, aerul e curat.

- Mergem în parc, e aer curat, rar!
- Dar plouă!

Mâncare și afecțiune, atât!

-         Decât să-l citim pe bucățele mai bine îl invităm la noi și-l ascultăm, îl întrebăm tot ce vrem noi.

-         De acord, bărbate, dar dânsul și mănâncă și bea mult.

-         Te descurci tu, femeie!

-         Da, bărbate, dar vezi că-i place să și fută...

Tată sau tătic, mentorat de calitate.

Abia când ai probleme cu educația copiilor, (ce păcat!, nu așa trebuia să fie, dar n-ai avut timp, știu), realizezi cu adevărat valoarea partenerului de viață. Te uiți la copii, la potențialul lor, la realizările lor actuale și înțelegi nivelul celui de lângă tine și poți observa și viitorul relației voastre.

Mentoratul este cea mai valoroasă școală și cea mai durabilă și performantă ca rezultate pe termen lung. Asta știe toată lumea atentă, nu-i complicat, se validează zi de zi în societate. Cine are modele valoroase, acei copii și nu alții, prosperă, reușesc, zâmbesc des și sunt liniștiți.
Dar ceea ce știu foarte puțini este că, în ciuda disproporției colosale de informație și experiență, mentoratul este cu dublu sens permanent: și cel care ghidează învață ceva de la ucenic.

Mentoratul ghidat îndeaproape, zi de zi, om la om, este o opțiune viabilă de a reruta destine sortite eșecului. Dar cine-și permite așa ceva? Dar cine vede că mai există această șansă?

Depozite, economii, senectute.

Și aici, mai spre apus, când Soarele amiezii nu prea mai are atâta putere să încălzească, să te gândești și să-ți reamintești repede unde ți-ai pus plapuma, căciulile, mănușile, borcanele de murături, lopețile, gemurile, lemnele de foc, amintirile hrănitoare și brațele calde care să te strângă la pieptul blând și înțelegător.

Cum care plapumă? 
Cum adică despre ce lemne vorbesc?

Cadouri luxoase și opulență 2017

Să ai posibilitatea de a dărui sau a primi și, mai ales!, plăcerea de a accepta a te plictisi ușor cu mici răgazuri de liniște și pace interioară, sub un strat gros de zâmbet relaxat, abia astea îmi par cadouri de lux și dovadă de opulență.

Căsătoria ar trebui aprobată de neîndrăgostiți

Cei mai mulți se însoară sau se mărită din reflex. Fără să știe de ce o fac și care sunt avantajele, momentul potrivit, locul sau persoana potrivită. În general aleg cu curul, asta se vede în numărul în creștere al divorțurilor, în starea psihică și fizică a celor din căsnicii și în zâmbetul și viitorul copiilor celor ce s-au luat ”din dragoste”. Imaturitatea este omniprezentă în decizia căsătoriei.

Ce-i de făcut? M-am gândit la ceva consiliere, consultanță, îndrumare:

Dacă vor să se mărite ”din iubire”, până în 26-28 de ani, cred că ar fi bine ca femeile să ceară aprobare și binecuvântare de la cei care le-au format, crescut, întreținut, educat: părinți, bunici, prieteni mai experimentați, unchi și mătuși, sponsori.

Care sponsori?

Străbunicul, bunicul, tata și tăticul.

O vorbă din bătrâni spune că fiecare doarme fix cum își așterne. Dar să faci copii cu gândul meschin și egoist că-ți vor da o cană cu apă sau vor avea grijă de tine la bătrânețe, ce eroare!, este o naivitate cruntă și chiar o nedreptate. 

Străbunicul meu, Lungu i se spunea, a avut șapte copii, șase fete și un băiat - al șaptelea născut, și a murit singur undeva prin Bulgaria, abandonat de copiii ce și-au găsit rostul în alte țări: Grecia, România, Macedonia.

Sunt.Simt.Fac.Iubesc.Spun.Văd.Înțeleg!

1. Sunt.

2. Simt.
3. Fac.
4. Iubesc.
5. Spun
6. Văd
7. Înțeleg

Înțelegi doar după ce asuzi. Soarta.

Cele șapte verbe corespund celor șapte centre energetice elementare, ele sunt mult mai multe de toate, pornind de la pubis până în frunte. Dar nu despre asta vreau să scriu azi, ci despre devenire, despre evoluție, despre pașii normali, firești, ai dezvoltării și maturizării.

Detaliez așa cum mi-ar fi plăcut să-mi descrie și mie cineva acum vreo zece ani:

1. Ești rod al iubirii, pure sau doar formale - probabil n-ai să afli adevărul acesta niciodată, a doi oameni tineri, cel mai probabil nepregătiți pentru statutul de părinte, și te-ai născut singur, nu te-a împins nimeni afară din burta mamei. Ai și tu un merit, acela că ai acceptat un suflet și ai o misiune pe acest Pământ. Ai ceva de învățat, ceva de ajutat, de rezolvat. Este o adevărată minune să-ți descoperi calea, dar puțini o fac. Eu, de exemplu, n-am găsit-o încă, dar mai caut puțin. Dar cum singur ai venit aici, ține minte bine asta!, tot singur ai să și pleci de aici. Și n-ai să iei nimic cu tine în pământ. Nici prietenii, nici serviciul, nici averea, nici faima, nimic.

2. Imediat după naștere începi să simți mai multe. Și în burtică la mami simțeai câte ceva, estompat, dar acolo era mâncare gratis, băutură gratis, cazare gratis, căldură gratis, protecție gratis. Rai! Când începi să simți, ce favoare!, se relevă frumusețea vieții pe deplin. Viața e frumoasă, dar dură și trece. Repede! Când n-ai să mai simți mare lucru sau nimic, să știi că s-a cam terminat jucăria, te așteaptă eternitatea sau altă misiune în altă parte. E greu, e adevărat, dar trece. E ok să simți orice!

Mă întrebai odată...

-          Vrei să bem un pahar de vin roșu în seara asta, iubita mea?

Fostul - frână în calea fericirii ei.

Singurul lucru cu adevărat deranjant la unele mame singure este fantoma fostului. 
La cele mai multe ea este omniprezentă zilnic și nici nu vor scăpa cu adevărat vreodată de mirajul ei. Câtorva le și place, asta le hrănește orgoliul.

Frosa Anda, babă tânără

Părinții îi spuneau Veta, probabil de la Elisabeta. Sau Cati, de la Ecaterina. Sau alt diminutiv similar care mie îmi sună a mamaie, dar ea s-a obișnuit din fașă cu diminutivul ăsta și așa a rămas și azi.

Alegeri înțelepte, la vremea lor.

Cât timp o curtau bărbați bine și oarecum tineri, mulți ani astfel irosiți în al doilea și al treilea deceniu de viață, ea era mândră, pretențioasă, selectivă. Băieții au spus ”mulțumesc!”, s-au spălat și duși au fost. Dacă ar fi fost înțeleaptă ar fi ales pe termen lung, nu doar să aibă burta și curul pline azi.

Tiranul de Tata

Ca să-l rănesc, ce plăcere teribilă aveam s-o fac, îi spuneam deseori tatălui meu sperând să-l umilesc, să-l înjosesc:

- M-am descurcat în viață chiar și fără ajutorul tău! Un capăt de ață n-am primit niciodată de la tine! Tot ce-am făcut am făcut prin forțe proprii!

Zâmbitoare, veselă, pasională.

Poate că de multe ori este mult mai bine și suficient să ai o femeie mai mereu zâmbitoare și deseori veselă. Asta poate fi tot ce ai nevoie în momentele grele: o figură binedispusă și pozitivă care să-ți spună încrezătoare pe deplin, surâzând ca o iapă și țopăind ca o veveriță doar atât:

Țară scăpată în latrină

România este astăzi asemenea unui telefon de fițe, scump, de ultimă generație și cu multe resurse interne plus documente și informații salvate sau ascunse pe hard, dar scăpat dintr-o neatenție într-o hazna. De exemplu, în haznaua unei colonii de muncă forțată din Gulag, Arhipelagul Gulag, de pe Kolâma, știi tu - model Soljenițîn.

Ce este de făcut în momentul ăsta, când vezi țara căzută în căcați?

Toți sunt ”ocupați” și au bani.

Mulți au averi și nu prea știu ce să facă mai repede cu ele. Nu profită de o abundență și nici nu trăiesc liniștiți. Au bani mulți sau mai puțini, posesiuni nenumărate, unii au credite cum am eu tricouri sau ciorapi, majoritatea epatează grosier și cei mai mulți sunt ostentativi și pe rețelele de socializare și în viața reală, dar au și griji, și dureri de tot felul, și buze sau zile fripte. 

Deși sunt bogați sau avuți pe dinafară, din păcate, sunt săraci lipiți pământului pe dinăuntru. Dar nimeni n-are curajul să le-o spună, iar ei singuri nu-și vor dar seama niciodată înainte de niște probleme grave și iremediabile.

El și ea, tango etern?

Lui îi place de ea, ea are grijă răbdătoare de ceva vreme de el. Ea îl iubește imens, simt asta, cum n-a iubit niciodată și cum nu va mai iubi niciodată-ever again pe nimeni. Știu că este doar pentru un scurt timp, așa-s toate trecătoare, e ok. Ca ploaia de vară...

Dar și mie îmi plac și austeritatea, simplitatea, solitudinea. 

Mă mulțumesc și cu mai puțin, mereu. Fug de aglomerație, mulțimi, zgomote nenaturale. Eu sunt un cățel liber, cu zgarda-n clin, fug degrabă, ușor revin.

Ea are nevoie de lux, de prieteni mulți în jurul ei, de un confort material pe care el nu își permite să-l propună nimănui, nici măcar lui. Ei îi plac molul, ieşirile cu fetele, tagurile pe fb și are multiple obligații morale și ceva datorii sentimentale.

Cine scrie pe blogul lui Geluțu?

Nu eu scriu aici, altcineva o face.

Cine scrie aici?
Habar n-am.

Cui scriu?

Să stăm locului ca oamenii. Amândoi!

Am vorbit de dimineață la telefon, Doamne!, ce repede a trecut și vara asta, ieri te cuibăreai reîndrăgostită lângă mine, în brațele mele.

Am realizat în acele zile mirifice petrecute împreună, ce imensă surpriză! să vii tu să mă verifici și/sau să mă împaci în Ilanlâk, că prefer o relație liniștită și calmă, caldă, perfect previzibilă, liniară.

Eu n-am să mă plictisesc, niciodată nu m-au plictisit confortul și liniștea, tu trebuie să te gândești bine la ce vrei și dacă nu te va sufoca rutina mea.

Asta ar putea fi un semn de bătrânețe, faptul că-mi doresc ceva plat și sedativ în relație, eu îl accept și-l așteptam demult, dar vreau să știi că nu mai am puterea de a suporta șocurile amoroase tinerești, piscurile sau apexurile abisale în tornada de sentimente. Nici măcar simplele volte nu-mi mai sunt deloc dragi.

Am îmbătrânit, știu! Poți trăi cu bătrânețea mea?

Păcătos și inocentă

Și dacă de la pizdă, în exces și prea variată, vin toate relele și păcatele aferente?

Retragere, liniște, încetinire - zâmbet!

Cred că te poți apropia de liniște și de pace pe interior doar după ce la exterior tratezi hainele ce pe niște simple acoperitori protectoare și ca pe niște obiecte strict utile. Cred că și cu majoritatea încălțărilor e bine să procedezi la fel și cu mulți dintre ”prietenii” tăi așișderea.
Nu valoarea lor, nici sclipiciul siglei, nici ultimile modele sau mode nu-ți vor aduce niciodată zâmbetul calm și liniștit pe fățuca ta mică și drăgălașă.
Dimpotrivă!
Dar tu știi mai bine ce-ți face bine, nu te învăț eu.

Extrage-te, izolează-te, separă-te, dacă vrei să te vezi, să te cunoști, să te ridici, să te recunoști. Te poți reîntoarce mai târziu în turmă, ea nu pleacă nicăieri niciodată - tocmai asta este și problema!, și nici nu se dizolvă gloata din care ai scăpat.

Oricât te zbați, partea e deoparte.

Nu-ți fie teamă, fii liniștită!

Cine a avut va mai avea, cine a fost va mai fi (iubit(ă) de cea/cel pe care o iubește sau o va iubi liniștit(ă))!

Să ne aducem liniștiți aminte că niciuna dintre domnișoarele pe care le-ai agățat tu cu intenție declarată, vae phalus nostrum!, adică pentru care ai depus efort ca să le cucerești, n-au fost nici ceea ce credeai tu până la coadă și nici n-au rămas prea mult în viața ta, nu au adus nimic nou sau bun pe termen mediu și lung. Au fost ”cucerite”, ce noroc!, dar au venit și au plecat ca și cum n-ar fi existat niciodată.

În schimb, cele trei femei importante din suflețelul tău, din ultimii douăzeci de ani, au venit ele, singurele, exact atunci când trebuia, îngerește.

Pizdacostă? Hhmmm!

Pizdanucostă!, dar deși este evident, sunt nevoit să detaliez o poveste pentru fetișcane.

O fetiță de vreo treizeci de ani, subțireanu rău-rău, dar cu mofturi complet nejustificate, face afirmația aceasta, cu subînțeles – normal!, unui bărbat de zahăr, cuminte, civilizat și alb, care o dorea și cu care visa frumos și naiv la o relație completă:

”Pizda costă!”

Eu i-aș fi răspuns pe loc duduii, în stilul meu, vocal sunt mai concis și mai percutant decât în scris, dar el a preferat să roșească și să se retragă un pas, n-a plecat pe fentă - nu-i deloc prost, a mai dat niște târcoale cu speranță, deșartă. 
Scriu eu acum, delicat și discret, cu mult bun simț, ceea ce i-aș fi spus fufei ieftine direct în față. De ce mie nu-mi spune niciuna în față că pizda costă?!?

Simplu fapt că ea s-a rezumat și valorizat ca fiind doar o pizdă, și aici ea are perfectă dreptate!, și aia pe bani (cum se numesc acele femei care-și vând trupul?) arată că nimic altceva mai mult și mai bun n-are de oferit. În mod normal băiatul de zahăr de calitate ar fi trebuit să înțeleagă asta mai repede, dar iertatul tata nu se găsește pe toate drumurile, e în pământ acum, ca să facă mentorat cu toți băieții. Iar eu scriu aici, cât o mai scriu și eu.

Precizez că nici mie nu-mi place cuvântul acesta, "pizdă", prefer oricând dodoaşca, dar uneori e mai bine să mergem după cuvintele fetițelor pentru a fi mai naturali, aşa cum sunt ele.

Nu consider că este o afirmație neapărat complet falsă, ”Pizda costă!”, e doar o utopie, o eroare, un accident, dar sigur conține cel puțin 3+2, cinci, greșeli mari. 
Am să detaliez care sunt acestea sau, mai bine, cum ar fi fost mai onestă și mai cuprinzătoare această afirmație de mai sus a necoaptei deținătoare ilegală de vagin.

Ok, iată precizările mele, pe scurt:

Femeia și bărbatul, acțiune sau nimic.

De ce uneori femeile sunt bune și iertătoare cu cei ce le-au rănit și umilit și rele și necruțătoare cu cei ce le mângâie, protejează, ajută? De ce?

Poate că de aceea la nudism se bronzează singură, neînsoțită, cea care are pe cineva care s-o vadă goală, uniform mângâiată de Soare, și acasă, la el sau, mai ales, la ea.

Femeia, dacă vrea să fie liniștită și mulțumită, trebuie să aprecieze zâmbind și să răsplătească cu mărinimie, mai mult ca orice altceva, discreția, sinceritatea abruptă, loialitatea certificată peste ani. În nici un caz nu coaja, nu ambalajul, astea trec și nu o ajută cu nimic pe termen lung, dimpotrivă.

Creditul și fericirea, timpul liber și zâmbetul.

Motto:
”Robor-ul, cât e robor-ul? Să se dea câte una ca să ajung la tot poporul.”

De cele mai multe ori răbdarea, liniștea, zâmbetul relaxat seamănă cu un credit bancar.

Ciudații la dubioși trag și invers?

- Toți ciudații și dubioșii trag de mine. N-am parte decât de dobitoci și porci și proști.

- Ce vorbești?!? Ciudați? Nu mai spune! Dubioși? Chiar așa?

- Da, chiar așa! Ce te miri? E o surpriză pentru tine?

- Nu, nu mă mir. Nu-i nici o surpriză pentru mine. Mă miră, însă, surprinderea ta.

- Cum adică? Ce vrei să spui cu astea?

Copiii, bunicii infantili și smartfoanele nenorocite.

Statul pe telefon, tabletă, calculator și alte dispozitive deștepte cu ecrane luminoase, mai mult decât strictul necesar și util, este boală curată - fizică și psihică, alienare, dezastru pe termen mediu și lung. Dar s-ar putea ca eu să greșesc, n-ar fi prima oară. 

Sau s-ar putea să am dreptate, nici nu mai contează, eu oricum nu stau pe dispozitivele respective și petrec timp suficient în locuri verzi, regenerative. Ceea ce spun și copiilor de pe lângă mine, ăsta-i drumul pe care îi îndrum: cât mai puțin stat cu ochii beliți în nenorocirile alea de ecrane! 
Din ecranele alea puține lucruri bune vor veni, marea majoritate vor fi rele și foarte nocive.

Că avem din ce în ce mai mulți copii blocați cu năsucurile în telefoane este grav și intolerabil. Nu-i doar nesănătos, este de-a dreptul mutilant, dar nimeni nu vede asta azi. Și pe nimeni nu interesează.

Un mix bun, cu de toate.

Până nu vezi în ea pe mama, sora, prietena cea mai bună, bunica și confidenta ta, toate la un loc, în doze diferite, fii sigur că nu va fi niciodată pe termen lung nici iubita, nici amanta, nici femeia vieții tale. Eu așa cred, dar s-ar putea să greșesc. Sau nu!

Fericirea nu-i afară, e în tine.

Față: Fericirea e pe verso!

Verso: Fericirea e pe verso!

Decenii de-a rândul credea că raiul este undeva pe o insulă din Grecia, la malul mării. Experimentase fericirea a zece zile de extaz adolescentin, pur și rudimentar, undeva pe acolo și visul lui ăsta era la treizeci de ani: să vândă tot și să se mute în proximitatea apei calde. 

Ținți chestiuni intime, muierești

Nimeni nu știe ce-i în sufletul ei, dar ea va face, doar nu-i proastă, nu?, doar ceea ce-i mai bine pentru ea și viitorul ei, corect?

Tu chiar ești... piți?

Ai vocabular de pițipoancă.
Scrii ca o pițipoancă.
Te îmbraci ca o pițipoancă.

Te boiești ca o pițipoancă.

Te comporți ca o pițipoancă.

Bărbatul și femeia, variația și fericirea.

Demult credeam că viața frumoasă a unui bărbat sănătos și fericit arată ca steagul Germaniei fluturat frenetic: brunetă, blondă, roșcată; brunetă, blondă, roșcată; brunetă, blondă, roșcată...

Alimentația multora 2017

-         Ce-ai mâncat la micul dejun, copile?

Mamă bună, blândă, înțelegătoare, caut tată.

Doamne, este incredibil cât de aproape pot trece uneori doi bărbați, unul pe lângă celălalt, și să nu știe amândoi că se încarcă cu energie din aceeași priză.

Totul sau nimic!

Toată lumea visează bani mulți fără muncă, iubire fără implicare și nici o adaptare, dar și pace fără război ori negociere sau măcar o luptă dreaptă ori crâncenă. Unii ar vrea să și mănânce fără să se îngrașe sau să fută fără să se atingă sau murdărească. 
Cum plm?!?
Nu există așa ceva, sau dacă există nu merită nici un cent și nici o atenție.

Blue, sunt fascinată de tine!

E ok că nu mă plac prietenele tale. Ăsta-i un semn bun.

Va trebui ca tu să fii mai atentă și mai convinsă că ai ales bine și că fericirea ta e pe mâini bune. Poți face verificările de care ai nevoie. Chiar te rog! Deși n-ar trebui să-ți spună nimeni pe cine iubești sau cu cine ar fi mai bine să-ți petreci scurta viață fericită, astea ar trebui să le simți. Dacă nu le simți, asta e, nu le simți. Dar e păcat, înseamnă că s-a terminat.

De cele mai multe ori criticile nejustificate și neargumentate ale celor apropiați miros a invidie. Prietenii și prietenele ar trebui să te susțină pe un drum luminos, vesel, ușor și pe care tu ești fericită, dar de multe ori nu suntem atenți la ce-i mai bine pentru noi și punem prea multă bază și atenție în exterior în loc de interior.

Femeia împlinită

Este adevărat că în ziua de azi cam orice femeie poate avea mulți bani, o avere bunicică, prietene multe și bune, o carieră impozantă, o grămadă de admiratori care-i dau zilnic târcoale și-i ridică astfel moralul, plus zeci de puli variate anual, eventual o familie ”frumoasă” și chiar doi-trei copii. Forța pe care o afișează victorioasă, având din toate cele de mai sus, le masculinizează cumva, mie așa mi se pare, dar s-ar putea să greșesc. Sau s-ar putea să nu. Tu știi mai bine decât mine.

Ultimul Ilanlâk sept 2017

 Vama Veche, duminică, 41 august 2017

De ce plâng singure tinerele drăguțele în Vamă dimineața imediat după răsăritul fabulos?
De ce erau trei la distanță de zece metri una de cealaltă și plângeau oarecum sincron?
De ce?

P.S.:
Plânsul e ca ciclul? Se reglează și aliniază de la una la alta dacă petrec timp mai mult împreună sau împart același bărbat sau durere?

De ce?

Azi, 42 august, Ilanlâk:

Viața merge mult-mult mai departe de un partener.

Să mă iubesc pe mine însumi este o victorie și primul pas necesar, da!, dar și tu să te iubești mai întâi pe tine, astea două, amândouă, să fie debutul nostru, eu cu tu, înainte de ”noi”.
Apoi și eu te voi iubi furibund și pasional și pe tine, iar tot ce-mi doresc și-ți urez și ție este: statornică să fie înțelegerea noastră reciprocă și temeinică fundația încrederii! Va avea timp iubirea să ne copleșească mai apoi.

Marea e primitoare, tu să știi ce vrei!

Capul ei, cu frizura tunsă modern, ”bob de orez” cred că se numește, se mișca ritmic în sus și în jos și păru-i zbura ușor. Nu i se vedea corpul gol decât până la piept, și el adolescentin, dealul protector o camufla parțial. De la distanță părea că face sport, squaturi, dar mai apoi a apărut în tabloul matinal și torsul celui de-al doilea, care era bine amețit și nesigur pe țintă, umplându-i într-un final fericit și gura veselă și dornică.

De ce nu mai fac tone de fotografii?

Nu mai fac o mulțime de poze/fotografii pentru că:

Doamne-Doamne nu m-a lăsat NICIODATĂ la greu!

Doamne-Doamne nu m-a lăsat absolut NICIODATĂ când am avut nevoie de el.

În cele mai grele momente și în fața celor mai dificile decizii EL m-a luat de o aripioară și m-a trecut peste hăul înfricoșător sau mi-a eliminat pistele false lăsându-mi la dispoziție și totală supunere doar cea mai bună, pentru mine, la acel moment, dintre soluții.

Dușmanii nu s-au iubit niciodată în trecut!

Dacă nu mai suntem iubiți, și asta e ok!, n-ar trebui să se moară din atâta lucru, e frumos și civilizat să rămânem măcar prieteni.

Dacă nu putem rămâne prieteni, nici asta nu-i bai, măcar să nu devenim dușmani. 
Asta ar fi cu adevărat o veste rea, groaznică!, să devenim dușmani după ce am avut o relație pe care o credeam perfectă în căpșoarele noastre, e o veste cumplită, ne-ar arăta ceva urât despre noi din trecut.

Cum ar fi?

Cum ar fi să (re)devin cuminte? Da, cuminte și inocent ca un copil.

Cum ar fi să nu mă mai atragă pizda precum cașcavalul pe șoricel? 

Previziuni din august 2017 pentru 2020-2022

Eram supărat anul trecut că poporul român a votat în majoritatea lui, peste 60%, cu psdalde și că măsurile guvernamentale sunt departe de ce ar trebui făcut în țara asta năpăstuită și condusă de hoți, incompetenți, curve, târșeloși, șulfe și mulți-mulți civili nevinovați. Singurul gând al coaliției este să-și scape pielea de pușcărie, dar și mulți din opoziție sunt mână în mână cu ei. Opoziția, am tot scris asta, este doar un psd mai prost. Mult mai prost.

Dar o vorbă deșteaptă bătrânească spune că Dumnezeu nu dă nimănui mai mult decât poate duce și chiar dă fiecăruia ceea ce are nevoie sau merită la acel moment. Am obosit să tot scriu împotriva așteptărilor și dorințelor celor mai mulți și cu ochii larg și ferm închiși, așa că acum nu fac decât să-mi scriu mie, ca un selfie, ceea ce mă hrănește și-mi dă putere să merg mai departe pe drumul meu.

Fiecare are exact cât își permite și va trăit fix cum și-a așternut. Nu va primi nici mai mult, dar nici mai puțin decât merită. 
”După suflet, maică, după suflet!” 
Nu există rețete magice, totul este arhicunoscut, la îndemână, la discreție. Cei liberi trăiesc liberi, orbii vor orbecăi. Nimic nou sub Soare, puțini se iluminează și înmagazinează informațiile omniprezente.

M-a necăjit puțin naivitatea celor apropiați, și prieteni și rude, la demonstrațiile din iarnă când cu OUG13. Dar mi-a trecut repede aducându-mi aminte de proverbul cu lupul care mănâncă de pe unde aleargă.  
Despre manevra cu Oug-ul am scris detaliat la momentul respectiv, mult înainte ca ața albă să iasă peste tiv, dar puțini (mă) citesc. Poate că este mai bine așa, fiecare știe ce-i bun pentru ea/el. Nu trebuie să mâncăm toți pâine, unii sunt sortiți cozonacului.

Nu îndreptăm noi acum cocoșații, e prea târziu, încă o generație naivă a pierdut lupta, alegând să rămână sclavi obedienți unor proști și incompetenți hoți, foști securiști sau membri apropiați ai aparatului, așa cum au ratat zâmbitori și generația părinților noștri, la fel de neatenți și aroganți și ignoranți.

Măririle de salarii la bugetari și ale pensiilor trebuiau făcute, de ani de zile, dar cred că era mai bine dacă erau corelate cu alte măsuri economice pentru a nu fi doar populiste și pentru a face cu adevărat bine oamenilor pe termen lung și a aduce bunăstare celor ce produc bucuri sau servicii, nu doar trântorilor și sinecuriștilor.

Las rândurile acestea aici, ne vom uita la ele peste vreo doi sau trei ani, adică prin 2019-2020. Să fiu sănătos până atunci și după, și voi pe lângă mine, și să recitim împreună ce-am scris în timp ce mângâiem pisici docile, cremuite, bronzate uniform, blânde și înțelegătoare, Doamne ajută!!!:

”Nu știu cum să fac.”

Piatra degrabă învârtitoare, care se tot rostogolește fără cap și plan, după cum o strigă unii și alții încolo și încoace, nici nu prinde mușchi sau scoici și nici nu-și păstrează forma și savoarea originale. I se pilesc toate colțurile ce-i dădeau unicitate, devine rotunjoară și agreabilă peste tot mediului înconjurător, în general străinilor ce nu intră în detalii, dar își pierde din farmecul aparte, curând, tot învârtindu-se de colo-colo și nu se va mai deosebi prea tare de celelalte.

Uleiul de pe tine este statuia ta.

Poate că este de preferat confortul și căldura constante în gregaritatea interioarelor grupurilor: în familie, clan, prieteni, fie ei buni sau mulți, echipă sportivă sau artistică, categorie profesională, cerc confesional, etc. Fiecare este în locul și poziția care i se potrivește și care-l definește la acel moment. Nici mai sus, nici mai jos!

Tot timpul sâmburele de pepene s-a potrivit în pepene, oaia în mijlocul stânii. Niciodată o capră nu va fi bine văzută și nici nu scapă vie dintre tigri. N-are cum! N-are nici o șansă. Caprele râioase trebuie să țină coada sus, dar vor rămâne sus pe dealuri, la grămadă cu celelalte încornorate, nimeni dintre feline nu le va apropia.

Glezna și scorburile, iertarea și uitarea.

Nu (mai) sunt gelos, nu (mai) am nici măcar curiozități de a verifica unde și cu cine își petrece ”iubirea vieții mele” timpul când nu este cu mine. Nu este ceva care să mă pasioneze sau consume.
Nu mă interesează! 
Dacă se întoarce la mine mai târziu și este tot bună, blândă, iubitoare, răbdătoare, liniștită, zâmbitoare, blândă, înțelegătoare și tolerantă, așa cum era de dimineață când a plecat de lângă mine, poate să vină seara sau noaptea ori dimineața următoare și din trei puli deodată.
Pe mine nu mă afectează, dacă ea asta își dorește sau are nevoie, eu nu vreau să știu de unde-și procură energia și scânteia care-o țin fabuloasă în viață. Cât timp este veselă și jucăușă cu mine nu am de ce să mă plâng și o susțin în orice proiect o pasionează, chiar dacă nu sunt elementul central.
Îi doresc să fie sănătoasă, norocoasă și fericită în continuare lângă cine vrea mușchiul ei!

Adio telefon smart! Adio!

Săptămânile trecute mi-a murit telefonul. Avea niște anișori, dăduse mici semne că-i vremea să-l schimb, dar mă atașasem de el și am tot lungit-o. Într-o zi pe plajă, dis de dimineața, era vreo 08.00 deja, în timp ce o domnișoară, cu un câine alb, se holba la melcul meu, telefonul s-a blocat brusc și apoi s-a închis definitiv deși avea 87% baterie. L-am pus la reîncărcat mai spre seară, i-am tot scos și repus bateria, i-am pus altă baterie, dar nimic nu l-a mai convins să repornească vreodată. I s-a ars sursa, aveam să aflu mai târziu, și nimic nu se mai putea face pentru a fi resuscitat.

Ilanlâk (Vama veche) ❤!

M-am îndrăgostit de Ilanlâk acum vreo douăzeci de ani. Atunci eram cu iubita mea la Neptun, cazați la un hotel de două stele, cu apă caldă, paturi bune, bonuri valorice pentru toate mesele la restaurant. O luam lipa-lipa printre lacuri și ajungeam pe celebra plajă din dreptul vestitelor steaguri. Între 1997 și 2002, Neptun și Olimp, unde-mi făceam concediile de două-trei săptămâni, erau în vogă, un fel de Mamaia de astăzi, Mamaia care la acea vreme era o stațiune pentru pensionarii modești și familiile cu copii mici.

Prietena mea avea prietena ei cea mai bună venită la mare câteva zile cu cortul în Vamă. Nu auzisem atunci prima oară că se poate merge la mare și cu cortul, mai mersem cu bunicii mei din partea mamei când eram copil la Techirghiol. Dar un discomfort, măcar mental, tot exista.
Am întrebat unde se spală.
Am întrebat unde au toaleta.
Am întrebat cum se iubesc ei în cort.
Despre mâncare știam că au plecat cu un rucsac plin cu conserve, eugenii, fierbător și din Vamă își luau doar pâinea, apa și ceva legume de la puținele magazine din sat sau fructe de la vânzătorii ambulanți. Nu-mi închipuiam cum pot oameni asemenea mie să meargă și să se și simtă bine la mare cu cortul. Aveam sub douăzeci de ani pe atunci, au fost multe pe care le-am învățat sau asupra cărora am deschis ochii cu stupoare sau bucurie. De fiecare dată când reveneam în Ilanlâk, chiar și pentru câteva ore, eu fiind cazat în celelalte stațiuni din nord, ceva mă atrăgea și fascina în același timp.

Apoi a început euforia cu mersul în Grecia, cu zone și plaje fabuloase, pe multele și întinsele virgine, unde puteai face orice nud, absolut orice!, pentru că erai doar tu cu iubita și nimeni altcineva în rază de mulți kilometri. Dar s-a dus și atracția asta curând.

Am început să vin în Vamă mai des după ce am abandonat goana nebună. Cam acum vreo opt-nouă ani. Mai întâi sporadic, câte o zi sau două, apoi în anii următori câte un weekend - două pe an, iar la un moment dat m-a dus o rockăriță la aniversarea unei prietene de-ale ei, născută în aceeași zi cu mine, la un concert Cargo și abia atunci m-am atașat mai serios de atmosfera de acolo. 

”21” - ultimele rânduri. ❤!

Nu scriu acum toate acestea din cauza lui ”21”. Nici acea ființă minunată nu este motivul pentru care scriu. Am scris mult înainte de ea și scriu în continuare. Știi de ce scriu, da?

”21” este istorie, aparține trecutului, dar poate fi bază, fundament, pentru altceva mult mai frumos. Rămâne ca timpul să arate dacă am avut dreptate.

Ea este doar un exemplu excelent de fericire din viața mea, un om potrivit venit la momentul potrivit, dar care aparține trecutului și altuia, acum și deocamdată.

Eu scriu acum către mine. 
Către cel care a deschis cu greu ochii doar spre patruzeci de ani și care a început să revadă frumusețea vieții abia când a încetat să mai judece oameni și să anticipeze viitorul. (Doamne, de ce este atât de complicat/greu să fii bun și blând cu tine însuți/însăți?) 
Către cel care s-a întors cu arme și bagaje înapoi la el, spre interiorul lui și poate ăsta este un prim rezultat fabulos al ei și al lui ”21” și pentru care îi voi fi dator o bună perioadă.

”21” (din 16 septembrie 2016)

Pe un douăzecișiunu ne-am iubit prima oară. Demult, tare demult.

Schimbările de profunzime. 21❤!

Chiar nu contează unde ești tu și nici de unde crezi că vii sau provii. N-are nici cea mai mică importanță unde-s acum eu și nici încotro mă îndrept și cu ce viteză.

Util, binecuvântat și generator de fericire ar fi să găsim amândoi azi, nu mâine, un limbaj calm comun, să descoperim un loc minunat de regăsire la întâlnire, să purtăm o vreme aceeași armură și să fluturăm îmbrăcându-ne de același steag, să trecem de mână peste aceeași punte împingând aceeași piatră de încercare. Știu că nu-i ușoară niciuna, dar fie și măcar că împărțim zâmbitori și relaxați o perioadă același așternut răcoros, vaporos, și tot ar fi o mare realizare.

Nu-s mulți care să se poată lăuda cu astea, așa mici și nesemnificative cum par.

Trăiește sau viețuiește? ❤!

Rău nu este să munceşti degeaba sau pe bani mici. 

Majoritatea asta facem, inclusiv cei din top management cu zeci de mii pe lună. Ne vindem timpul, creierul, trupul, sănătatea, libertatea, viitorul. 

Trepte de fericire, greu e pentru toți. ❤!

E greu pentru cel care are inima plină, dar stomacul gol. 

❤!

Nu risipi iubirea! E așa de rară...❤!

Când iubești pe cineva, dar doar atunci când iubești cu adevărat, nu condiționat, nu-i ceri nimic, nu-l rogi nimic, nu vrei nimic precis de la el.

Când într-adevăr iubești pe cineva, după ce ai depășit perfida fază inițială a îndrăgostirii, ai doar câteva gânduri față de el: cum să-i dai, cum să-l ajuți, cum să-i oferi plăcere sau altele, cum să-i aduci zâmbetul pe fățuca lui, cum să-l susții mai bine în proiectele lui, cum să-l faci mai fericit, pentru că fericirea lui te umple și pe tine de fericire, e ca-ntr-o clepsidră, din prea plinul meu de iubire îți dau ție și tu-mi vei returna negreșit, n-ai cum altfel.

Când iubești primul instinct este să dăruiești, puține cer banii înainte.

Iubește acum, nu-ți eu spun cum. Tu știi mai bine!❤!

O dovadă de iubire este şi atunci când accepți rana făcută de celălalt.
Îmbătrânesc?

Una este să faci schimbări majore în stilul tău de viață pentru a-ți fi mai ușor, mai bine.

Cu totul alta este să întroduci modificări de substanță și de durată în viața ta nouă.

Cele mai fericite modele de viitor apar, în general, doar după mirificele, dar dureroasele – uneori, schimbări de paradigmă. Adică atunci când lași trecutul mâlos și oamenii din urmă în urmă și tu mergi mai departe fără să te mai uiți vreodată înapoi, după ce ai lepădat și toate hainele vechi de pe tine și ai mai și mers la nudul gol o perioadă. O lungă perioadă, pentru că zâmbetul relaxat este valoros doar atunci când este pe termen lung. Și, mai ales, la locul potrivit și în momentul potrivit.

Locul tău este acolo unde-ți găsești locul. Sau liniștea ori zâmbetul. Dacă nu ți le găsești acolo unde ești acum, s-ar putea să stai unde nu-ți priește și să pierzi vremea, sănătatea, banii.

(...)

Eu simt că-i mai bine să te fut cu multă plăcere azi și poate peste șase luni te voi și iubi, dacă asta într-adevăr îți dorești și dacă ai răbdare să construiești.

Dacă TREBUIE să te iubesc azi, și pentru că asta-i dorința ta de a-mi forța mâna și natura osului la comandă, atunci trebuie să știi că sigur, dar absolut SIGUR!, în maxim șase zile se poate să te voi fi uitat demult și definitiv.

Tu ești șefa, tu știi ce-i mai bine pentru tine, tu ești femeia și faci ce-i mai bine pentru noi, am totală încredere în tine și în deciziile și alegerile tale.

Maturitatea e jucăușă, sănătatea e după zâmbet. ❤!

Infantilism este abia atunci când uiți de copilul din tine. Când, de fapt, te uiți pe tine și începi să te stingi. Şi suferi cumplit în tine, nu trebuie să-mi spui nimic, văd totul pe fața ta "serioasă", dar palidă, și în ochii tăi încercănați și tulburi deseori. Și buzele tale îmi zugrăvesc ariditatea ce te cuprinde. Nici nu vreau să mă gândesc cum sângerezi pe interior. Mă doare şi pe mine durerea ta cruntă şi mută, dar nu poți, nici nu-i bine, ajuta un om care nu cere ajutor și care nu se ajută mai întâi singur.

Jocul şi joaca scot liniştea şi zâmbetul din cotloanele prăfuite ale devenirii unui om "realizat". 

Matur devii doar când reînveți să fii jucăuşă. 

Să te uiți curioasă ca un copil inocent în tine și apoi să citești mereu mai jos și în spatele rândurilor sau a semenilor este un mare pas înainte. Spre ce vrei tu, copile!

Abia la bătrânețe am înțeles că este infinit mai sănătos să cauți și să ai liniște decât să tot urmărești să ți se dea dreptate. 
Să privești mai repede la mâine și la cămară, să fie cât de cât îndestulătoare, decât la azi și la sufrageria plină cu de toate. 
Și niciodată să nu uiți că veverițele se înmulțesc la nesfârșit, dar nucile în decembrie sunt cam gata.

Și dacă, de fapt, înțelepciunea blândă și binefăcătoare este, de fapt, momentul când dai în mintea copiilor și râzi ca un apucat când constați ce mică e lumea și ce frumoasă spre superbă e mirifica-ți viață?

(bucățele primite de sus, fix în locul din poză, 2016)

Mai facem o dată socoteala?❤! Ne sfătuim și noi, împreună?

Da, te poți sfătui și separat, toată lumea o face. Împreună e mai greu și asta se vede pe chipurile multora zi de zi, pe stradă, la birou, acasă.

O rugam mereu să stăm de vorbă despre diverse care mi se păreau mie importante, pentru noi doi. Cele mai multe erau importante doar pentru mine, dar dacă eu eram liniștit și fericit, nu era și ea cu mine pe aceeași cale zâmbitoare?

De fapt, eu doream să luăm decizii împreună, mă săturasem să tot iau decizii de unul singur și în chestiuni de care ne loveam împreună sau beneficiam la comun.

Într-un cuplu, dacă doresc cei doi, sau trei... :-) , să aibă cale bătută și liniștită înainte, este bine și necesar să ia decizii împreună, bine discutate și argumentate de ambele părți, indiferent de pozițiile inerent divergente uneori.

Pentru că dacă el, sau ea, ia mereu decizii pe cont propriu, singur, în ambele finalități personale este rău pentru relația lor: dacă iese în general rău cu deciziile lui, va spune că n-a avut cu cine să se sfătuiască și să se consulte ca să evite greșeala sau eroarea, dar dacă iese în general bine, și este foarte probabil să se întâmple așa de cele mai multe ori, s-ar putea gândi că nici n-are nevoie de ea alături, poate fi oricare alta sau chiar altele. De ce doar una, când pot fi trei? De ce trei și nu cinci?

Mij. Dodoașcă. Pzd. ❤!

Cred că unul dintre criteriile cele mai performante prin care poate fi apreciată calitatea unei femei este compus din numărul de zâmbete și din nivelul de relaxare ale bărbatului (bărbaților) din viața ei. 

Pentru că orice casă bună are o fundație bună. Iar liniștea și încrederea vin abia după o bună comunicare. Iar ea va veni negreşit purtând mereu roadele, frumusețea şi liniştea pe care le-ai plantat cu două sezoane mai devreme, fie ele decade sau decenii. Dar ea este baza, comunicarea, în special cea onestă și completă. Nu poți avea comunicare fără apropiere și nici apropiere fără intimitate. Iar din intimitate abia poți începe să construiești ceva. Nu poți săpa fundația casei din Constanța în centrul Timișoarei. Lupul de pe unde aleargă, de acolo mănâncă.

Gizăs!

Curajos și fericit este omul îndrăgostit inoportun și nepotrivit. Vai de cel care nu și-a pierdut niciodată capul. Sărăcia absolută nu e când n-ai ce să mănânci nimic-nimic, ci când n-are nici cine te mângâia și nici cine să-ți zâmbească pe stomacul gol. Bogăția deplină și suficientă e atunci când ai făcut multe prostii îndrăgostită-oarbă și nu regreți nimic având un zâmbet lung și tâmp pe față, dar pe care nimeni nu ți-l înțelege și tu nici n-ai nevoie ca lumea să-ți afle sursa fericirii.

Mijul este un barometru. Mijul îți arată nivelul la care ai ajuns și te reprezintă ca bărbat. Te uiți la mijul tău și te vezi ca-ntr-o oglindă. Dacă ea e curată și bine mirositoare tot așa este și sufletul tău. Dacă ea este liniștită și bucuroasă să dăruiască iubire tot așa îți va fi și mintea ta, bărbate. Uită-te-n mij și acolo îți vei vedea clar viitorul. Acolo scrie tot ce ai nevoie să știi, nu-ți trebuie nici un alt plan. Singura linie pe care trebuie s-o urmărești și care te poate ghida cel mai corect și mai ușor spre liniște și pace este cea care unește mijlocul pubisului cu fleacul.

Dar alegerile trebuie făcute din timp. O pregătire este necesar să faci. Nu poți intra neîncălzit într-o competiție. Există un moment potrivit pentru orice, vei ști tu care-i acela. Oricum, cu zece secunde înainte de intrare şi în primul minut de după, este indicat să nu faci şi să nu accepți nici o promisiune.