Accept că unii vor mai des în fumul cluburilor și al mall-urilor şi alții fug de tentații izolându-se către zone mănăstireşti sau pustnice, fie ele uneori doar mentale sau sufletești.
Înțeleg dorința celui ce vrea să locuiască în buricul târgului plătind pentru asta cu asupra de măsură în ani și bani, dar văd şi retragerea tăcută şi neputincioasă a celui din mahala sau periferie.
Distanța este imensă între limuzina de lux ostentativ şi căruța şubredă cu tracțiune eco. Zbuciumul e identic la ambele, doar sensul și consumurile diferă.
Sunt de acord cu cei care fac două sau trei facultăți, apoi masterate și doctorate, îi înțeleg și pe cei care s-au plictisit și au terminat cu greu opt clase sau liceul, fără ca Bac-ul să-i intereseze vreun pic. Fericirea nu-i condiționată de numărul de cărți citite și nici de nișele răscolite la repezeală și nici de lipsa ori abundența cunoașterii din slove. Nici vorbă!
Am ascultat pledoarii bunicele din partea celor cu multe camere la imensa lor casă, greu de încălzit iarna și dificil de răcit vara, dar sunt și în asentimentul austerilor ce locuiesc cu părinții încă, în locuințe mici-mici cu intimitate zero.
Fiecare știe ce-i mai bine pentru el/ea, nu-i nimeni în măsură să corecteze cu forța traiectoria dorită cu ardoare. Dar sunt oameni care trăiesc cu cinci mese pe zi, alții cu trei, puțini cu una, așa cum există și persoane care n-au nevoie să mănânce nimic o zi întreagă. Nu se moare dintr-o zi de post negru. Dimpotrivă. Se poate renaște.
Există căi de mijloc. Există ponderație, chibzuință, chiverniseală.
De ce nu se tem unii de saltul periculos din fotoliul de puf al gloriei şi averilor incomensurabile în mocirla anonimatului, a bolilor potențate de stress, a detenției şi/sau a sărăciei lucii?!?
Există căi de mijloc. Multe. Multe, mărunte şi satisfăcătoare. Din păcate, sau din fericire?!?, aici nu-i aglomerație şi nici arțag.
Există căi de mijloc. Există soluții, sunt rezolvări.
Sunt oameni relaxați şi veseli ce se mulțumesc cu mai puțin, dar sunt mai des fericiți.
Există şi tihnă.
Răbdarea şi bunul simț te duc fix acolo unde-ți doreşti.
Soarta ta ești tu!
Înțeleg dorința celui ce vrea să locuiască în buricul târgului plătind pentru asta cu asupra de măsură în ani și bani, dar văd şi retragerea tăcută şi neputincioasă a celui din mahala sau periferie.
Distanța este imensă între limuzina de lux ostentativ şi căruța şubredă cu tracțiune eco. Zbuciumul e identic la ambele, doar sensul și consumurile diferă.
Sunt de acord cu cei care fac două sau trei facultăți, apoi masterate și doctorate, îi înțeleg și pe cei care s-au plictisit și au terminat cu greu opt clase sau liceul, fără ca Bac-ul să-i intereseze vreun pic. Fericirea nu-i condiționată de numărul de cărți citite și nici de nișele răscolite la repezeală și nici de lipsa ori abundența cunoașterii din slove. Nici vorbă!
Am ascultat pledoarii bunicele din partea celor cu multe camere la imensa lor casă, greu de încălzit iarna și dificil de răcit vara, dar sunt și în asentimentul austerilor ce locuiesc cu părinții încă, în locuințe mici-mici cu intimitate zero.
Fiecare știe ce-i mai bine pentru el/ea, nu-i nimeni în măsură să corecteze cu forța traiectoria dorită cu ardoare. Dar sunt oameni care trăiesc cu cinci mese pe zi, alții cu trei, puțini cu una, așa cum există și persoane care n-au nevoie să mănânce nimic o zi întreagă. Nu se moare dintr-o zi de post negru. Dimpotrivă. Se poate renaște.
Există căi de mijloc. Există ponderație, chibzuință, chiverniseală.
De ce nu se tem unii de saltul periculos din fotoliul de puf al gloriei şi averilor incomensurabile în mocirla anonimatului, a bolilor potențate de stress, a detenției şi/sau a sărăciei lucii?!?
Există căi de mijloc. Multe. Multe, mărunte şi satisfăcătoare. Din păcate, sau din fericire?!?, aici nu-i aglomerație şi nici arțag.
Există căi de mijloc. Există soluții, sunt rezolvări.
Sunt oameni relaxați şi veseli ce se mulțumesc cu mai puțin, dar sunt mai des fericiți.
Există şi tihnă.
Răbdarea şi bunul simț te duc fix acolo unde-ți doreşti.
Soarta ta ești tu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.